Iată în șiruri lungi cum trec cocorii!
De-abia plecați, aveau deja în față
De parcă ar vrea să fugă și ei, norii,
Acum dintr-o viață duși în altă viață.
Cu aceeași grabă și înalți la fel,
Unul pe lângă altul trec, de parcă
Cocori și nori, în zborul paralel,
Cerul să și-l împartă azi încearcă,
Frumosul cer, dar nimeni să rămână
Prea mult pe-aici și altceva să vadă
Decât plutirea celuilalt, cum crește
Vântul pe care-l prind în aripi, până
Simt cum înspre neanturi îi răpește.
Iar cât timp nu adastă și nu pier,
Nu îi ating nici o amenințare
Din orișicare loc sub acest cer,
De ar fi ploi sau pușcă tunătoare.
Sub lună și sub soare, cercuri gemănate,
Se duc în zbor, cu dorul, rând pe rând.
Încotro? – Înspre nicăieri. – De ce fugiți? – De toate.
De cât timp sunteți împreună oare?
Puțin. – Când vă veți despărți? – Curând.
Astfel, iubirea lor un sprijin li se pare.
Sensul versurilor
Piesa descrie o iubire efemeră, comparată cu zborul cocorilor și al norilor. Aceasta subliniază frumusețea și fragilitatea momentelor împărtășite, dar și inevitabilitatea despărțirii.