(Fiatal asszonyok éneke).
Ne-e pufoasă, ștrengară, rotundă bărbia,
capul rotund, picioarele agile, frumoasă, dreaptă, albă spinarea,
și ochii, și gura.
Facem focul jucăuș-mlădiu, prăjim, fierbem,
împletitura cozonacilor se face delicată, lucioasă, de
cum ni se-aprind obrajii.
Evident, și vântul ne face avansuri, ne pipăie sânii delicați,
ne mână-n joacă miresmele, ridică fustele rotate,
le flutură.
Curățăm, ștergem praful, ne-mpletim părul în coc,
cu pași ușori îl legănăm cum cocoșul creasta roșă.
Legănarea mijlocului, valurile brațelor-coapselor,
ca tăvălirea a zece-douăzeci de copii grăsuți, veseli,
țipători, goi, grămadă unul peste altul în iarba-nrourată.
De cum ne vin bărbații seara, îi așteptăm cu apă de spălat, cină, săruturi,
îi tachinăm, ne jucăm, îi liniștim de au necazuri,
toată noaptea-i încolăcim în brațe
și-n zori ne contemplăm burtica tot mai rotunjoară.
iulie-august 1925
Sensul versurilor
Piesa descrie viața tinerelor femei, accentuând aspectele legate de gospodărie, frumusețe, joacă și așteptarea soților. Se pune accent pe bucuria maternității și pe ciclul vieții.