Trei pastori se întâlniră, (bis)
Raza soarelui, floarea soarelui,
Și așa se sfătuiră: (bis)
Haide, fraților, să mergem, (bis)
Raza soarelui, floarea soarelui,
Floricele să culegem. (bis)
Și să facem o cunună, (bis)
Raza soarelui, floarea soarelui,
S-o-mpletim cu voie bună, (bis)
Și s-o ducem lui Hristos, (bis)
Raza soarelui, floarea soarelui,
Să ne fie de folos. (bis)
Sensul versurilor
Cântecul descrie trei pastori care se întâlnesc și decid să culeagă flori pentru a face o cunună. Această cunună este oferită lui Hristos, cu speranța că va aduce binecuvântare și folos.