Știu că în altă viață eu o să rămân la fel
Adică un molah nebun, psihopat fără vreun Dumnezeu
Am cu mine în spate cel mai bun amic
Un înger fără aripi ce mă ajută să mă ridic
Hai, dă-mi aripi că-ți ofer cam tot ce vrei
Îți pun sufletul pe tavă
Pregătește-te să-l iei
Mușcă din el
Vreau să curgă-n ochi venin
Când privești prin ei să vezi doar un manechin
Poți să-mi iei și inima
Hai, bagă mâna-n piept
Vreau să scot de-acolo orice urmă de sentiment
Să rămână o amintire ce pășește printre morți
Mai bine așa decât înconjurat de idioți
Uită-te în ochii mei ca să mă uit în tine
Privește-mă adânc ca să vezi ce zace-n mine
Pune mâna pe piept, vezi dacă ceva mai bate
Am inima pe baterii, iar eu sunt pe moarte.
Am o poză, o țin în mână
Îmi trezește amintiri
De când erai copil
De când credeam în iubiri
Mă privesc în oglindă
Nu mai sunt același eu
Sunt doar un suflet mort într-un corp de ateu
Nu mai cred în Dumnezei, în Sfinți sau în scripturi
Că sunt doar târâturi
Ce te pun iar să înduri
Mai bine un demon pe umăr decât un înger beat
Care a uitat unde m-a lăsat când s-a îmbătat
Ia-mă cu targa, dar nu tu, doctore
Apucă-mă de mână, stinge-mi inima tu, moarte
Că e o bucată de gheață ce nu s-a topit
Spartă cât de puțin
Dacă vrei, o pun în plic
Și poți să o arunci
Chiar nu mă interesează
Că sunt trecut de multe prin fazele de metastază
Sunt în comă și nu pot să mă trezesc
Dacă nu mă mai găsiți, vreau să știți că vă urăsc.
Hai, uită-te în ochii mei
Ce vezi în ochii ăștia goi
Vreau să avansez în față, dar sunt blocat în noroi
Am milioane de gânduri ce se joacă-n capul meu
Mă bat cu ele parte-n parte
De ce pierd numai eu?
Tre’ să am răbdare
Să fiu ca de piatră tare
Lupt cu mine-n continuare
De-aia e care pe care
Se pare că de curând o să ajung la epuizare
Dacă-mi las imaginația liberă, ajung la închisoare
Bau gapa gapa!
Dacă cu tupeu în față
Cunoaște-mă, deschide-mă ca să-mi vezi inima de gheață
Mulți îmi zic că sunt o zdreanță
Dar mulți nu mă cunosc
Știu sigur că am doar o viață
Și nu ascult de orice prost
Uite de-aia scriu ca prostu’
Și-mi pun viața pe foaie
Și-mi țin singur umbrela în caz că vine vreo ploaie
Mă uit în jur și-mi vine să-njur
Că totul e pustiu
Vad zâmbete doar în poze
Voi nu știți asta, eu știu.
Am o inimă ce bate
O fată ce mă iubește
O familie frumoasă
Care știu că își dorește să iau totul de la viață
Chiar dacă nu-mi dă nimic
Că fericirea nu constă la câte grame am în plic
Am muzica asta care-mi bubuie în cap
Am un pix, am o foaie
Uite de-aia sunt bogat
Stau și izolat că nu mă-nțelege nimeni
Am nevoie de lumină că e beznă pretutindeni
Sparge zidul ăsta care mă separă pe mine
De voi toți, de lumea exterioară
E a nu știu câta oară
Când încerc să evadez
Da’ o fac în zadar
Fiindcă mereu eșuez
Cred că o să refulez
Nu am voie să cedez
Am prea multe planuri în cap și știu că nu aberez
Unele sunt în descompunere
De-aia fac descompunere
Dracu’ și cu îngerul
S-au săturat să-mi stea pe umeri
Sensul versurilor
Piesa exprimă o luptă interioară intensă, sentimente de izolare și deziluzie față de viață și de sine. Naratorul se simte prins într-o existență duală, oscilând între speranță și disperare, căutând o cale de evadare dintr-o realitate percepută ca fiind pustie și lipsită de sens.