Stau, mă privesc, gândesc,
În cuvintele scrise mă regăsesc.
Pun întrebări, mă uit în zări,
Aștept scrisori, dar nimic nu apare.
În dreapta mea o floare răsare.
O privesc, zâmbesc.
Ahhh, da, știu ce așteaptă!
S-o ocrotesc, îngrijesc și s-o iubesc.
Dar eu ce primesc?
Un miros plăcut ce nu ține mult?
O frumusețe trecătoare?
Eu sunt soarele ei,
Dacă plec, moare.
Dar și fără mine tot răsare,
La puțin timp depărtare
Și va crește mare.
Vine un alt soare să o lumineze mai tare
Și ea să simtă că o alintă
Cu raze și să-i șoptească fraze
Din povești spuse între aștri cerești.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele de responsabilitate și efemeritate într-o relație, folosind metafora unei flori și a soarelui. Vorbitorul se întreabă ce primește în schimbul grijii oferite, conștient fiind de frumusețea trecătoare și de ciclul vieții.