Yawn Si Spooke – Versuri.pro

Copii Desculți… Pierduți de Fum

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Aruncă te rog puțin alb pe griul din brațele mele.
Știi ce suntem noi?
Copii desculți ce se ascund în pod acum
și își ascultă viața înfășurată pe-un vinil din scrum
și cred din toată inima ce-aud:
niște copii pierduți de fum.
Poate m-asculți acum,
poate mă uiți acum,
poate îmi iei cuvintele și le ascuți,
să îmi plătești cu un pumnal.
Oricum, eu văd niște copii,
niște copii pierduți de fum.

În miros adânc de bătrânețe
ne privim amândoi mânjiți de cărări și fețe.
Și deși îmi pari aproape
te resping întins pe-o mochetă ce-ncet ne roade.
Nu mai râde!
Te-am legat de suflet,
ca un sărut frățesc pe frunte.
Oricum, tu l-ai șters pe-al meu,
a fost.
Oare are rost?
Doar o pată de noroi rămasă pe-o podea de scânduri ude.
Ei bine, ne-am jucat cu un pachet de cărți,
ce-i drept,
s-au ascuns într-o cutie,
ca o șosea din file.
Și m-am văzut dormind la margine de drum,
ca un viu sorbit de zile,
cules de vreme.
Mi-ai zâmbit trecând cu pași mărunți prin perne
și-am mușcat din timp,
(și-am visat)
înfricoșat de-atâtea urme grele primite-n dar.
Le-am așezat într-un labirint ciudat, pe-un covor murdar
și-am șezut la sfatul lor și-am stat
precum o umbră din culori,
asteptând din nou lumina de-a doua zi.
Te găsesc nervos, cu pașii-ntinși în labirint.
Vrei să ieși?
(vrei să ieși?)
Încă dorm acum.
(mai lasă-mă un pic)
Te rog nu mă trezi. Te rog nu mă trezi.
Te rog nu mă trezi.
Te rog nu mă trezi..
Așa că, în patul mat
pe spate m-am întins de parcă „STOP” am apăsat.
Dureri ca niște râuri s-au vărsat
și liniștea mă mângâia pe creștet,
în timp ce mă plângeam unei oglinzi despre trecutul meu prea veșted.
Și am vorbit și despre „azi” simțind pe trup răceala de metal ce mă lovea doar ca să-mi facă-n ciudă.
Zici c-am greșit? Poftim, am și o scuză:
o judecată mult prea crudă… sau cum ziceai?
În fine, nu mai contează.
Scot fumul din plămâni și mă gândesc la alte lumi,
și-atunci aerul care mă adoarme
topind din ochii mei minciuni,
și tot ce vreau e să mă scald în alb!
tot ce vreau e să mă scald în cald!
Știu că m-așteaptă cineva, undeva,
mi-am pus speranțele-n cui și mă las pradă oricui,
să-mi stoarcă sufletul de miere.
(de miere!)
Și știi de ce m-am învățat să dorm cu foi în brațe?
pentru că nu am altă avere.
Ar trebui să scriu, pixul mi-o cere!
O să m-opresc.
Privesc cum fumul piere.
Am vrut să îl trimit la nori printre masele
și s-a oprit în tavan,
odată cu visele mele.
odată cu visele mele..
Buze pe gene.
Copii desculți ce se ascund în pod acum.
și își ascultă viața înfășurată pe-un vinil din scrum,
și cred din toată inima ce-aud:
niște copii pierduți de fum!
Poate m-asculți acum,
poate mă uiți acum,
poate îmi iei cuvintele și le ascuți,
să îmi plătești cu un pumnal.
Oricum, eu văd niște copii
niște copii pierduți de fum.
Niște copii pierduți de fum!
(pierduți de fum).
Niște copii pierduți de fum
(pierduți de fum)
Niște copii pierduți de fum
(pierduți de fum)
Niște copii pierduți de fum
(pierduți de fum)
Niște copii pierduți de fum
(pierduți de fum)
Niște copii pierduți de fum
(pierduți de fum)
Niște copii pierduți de fum
(pierduți de fum)
Niște copii pierduți de fum
(pierduți de fum)
Niște copii pierduți de fum
(pierduți de fum)
Niște copii pierduți de fum
(pierduți de fum)
pierduți de fum..
pierduți de fum..
pierduți de fum..
pierduți de fum..
pierduți de fum..
pierduți de fum..
pierduți de fum..
pierduți de fum..
pierduți de fum..
pierduți de fum..
pierduți de fum..
Copii desculți ce se ascund în pod acum
și își ascultă viața înfășurată pe-un vinil din scrum.
și cred din toată inima ce-aud:
niște copii pierduți de fum!
Poate m-asculți acum,
poate mă uiți acum,
poate îmi iei cuvintele și le ascuți,
să îmi plătești cu un pumnal.
Oricum, eu văd niște copii
niște copii pierduți de fum.
Niște copii pierduți de fum..
Niște copii pierduți de fum..
Niște copii pierduți de fum..
Niște copii pierduți de fum..
Niște copii pierduți de fum..
Niște copii pierduți de fum..
Niște copii pierduți de fum..
Niște copii pierduți de fum..
Niște copii pierduți de fum..
Niște copii pierduți de fum..

