Într-un final neașteptat,
Lumânările se aprind și aprind
Durerile ce sting, amintirea piesei și-ating,
Ce-nfig cuțite în inimi rănite,
Înecat de lacrimile în urmă lăsate,
Am ochii închiși, nu mai pot clipi,
Nu vreau să plec, dar nu mă pot opri,
Nu mai pot să vorbesc, nu pot alor mei,
Să le spun cât îi iubesc.
x1
Nu pot, nu pot alor mei să le spun cât îi iubesc…
Zâmbesc doar într-o poză veche,
Aș vrea să spun ceva șoptind în ureche,
Nimeni nu mă aude, sunt o gură ștearsă,
O simplă amintire în urmă rămasă…
Când vezi lumea plângând,
Când vezi lumea râzând,
Mă privesc acoperit de pământ,
O clipă din mormânt aș vrea să mă ridic,
Iertare să îmi cer pentru ce am greșit,
Zâmbesc, le mulțumesc, acum înțeleg,
Doamne, vreau să mai trăiesc,
Îmi lipsesc zâmbetele lor,
Îmi lipsesc amintiri ce dor,
Îmi e dor de cei ce m-au trădat,
Îmi e dor de fapte, e adevărat,
De o fată, o mamă și un tată
Voi plânge, ține-mă minte
Cum am fost odată…
Acel copil nevinovat care trăia fără păcat,
Același fiu ce mai târziu greșea intenționat,
Din păcate pentru unii,
Din coșmar mă trezesc,
Din păcat, cu păcatu’ meu trăiesc…
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul unei persoane aflată pe moarte, care își dorește să se întoarcă în trecut pentru a repara greșelile făcute și a-și exprima dragostea față de cei apropiați. Este un strigăt de iertare și o recunoaștere a importanței relațiilor umane.