Purtând pe trup înfiptă gheara
Și-n suflet drojdii de venin,
De zece ori sărmana țara,
Rămasă-n voie la străin,
D-abia putând să mai respire,
Mereu lovită de călăi—
De ce te plângi c-a ta পেire
Îți vine de la fiii tăi?
O, nu și nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furișag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!
Trecut-au vagabonde gloate
Prin ospătosul tău ogor,
Și ți-au lăsat în urmă toate
Gogoși de vierme rozător!
Un venetic îți dă cu piatra,
Îți dă un altul cu ciomag,
Primiți la masă și la vatră
În loc să zacă lângă prag!
O, nu și nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furișag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!
Ei nu-ți sunt fii. Priveste-i bine:
Cunoaște-ți laptele din sân
Și din napârcele străine
Alege puiul de român!
Nu blastăma victima frunza,
Ci scutur-o de negrii gâzi:
În foi să nu se mai ascunză
Cumplita droaie de omizi!
O, nu și nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furișag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!
Deschide cronica străbună
La anii marilor nevoi,
Când soarta fulgera și tuna
Potop și flacără pe noi:
Să vezi c-acea grozavă ciumă,
Ce-n veci de veci te-a otrăvit
Și-acuma iarăși te sugrumă—
E veneticul înfiat!
O, nu și nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furișag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!
Românul geme-n bătătură
Pe când străinii chiuiesc
Și urlă cântece de ură,
Sugând pământul românesc!
Iar tu, o scumpă Românie,
Tu nu știi singură ce zici,
Lovind pe fiii-ți cu mânie
În loc să bați pe venetici!
O, nu și nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furișag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!
Sunt mulți românii prin cătune,
Sunt mulți ca stelele din cer,
Dar norul greu când îi supune
Luceferii în ceață pier!
Sunt mulți românii în tot locul,
Sunt mulți ca floarea din grădini,
Dar nu s-a dezvălit bobocul
Împiedecat de mărăcini!
O, nu și nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furișag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!
De vrei să scapi duioasa rază
A mii de stele românești,
Tu norul ce le-nmormântează
Din cerul țării să-l gonești!
De vrei să smulgi plăpânda floare
Din buruieni și din scaieți,
Tu-i fă curând un loc la soare:
Hai dară la plivit, băieții!
O, nu și nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furișag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea față de trădarea României de către cei care se pretind a fi români, dar care o exploatează. Este un apel la unitate și la recunoașterea adevăraților fii ai țării, îndemnând la curățarea de influențele străine și la protejarea identității naționale.