2005, Bitza, album nou, o nouă poză de pus pe panou
Mulți văd doar imaginea
Ascultă-mi versurile, fă-le analiza
Mi-am oprit textele pentru o perioadă,
Scârbit de pretextele cu parfum de l***,
Multe acuzații, am fost analizat, apreciat
De cei ce au urechi de ascultat
Sunt mulți care probabil ar fi vrut
Să nu mai am o șansă, să o iau de la început
Dacă nu am avut-o, mi-am luat-o singur
Că sunt înțeles am vrut să mă asigur
Am multora de mulțumit pot spune, celor
Care mă apreciau când nu eram un nume
Mai târziu am mulțumit, normal, celor care au cumpărat Sevraj în original.
Refren:
Atunci când n-o să mai fiu eu
Că pentru mine o să fie prea târziu
Și sper că atunci când n-o să mai fiu eu,
O să vorbească piesa asta în locul meu. (x2)
Am tot timpul înainte, mult înapoi
M-am născut muzical în 2002
Am luat mult timp înainte la pitici
A fost doar o parte din drumul ca să ajung aici
Nu mai fac nici un compromis, nici un pic
Am studiat prea mult la școală (?)
Ascultă de rap, reverifică-te,
Ascultă un beat semnat Bitza CTC
Ascultă Bitza, raku cu Bitza și K-Gula,
Ascultă cu atenție și apoi bagă-ți p***
N-am nevoie de fani ce l-au mâncat pe Ceaușescu
Mă piș pe tine, ascultă-l pe Costin Mărculescu
Ia o ștrambă de la agenția lui
Și mai fă o cruce pe perete cu un cui
Ai trecut nu?
Ți se pare că ești cool?
Îți permiți acum să-l înjuri pe oricare altul
Ajungem iar la capitolul de mulțumit
Asta e pentru omul cu o mână sus (?)
La concerte față-n față cu mine
Chiar dacă eu-s pe scenă
El e tot la înălțime.
Refren:
Atunci când n-o să mai fiu eu
Că pentru mine o să fie prea târziu
Și sper că atunci când n-o să mai fiu eu,
O să vorbească piesa asta în locul meu. (x2)
Credeam că-o să fac numai 2 strofe
Dar iat-o și pe a 3-a pentru catastrofe
Pentru cei ce au zis că aș cânta manele
Ar trebui să vezi culoarea mea de piele
Nu mi-e rușine că am cântat la Ro-Mania
Mai mult sunt mândru că i-am reprezentat de (?)
Adică și pe tine prostule
Sau te reprezintă mult mai bine copiii minune?
Cred că am înțeles prea multe acum,
Sunt acuzat
Mai mulți ani fără foc erau un fel de omul în copac
Ce-am descoperit nu e mai prejos
Dacă ce-am făcut acum 7 ani dă-te-n s**ă
N-am nevoie de fani ca tine
N-ai nevoie de unu ca mine
Nu vreau să conving pe nimeni să o spună
Eu împart muzică proastă sau bună.
Refren:
Atunci când n-o să mai fiu eu
Că pentru mine o să fie prea târziu
Și sper că atunci când n-o să mai fiu eu,
O să vorbească piesa asta în locul meu. (x2)
Sensul versurilor
Piesa este o retrospectivă asupra carierei lui Bitza, abordând criticile primite și evoluția sa artistică. El își exprimă recunoștința față de cei care l-au susținut și își reafirmă angajamentul față de muzica sa, indiferent de opiniile altora. Piesa vorbește despre autenticitate și despre a rămâne fidel propriilor valori.