Bitza:
Nu știu ce scor țineam când scormoneam un ban pierdut, pe geam
Și mă gândeam că a mai trecut c****e încă un an
Pierdut prin greu, oameni, fantome și strigoi
Între instrumentale și ritmuri, rime și sânge pe foi
Pun pete de culoare pe labirinturi și culoare
Frânturi de gânduri între îmi place și doare
Cuvinte în capcane până seara târziu
Asta-i menirea mea să râd, să cânt, să scriu
Am scris prea multe și totuși prea puține
Copilărind încă printre alegeri și destine
Și cărțile citite și poezia „Trimis sfântului Gabriel” hrănind toată copilăria
Și totuși e prea mult, nu vreau să mai ascult
Vreau liniște când totu-n jurul meu e numai tumult
Tremură mâna pe pix, mă-ncurc în stix
Ramâne-n urma mea ce am făcut, ce-am scris.
Refren:
Am scris, pentru toți oamenii din fața blocului
Am scris, pentru poeți neînțeleși și cei ai nimănui
Am scris, ne ducem toți mai repede sau mai târziu
Spre vis, rămâne-n urma noastră ce-am făcut, ce-am scris x2.
Aforic:
Am scris o dată o serenadă pentru o fată
Și cu același suflu am elaborat un plan pentru o-ntreaga armată
Mă mulțumeam cu ce făceam, nu mă plângeam
Pe-un cerc prin geam ce nu-l înțelegeam
Prin ce-am trecut aș vrea să mai încerc
Să-ncep să dreg, să cer, să gem și iar să încerc
Rupeam bariera, eu de pe terra
Din vremea lui Pelea, Gargamel și Arnold Stelea
Iar din puterea fraților mei și a familiei
Speranța pot să îmi alin durerea
Conturând cariera celui ce azi într-un battle
Îți anulează toată filiera
Încerci să știi cine sunt când cânt în dormitor
În Tomis Nord am început, am numai frați și un trecut
Nu pot să nu mă-ntorc să-nchin un vin
Pentru un soare strălucitor zâmbind din mare.
Refren:
Am scris, pentru toți oamenii din fața blocului
Am scris, pentru poeți neînțeleși și cei ai nimănui
Am scris, ne ducem toți mai repede sau mai târziu
Spre vis, rămâne-n urma noastră ce-am făcut, ce-am scris x2
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre amprenta pe care o lăsăm în urmă prin creațiile noastre, fie ele versuri, fapte sau amintiri. Este o reflecție asupra efemerității vieții și importanței de a ne exprima și de a ne conecta cu ceilalți.