Am ajuns la final și insist să spun
Tot ce-am omis înainte de rămas bun
Acum te rog să iei un loc, să asculți
Opera unui orb scrisă pentru surdomuți
Umblăm desculți, gândim foarte mult
Vorbim puțin doar când ajungi cărunt
Ai curajul să relatezi adevărul fără să minți,
Realizând că-ți pare rău… Încă mai simți?
Acea teamă copilărească umbrită de dor
De oglinda ce-ți șoptea noapte somn ușor
Încă vezi pași pe covor încă plângi
Te uiți spre nicăieri, acolo o să ajungi…
Citesc scrisori uitate, vezi cum cade scrumul
Și zâmbești… cândva le simțeai parfumul
Azi ești la fel ca ieri, privești orele și vântul
Mâine te cheamă cerul, devii una cu pământul
Doar povestile triste se termină cu „va urma”
Tu prietene încearcă să schimbi ceva
Eu trebuie să plec, știu că am mai spus
Sfârșitul începe când se va vesti ultimul apus…
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul față de lucrurile nespuse și nefăcute, acceptarea inevitabilității morții și un îndemn la schimbare. Vorbitorul își exprimă tristețea și nostalgia față de trecut, recunoaște finalul iminent și încurajează ascultătorul să își schimbe destinul.