Nicolae Labiș – Al Tuturor
El a plecat din munți ca un izvor, / Vuind impetuos, sclipind la soare, / … →
El a plecat din munți ca un izvor, / Vuind impetuos, sclipind la soare, / … →
Pășeam pe muchia zării cu sufletul coclit, / Amărăciunea-n mine își răvășea furtuna. / Urechile-mi, … →
Morarul. / Melodiile, cupele pline, / Orele zilei, ritmate-n poeme / M-au gonit şi pe … →
Dă-mi voie să plâng între florile inimii tale / Iertătoare să-mi mângâie pleoapele roșii răsuri. … →
Dragostea mea infinită, / De ce să te mint? / Chiar când alcoolul îmi mângâie … →
În adâncu-ți nepătruns / Și aici te-am ajuns, / Peste lumea-ți mă-nfurtun / Agitând surd … →
Nu mai zburdăm prin ierburi, nu mai strigăm pe dealuri; / S-au consumat odată și … →
Mă-nchin adesea la izvoare. / Când sorb din unde însetat, / Închin poeme și pahare … →
„Când am fost mare”, zice copilul. / Bunica-mi spune că odată / Fetiță ca și … →
Iertat să fie cel ce la mânie, / Mi-a împlântat cuțitul până la os, / … →