Carmencitei.
În părul tău e blonda auroră
Și-n ochi – eternul nimb al strălucirii.
Făptura ta o leagănă zefirii
Și-n glasul tău e-o muzică sonoră.
Pe trupul tău divin întreaga floră
Și-a dat tributul ei sortit iubirii
Și-n sânii tăi, tăria răzvrătirii
Suprema năzuință ți-a dat soră.
Spre fructul cald al poamei tentatrice
Nu poate-oricine-n fapt să se ridice!
Nu poate-oricine roadele să guste,.
De-a fi gravat – ca-n plăci de gramofoane –
Dospit în carnea bestiei auguste –
Sonorul ritm al speciei umane!
Sensul versurilor
Piesa este o odă închinată frumuseții și senzualității unei femei numită Carmencita. Poetul își exprimă admirația profundă pentru trăsăturile ei fizice și spirituale, folosind un limbaj bogat în metafore și simboluri.