Lumi Diferite

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Yo, yo și tot ce a rămas e o nălucă
Ce nu vreau să o dau uitării
O inimă din nisip ce vreau s-o șteargă apa mării
Cadou pecetluit de îmbrățișări și-un plânset
Și parcă ambalajul mi l-ai cusut pe suflet
Și parcă ce am avut a fost făcut să se termine
Și ai multe bucăți rupte din mine
Se sting în vechile sertare pline, ce au devenit acum străine
Și acum simt absența celei vechi atingeri fine
Și ne-am și prefăcut să avem dureri comune
Străini, ochi ce nu-și mai spun acum pe nume
Și încă văd o siluetă ce se îndepărtează
Pe-o stradă ca o inimă imensă
Și-n pieptul meu pulsează și uit acum și de cuvinte
Căci ai trecut prin mine ca prin asfalt fierbinte
Și ai lăsat urme și totuși zac, și totuși tac
Mândrie lovită, căci m-am jucat cu o păpușă
Ce sentimente imită, în nici un caz nu vreau să-ți mulțumesc
Căci și acum, resimt reproșuri ca picături de plumb ce mă lovesc
Vreau să te uit într-un caiet cu amintiri
Și ultima foaie pe care am rupt-o am să ți-o dăruiesc
Și acum rimez ca să nu înghit în sec
Căci serile acum, degeaba trec, degeaba încerc
Să prind lumina soarelui în palme
Căci chipul tău vegheat de alți ochi liniștit doarme
Și-mi pare rău și aș umple foaia cu…
Dar știu că e normal, n-am cum să nu fac cioburi
Când alerg cu pieptul plin de dorințe de cristal
Eu pentru tine, mi-am lepădat coada și blana
Încorsetat instantaneu, fără să-mi dau seama
Folosind teama ca atunci când cu sabia
Prins strâns în larg într-o furtună albă fără corabie
Și poate am fost nebun că am vrut să zbor ținând vise viu colorate
Strâns în pumni, da le-am scăpat și au căzut în diferite lumi
Și acum le căutăm în diferite lumi (x3)
N-ai să simți niciodată singurătatea ce-mi domină sufletul
Căci te-am visat cu ochii deschiși
Ca să încerc să-mi umplu golul
Ți-am oferit totul pe-o tavă
Și m-ai lăsat acum ca o aură bolnavă
Căci mă urăsc că ți-am cântat în strună
Mă urăsc și acum
Căci e a mea vina, numai a mea vina
Să-ți spun, că a ta voce încă mă alină
Aș minți, căci îmi este otravă
Tu doar mă auzi vorbindu-ți cu o voce gravă
Nu înțelegi, n-ai înțeles, nici măcar n-ai vrut
Pe moment când am simțit că prin bunătate lamele-ți ascut
Am încercat să pătrund în tine
Să pot să te citesc
Să pot să îți vorbesc și am căzut în jocul ce mă face chiar și acum de tine să-mi amintesc
Să nu mai spun mai multe, căci multe încă îmi lipsesc
Iar tu mi le-ai ascuns pe toate
Nici nu știi că încă îți spun
Că poate și poate mă amăgesc
Dar cine știe, cine știe că încă tânjesc după atingerea ta vie
Că încă sper…
Te-ai întrebat oare mă voi simți vreodată altfel?
Oare mă voi schimba? Măcar acum îți spun în fața ta n-am jucat niciodată mimă
Mai mereu ți-am mâncat fărâmituri din palmă
Iar viața mea am conturat-o în jurul tău construindu-ți teamă
Iar acum a rămas o rană ce încă arde
Căci n-am stins-o ca să n-o pot pierde
Ea trăiește iar speranța mea prin ea respiră
Ca să vezi ce-i în mine, n-am nevoie de măsură, n-am nevoie de rimă sigură
Priveste-mă în ochi și ai să vezi că de atunci a mea inimă e singură
Gata acum, cu alte jocuri, mi-au fost de ajuns, gata pleacă
Tu m-ai forțat să-mi scot sentimentele din teacă
Și vreau să încerc acum… LASĂ-MĂ SĂ TE PIERD… LASĂ-MĂ SĂ TE PIERD… TE ROG LASĂ-MĂ SĂ TE PIERD

