Nu mi-a mai rămas nimic de oferit
Am găsit sfârșitul perfect
Ai fost creată să aduci suferință
Dispari în țărână
Poartă-mă spre brațele raiului
Luminează-mi calea și dă-mi drumul
Oferă-mi un timp să-mi trag sufletul
Voi sfârși unde am început
Și voi găsi inamicul dinlăuntrul meu
Pentru că-l simt târându-se pe sub pielea mea
Dragă agonie
Lasă-mă odată-n pace
Sufăr încet
Așa trebuie să fie?
Dragă agonie
Brusc, luminile s-au stins
Pentru totdeauna, mă vor trage-n jos
Voi lupta pentru o ultimă răsuflare
Voi lupta până la sfârșit
Și voi găsi inamicul dinlăuntrul meu
Pentru că-l simt târându-se pe sub pielea mea
Dragă agonie
Lasă-mă odată-n pace
Sufăr încet
Așa trebuie să fie?
Nu mă îngropa
Inamic fără chip
Îmi pare foarte rău
Așa trebuie să fie?
Dragă agonie
Lasă-mă în pace
Doamne, dă-mi pace
Sunt albastru și rece
Cerul negru va arde
Dragostea mă trage la fund
Ura mă ridică la suprafață
Întoarce-te, aici n-a mai rămas nimic
Undeva, departe de această lume
Nu mai simt nimic
Dragă agonie
Lasă-mă odată-n pace
Sufăr încet
Așa trebuie să fie?
Nu mă îngropa
Inamic fără chip
Îmi pare foarte rău
Așa trebuie să fie?
Dragă agonie
Nu mai simt nimic
Sensul versurilor
Piesa exprimă o luptă intensă cu o suferință interioară profundă, personificată ca "agonie". Naratorul imploră eliberarea de această durere copleșitoare, oscilând între dorința de a lupta și sentimentul de neputință.