Relevé:
Cunoșteam un Mircea, îi plăcea să fie singur
Își punea o mie de întrebări, dar ea mergea la sigur
Măcinat de paranoia, lua viața la întâmplare
Se ferea de droguri fiindcă îi plăceau prea tare
Scria după dictarea inimii, când înfloreau castanii
Când alții preocupați să numere banii, uitau să și numere anii
Îi vedea pe toți se șlefuiau spre strălucire
Și ajungeau curând la colț, își luau avânt spre prăbușire
Statea treaz cu nopțile, visa urât cu zilele
Ochii ei îl înmuiau, când i se dilatau pupile
Ramânea singur pe scenă când tuturor le cădea masca
Dar cel mai trist e că știa că o să se întâmple asta
De mic voia lumină în mijlocul tenebrelor
Simțea vântul toamnelor în măduva vertebrelor
Țintea la subiect de dragul verbelor
Când rămâneau doar gâștele în lacul lebedelor
Trăia în scrierile proprii, scrise din ce trăia
Sorții loveau de fiecare dată, stricând ce repara
Își merita soarta, era împăcat cu gândul
Cu capul în nori se bucura când atingea Pământul
S-a pălit cu pelin în zile de teste
Dar s-a călit cu Călin (file de poveste)
A întâlnit fete celeste ce au dat de știre prin creste
Că Mircea a fost, o să fie, dar cel mai important e că este.
C.o.D.:
N-a realizat multe, apoi a înțeles
Că viața lui e un pariu cu dublu sens
După un vag deceniu, cu zile de geniu
S-a pierdut în nopți cu ore de mileniu
Scria pedepse, rula foi din coran
Prin fum discuta cu umbra lui Cioran
Înțepa divinitatea cu acele de la ceas
I s-a oferit un loc acolo, dar a spus pas
Izolat de ce vedeți, vedea ce nu credea
Ce rost are arma atunci când ești pradă
Dar nu s-a predat, ca adevăru-n școli
Adormea pe note cu acord de la viori
Se trezea în cor, avea loc în primul rând
Fiind afon, s-a făcut de râs interpretând
Statea pe gânduri în propriul cal troian
Făcând prima mișcare pe note de pian
Mulți i-au spus să renunțe, le-a dat dreptate
A renunțat la ei și a mers mai departe
Conștient de riscuri, modela orice peniță
Fără rezerve urmate ca pașii în conștiință
S-a ajuns, dar i-a luat mult să se prindă
Pe fiecare perete desena câte o oglindă
Vedeam lunar, în serile cu lună plină
L-am strigat mereu dar n-a vrut să vina…
Cine-i de vină?!
Sensul versurilor
Piesa descrie viața unui artist, Mircea, care se luptă cu propriile demoni și cu lumea din jur. El caută lumina în întuneric și își găsește refugiu în artă, dar se confruntă cu dezamăgiri și cu sentimentul de a fi ințeles greșit.