Tai lemne în maldăr jilav,
strălucindu-și nodul firav,
bruma pe păr tot să-mi cadă,
mă gâdilă până-n ceafă –
minute-mi curg pe velur.
Sus, sus, ger-topoare lucesc,
sol, cer, ochi, frunte sclipesc,
zori pripit, șpan-licăr scapă –
taie și altul cu zarvă:
grosul tai și am cracă.
Hei, fărâmă-l, nu te mâhni,
la așchii nu te sâsâi!
Dacă lovești în soartă,
vanitosul domnesc zbiară –
toporul lat va surâde.
Sensul versurilor
Piesa descrie munca fizică a tăierii lemnelor într-un cadru natural, reflectând asupra efortului și a relației dintre om și natură. Metaforic, sugerează confruntarea cu destinul și acceptarea inevitabilului.