Cine ești? Lăuntric șoptești
Vorbe-nvelite-n ecou
Îți pare rău… involuntar invoci momente
Neîntâmplate, m-acuzi că nu-s la fel ca-n gându’ tau
Câte pene orfane-n vânt vrei s-adopt?
Levitând, peste pașii tăi zidiți în umbre
Unde-ndoielnic decid ceea ce nu pot
Respingând ploi infinite, ca-n anii de foc
Zi-mi cine-mi întoarce spatele-n oglinzi?
O privire de copil, rătăcită prin clepsidră
Maturitatea smulge, trăiri preconcepute
De ce răspunzi îngropând gânduri mute?
Un altfel de-a fi, o nouă zi
Ce-mi animă prezența într-o rutină dulce
Unul din noi greșește neîncetat
Cine este cel pierdut? Cine este cel uitat?
Nu înțeleg, spune pe cine să cred
Nisipul frige-ncet, în miraj mă pierd
Ce sevraj, într-un final mi-ai șoptit
Ne regăsim la apus, ne luăm adio-n răsărit. x2
Cine adoptă tăcerea? Plânge mulțumit
Spune mult în modu’ lui de-a sta contratimp
Întreb cine sunt, însă ai amuțit,
Șerpii nu ne lasă să vorbim
Îmi pare rău…
Fiind clătit din cuvinte, ce-a rămas de spus
Pe semne te-așezi cu nonșalanță mai presus
De răspuns, te-auzi de simțuri nevăzute
Vrei să ți le-mprumut? Ia-le și du-te
Acolo unde sperai să fiu
Dezamăgești. Pune-mi doru’ pe cruce să știu că trăiești
Decor familiar, deschizi un sector către o lume pustie
Interzisă oamenilor
Ce indigo dă denastere la non-culori,
Voci de dincolo amuțesc, ciudat le știu
O lege nescrisă mă-ndeamnă să-ntreb: Cine sunt eu dacă pe tine te pierd?
Nu înțeleg, spune pe cine să cred
Nisipul frige-ncet, în miraj mă pierd
Ce sevraj, într-un final mi-ai șoptit
Ne regăsim la apus, ne luăm adio-n răsărit. x2
Sensul versurilor
Piesa explorează tema identității și a pierderii de sine într-o relație. Vorbitorul se confruntă cu sentimente de dezamăgire și confuzie, căutând răspunsuri într-un peisaj emoțional arid, marcat de despărțiri și regăsiri ciclice.