Afară plouă…
Pervazul se-ncovoaie
Sub greutatea apei
Ce curge în șuvoaie.
Tu te sufoci în casă,
Nu ai loc nici în haine…
Și cât de mult ai vrea să scapi
De propria-ți piele.
Alergi afară,
Furtuna te doboară
Iar stropii-ți sfarmă carnea
În bucăți.
Ți s-a oprit și gândul,
Ești una cu pământul,
Iar inima îți spune:
Gata, s-a terminat,
S-a terminat, s-a terminat.
Dar dincolo de nori,
Cerul e mereu albastru.
Nu vei mai fi stingher,
Uitat într-un ungher,
Vei fi cu Dumnezeu.
Dincolo de nori,
Cerul e mereu albastru,
Nu vei mai fi stingher,
Uitat într-un ungher,
Vei fi cu Dumnezeu.
De multe ori în viață,
Totul pare ca de gheață
Și lumea se învârte-n
Jurul tău, amețitor.
Te simți ca-ntr-o prăpastie
La capătul de drum.
Doamne, spune-mi
Cine sunt eu? Eu cine sunt?
Eu cine sunt?
Eu… cine, cine, cine?
Dar dincolo de nori,
Cerul e mereu albastru,
Nu vei mai fi stingher,
Uitat într-un ungher,
Vei fi cu Dumnezeu.
Dincolo, dincolo de nori,
Cerul e mereu albastru.
Nu vei mai fi stingher,
Uitat într-un ungher,
Vei fi cu Dumnezeu.
Afară nu mai plouă,
S-au risipit și norii,
Iar tu îmbrățișezi
Întregul cer.
Te-ntorci în casă
Cu-n zâmbet larg pe buze;
Doamne, astăzi m-am născut din nou.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre depășirea momentelor dificile din viață prin credință și speranță. Chiar și în cele mai întunecate momente, există o lumină și posibilitatea unui nou început.