Apus deschis, în văzduhul nepătruns
De ace, curge sânge, adevărul e ascuns
Ziduri înalte adoptă umbra unui copil cu aripi
Pomul sfânt, unde ca muritor, te clatini
Scriitorii au descris Raiul în nuanțe de culori
Printre foi, cerneală, mine, fum și sute de flori
Dar au dat greș cu toții, martor e Luceafărul din stele
După multe strofe grele, a plecat înainte de vreme
Se spune că timpul este tovarăș cu ceasul
Și că fiecare vietate, după dans sfidează valsul
Nori albi levitează pe acorduri de vioară
Regina nopții de-aseară a lui ultima damă
Semne de întrebare mă afundă în ceață
Esența tremură des, au sfârșit o viață
Un înger plânge divinitatea plin de spini
Înconjurat de crini, consolarea se pierde printre mâini
Rai fictiv, perfecțiunea intră în conflict mental
E iritată de prezența unui specimen uman
Nu înțelege de ce Creatorul s-a umilit
Dacă ați fi două flori în fața ta, el e ofilit
Se-aud pași, în ceața parfumată te pierzi
Tulburat de prezența îngerului cu ochi verzi
Și totuși fericit, a fost menit să descrie
Un izvor de lacrimi ce plânge pe vecie
Ce parodie! Divinul e închis în pământ
Apreciat, dar totuși nu există discernământ
Menit să admiri fără a putea atinge
Menit să povestești când penița învinge
Și distinge umanul de Divinul absolut
Când umbra privirii acoperă acel cuvânt
Scris cu lumină, adoptat de pagini
Dar necitit de nimeni, împins către margini
Va apărea o lume cuprinsă de roșu aprins
Dar voi rămâne paznicul umbrei tale, așa cum ți-am promis…
Sensul versurilor
Piesa explorează conflictul dintre divin și uman, sacrificiul și pierderea. Un înger cu ochi verzi plânge soarta divinității închise în lumea materială, incapabilă să atingă perfecțiunea și neînțeleasă de oameni.