Cauți culoare, atunci nu te grăbi să treci de felinare,
Lasă ce vrei să spui un timp în așteptare,
Eu doar aștept cuminte cana de cafea până răsare
Și spun că noi zâmbim chiar dacă doare.
Am zis de multe ori că o să las din mână pixu’,
Da’ încă-l țin și simt că modelează timpul,
Cu pumnii strânși în zi de meci
Iubesc cât o tribună ce-mi strigă mergi mai departe, mergi!
Găsesc câte un început oricât aș vrea ca să fug
Și rătăcesc bucăți din el oriunde ajung.
Vorbesc cu nopțile cu zâmbet de pisică,
Doar ele mă cunosc, mă scutură și mă ridică.
Iubesc castanii crescuți din întâmplare,
Din toată inima doar pentru că au fost în stare
Și cred că aici iubește cine poate, nu cine are.
Dacă ți-e frig, eu pot să-l sting,
Am zilele din iunie prin buzunare.
Călătoresc în nava mea spre alte lumi, multe zile,
În altele arunc idei prin mintea ta ca prin vitrine
Și poți să strigi că-s autist, îmi face bine,
E trist că ție-ți vine să închizi uși,
Te-aș da afară și te-aș lăsa în pragul porții lui Brâncuși,
Printre hârtii, muncă și rate,
Adu-mi aminte să nu te las să uiți trenul de noapte,
Că trend-ul e să cam uităm de toate,
Tu nu știai, printre castani sunt căile mai luminate,
Că ei nu știu să zică nu sau nu se poate,
D-aia iubesc castanii crescuți în libertate.
Din toată inima doar pentru că au fost în stare
Și cred că aici iubește cine poate, nu cine are.
Dacă ți-e frig, eu pot să-l sting,
Am zilele din iunie prin buzunare.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre găsirea frumuseții și a speranței în lucrurile simple, cum ar fi castanii, și despre importanța de a rămâne fidel cu sine însuți. Este un îndemn la a aprecia prezentul și a găsi lumină chiar și în momentele dificile. Artistul își exprimă afinitatea pentru natură și pentru capacitatea de a găsi inspirație în locuri neașteptate.