Răsăritul reprezintă
Reîncarnarea nopții
O altă armonie,
Unde soarele își arată colții,
Întunericul meu se referă
La o altă dimensiune,
Trăiri schițate cu cărbune
Praf de stele peste lume,
Să acopere urmele de îngeri
Călcate de demoni,
În căutarea creatorului
Dusă dincolo de fotoni,
Pentru eliberare spirituală
Din parte pământeană
Dar până atunci mai e
Regretele nu se aclamă,
Continui să alerg peste
Zeci de astre stinse
Să-mi caut liniștea în nopțile
Adormite de eclipse,
În care entități se plimbă
Fără lesă umană,
Unde, rege e cel sărac
Fără șceptru și coroană,
Unde copii cu aripi de smoală
Se plimbă printre regrete
Unde mimi din dinastia
Clovnilor poartă secrete,
Însă adevărul pur
E o minciună cu pecete,
În întuneric
Îmi poți vedea căile corecte.
(…Se subînțelege că s-a spus
Ceva foarte frumos,
Ceva esențial,
Ceva despre care tot omul
Are o idee foarte limpede,
Cuvântul are un asemenea prestigiu,
Încât se poate dispensa
De analize și definiții,
E chiar o blasfemie să raționalizezi
Ceva atât de înalt, de nobil, de misterios,
Știm foarte bine,
Viața nu are nici un rost,
În realitate ne confruntăm
Cu unul din cele mai nebuloase
Concepte ale discursului cotidian,
Și cu cât e mai nebulos,
Cu atât e mai frecvent,
Oricât s-ar simți de jicniți
Apologiții firescului se construiește
Trudnic la limita imposibilului,
Proiectele noastre existențiale,
Modele noastre cerești,
Sunt în proporție diferite
Neîmplinite, nesaturate,
Iar conflictul nostru nu face
Decât sa adâncească eșecul)
Sensul versurilor
Piesa explorează o călătorie spirituală întunecată, o căutare a sensului și a eliberării într-o lume plină de regrete și iluzii. Vorbitorul caută adevărul dincolo de aparențe, într-o dimensiune unde valorile sunt inversate și unde chiar și adevărul poate fi o minciună.