Târziu și timpuriu stau față-n față,
Lumină și-ntuneric se privesc,
Firesc e Nepătrunsul Nefiresc,
În neschimbata curgere de viață.
În preafinit nemărginita zare
Acorduri largi tăcerile ascund;
Ascult atent la tonul lor profund
Și crește-n mine aspră întrebare.
Un deget, doar un deget pus pe rană
Nedumerirea o transformă-n crez..
Ce vis mai alb mai pot să-mi luminez,
Când Necuprinsul L-am cuprins sub geană?.
Târziu și timpuriu stau față-n față,
Lumină și-ntuneric se privesc,
Firesc e Nepătrunsul Nefiresc,
În neschimbata curgere de viață.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra dualității vieții, a luminii și a întunericului, și a căutării sensului profund în această curgere constantă. Vorbește despre transformarea nedumeririi în credință și despre cuprinderea a ceea ce pare de necuprins.