Ploua infernal şi noi ne iubeam prin mansarde
Prin cerul ferestrei, prin cerul oval,
Norii curgeau în luna lui Marte.
Pereţii odăii erau neliniştiţi,
Sub desene de cretă
Sufletele noastre dansau
Nevăzute într-o lume concretă.
„O să te plouă pe aripi” spuneai
„Plouă cu globuri pe glob şi prin vreme”
„Nu-i nimic” îţi spuneam „Lorelai,
Mie îmi plouă zborul cu pene. „
Ploua infernal şi noi ne iubeam prin mansarde
Prin cerul ferestrei, prin cerul oval,
Norii curgeau în luna lui Marte.
Şi mă înălţam şi nu mai ştiam
Unde-mi lăsasem în lume odaia
Tu mă strigai din urmă:
„Răspunde-mi, cine-s mai frumoşi?
Oamenii? Ploaia? „
Ploua infernal şi noi ne iubeam prin mansarde
Prin cerul ferestrei, prin cerul oval,
Norii curgeau în luna lui Marte.
Sensul versurilor
Piesa descrie o poveste de dragoste intensă, trăită într-un cadru boem și melancolic, sub ploaia torențială din luna martie. Versurile evocă un sentiment de intimitate și transcendență, sugerând că iubirea poate transforma realitatea și oferi refugiu.