39.
Dac-ai să vii, în mângâieri doar te voi ține.
De n-ai să vii, eu mă voi stinge fără tine.
Tu inimii trimite-i câte chinuri vrei.
Pieri-voi sau voi arde ori îmi va fi bine.
40.
Laleaua stând pe culmi cu fruntea-n soare – șapte zile ține.
Și-o viorea pe maluri de izvoare – șapte zile ține.
Vesti-voi ca un crainic, din oraș într-alt oraș:
„Credința fetelor cu chip de floare – șapte zile ține!”.
41.
Inima, de dorul Tău, de mult simt că s-a frânt.
Pernă mi-este piatra și culcuș mi-acest pământ.
Singuru-mi păcat e dragostea care Ți-o port.
Nu trec toți cei ce Te-adoră prin acest frământ?
42.
O faclă sunt, plângând cu lacrimi de foc.
La fel plâng inimile fără de noroc.
De dorul Tău ard noaptea, ziua-ntreagă gem.
Acest e-al zilelor și-al nopților soroc.
43.
Fără Tine, suferințele mă scurmă,
pomului nădejdii rodul i se curmă.
Fără Tine, zi și noapte zac pierdut,
așteptând să vină clipa de pe urmă.
44.
În doliu-s de când mi Te-ai smuls vederii.
De-atunci port numai straiele durerii.
Purced din Tine ca din soare zorii,
de-acum și pân-la Ziua Învierii.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și suferința cauzate de absența persoanei iubite. Vorbitorul se simte pierdut și în doliu, așteptând o eliberare sau o reîntâlnire, dar este consumat de sentimente negative.