Privesc secundar, cine să-i înțeleagă harul
Timpul e un faliment de cifre ce îți fură darul
Ai avut neșansa să te naști, să mori încet
Să te cerți cu semenii tăi, indiferent de dialect
Toți purtăm pică, oare când totul o să dispară
Poate într-o zi sfârșitul ca soarele o să răsară
Inima n-o să mai doară, în fiecare primăvară
Când te rogi la stele ca ea de nicăieri să apară
Ce frumos plâng pe coală, am fost blestemat
Să leg cuvinte triste între ele să le pun cap la cap
Satir nume și semne scrise-n scoarța de copac
Să fiu mut din naștere și totuși să nu pot să tac
Nu mi-a plăcut lectura, puțin cam paradoxal
Mi-a plăcut să pun flori în cărți învelite în ziar
Am ocolit somnul de teama c-o să te văd iar
Am jurat că n-o să te mai iubesc dar e în zadar
Străzile m-au adoptat, felinarele mă priveau
Statuile îmi vorbeau, frunzele mă mângâiau
Luna, zeița nopții cântă ca o dinioară
Pași la asfințit, umbrele morților o să răsară
Mi-ascult gândurile, mă cheamă mă imploră
Să mai stau cu ele la povești, încă o oră
Se trezesc regine din zăpadă pe culmile vieții
Admiră unde sonore se ghidează ca liliecii
Doar vântul e violent bate încet fără oprire
Fură amintiri și lacrimi, din a mea privire
Un pas domol și iată, cum dispare tot
Raze aurii nasc o nouă lume, însă eu pot
Să închid ochii, să rămân captiv în lumea mea
Unde totul ar fi perfect dacă ar mai fii și ea
Spun adio trecutului și trec ușor prin ceață
Mai e puțin și iară o să se facă dimineața
Sensul versurilor
Piesa exprimă o despărțire dureroasă și o reflecție asupra trecutului. Naratorul își ia adio de la trecut, căutând o cale de a merge mai departe, deși este încă legat de amintiri și regrete.