Statuie Din Cioburi… Stropi De Sticlă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Stai tu, te rog, de 6.. Stau eu îngenuncheat să văd cum acul coase..
Tu zi-mi de cuiul ce lipește case.
Destul! Restul o să-l păstrez pentru pereții mei ce se hrănesc cu oase,
Puietii mei cu rădăcini apoase.
Apun din tun ghiulele, atârnă-n tălpile ce au călcat pe ele
În fine.. În jur numai păduri pline de.. mine sau de tine..
Mă las pe vine și ascult crezând că ai roți sub tine.. sau poate șine!
Naiv.. sunt..
Simt că-mi ții loc de sedativ.. Ia uite fluturii crestați în lemn masiv.. s-auInfoiat la mine!
Gata de-acum! Mă port doar cu aripi chit c-am trenă din beteală sau..
Cămașă dintr-o coală.. sau cravată dintr-o boală.. sau..
Nu contează.. [nu mai contează].. eu casc ceruri..
Tu-mi naști geruri.. Ce naiba, tu nu vezi cum tremuri?!
[Curg culori..].. curg culori..
Fac pete pe podea.. și scaldă camera în curcubeu.. Dar nicăieri reflexia mea..
E clar, de-acum pânza-i scăparea mea.. Tu nu aștepți.. Mi-o dai în dar.
O prind la piept și pașii fug.. valsând amar..
Statuia mea din cioburi.. mă faci laș.. Și râzi de mine că mă ascund sub pături..
Cred că-ntr-o zi o să te rup în mii de cioburi..
Și-o să creez eu bustul meu din cozi de mături.
O să te.. fac să pleci..
O să te.. fac să pleci..
Vei reveni.. te voi iubi.. apoi te voi goni..
.. te voi iubi.. apoi te voi goni..
.. statuia mea..
Păpuși prinse în geamuri..
Mă crezi? Te cred..
Mă vezi? Te văd..
Murdar? Curat..
Oglinda s-a pătat..
Zăresc.. un chip aburit.. răsuflu ușurat..
Vreau să te uit!!!
Vreau să te arunc în vânt.!!
Tu, cel ce te-ai născut dintr-un copil plângând.!!
Vreau să respir adânc.. și să te scuip.. din trup și gând.!!
Tu când privești oglinzi, sunt pline de pământ.!! [tu când privești oglinzi.. sunt pline de pământ..].
Arăt supărat.. arăt cu mâna un măr uscat..
Tu îl mănânci.. eu mă înec..
Tu tușești.. eu îl arunc..
Iar tu mă cerți..
Eu te împing violent și te rog să mă ierți..
Amândoi tăcuți.. Îngropăm între noi atâtea umbre ca două zile de vară..
În spatele unor coperți împroșcate cu noroi..
Și ne oprim.. Ne opărim.. cu palme.. ca un fier încins..
Ne aruncăm.. câte-o privire rece..
Gata.. s-a stins..
Îmi arăți că ești vesel.. azi pari prefăcut..
Nu vreau să îți vorbesc..
Te retragi, dar nu pleci..
Mă rezem de tocul ușii
Iar tu te-așezi pe o pădure de crengi..
Ce eu încerc s-o ocolesc.. [ce eu încerc s-o ocolesc..].
De mâine.. schimbăm rolurile! Și-acum eu încep să tușesc.
Azi ți-am zis: „Hai să umplem golurile! „
Tu te-ai întors cu spatele.. Am renunțat și eu..
Ți-am scris.. „Nu te-am văzut”
Ai citit ceva?
Ah.. uită.. Nu era nimic..
Și totuși.. tu aveai parcă.. mi s-o fi părut..
A plouat cam mult, sunt ud leoarcă, trebuie să mă schimb..
Iar tu.. tu te-ai schimbat destul!
Eu d-abia.. eu d-abia te văd și-așa..
Nu te scuza, nu te scuza..
Vreau doar să-ntind mâna, vrei doar să ții în palmă luna!
Caut doar să-ți văd figura, încerci doar să te strâmbi în ea!
N-am idee, n-am idee.. ce-ar putea să te prindă [nu cred]
Nu cred că există.. [nu te uita]
Nu te uita spre mine..
Nu încerca să treci prin mine! [.. stropi de sticlă].
Eu nu, eu nu pot trece prin oglindă..
Deși ea tot..
Deși ea tot insistă..
Eu nu pot trece prin oglindă..
Deși ea tot insistă.
Păpuși prinse în geamuri..
Mă crezi? Te cred..
Mă vezi? Te văd..
Murdar? Curat..
Oglinda s-a pătat..
Zăresc.. un chip aburit.. răsuflu ușurat..
Vreau să te uit!!!

Nu Mai Tace

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Mult prea obosit
Mă simt legat și-mi conturez pe față riduri timid
Culori mult prea întunecate pentru a le privi
Le evit
Și tot încerc de parcă n-am timp
Și tot ce fac este greșit
Mă las dus de val închis în propria cușcă
Prea multe alibiuri mi-am găsit
Și-acum din mine mușcă
Iar puterile se pierd rapid
Iar șocurile vin și le primesc în plin
Și sunt prea mândru ca să mă declar lovit
Încerc să mă privesc cu alți ochi
Și mă imit
Greșesc, conștientizez
Nu reușesc să mă agit
Vad cum pierd teren
Aștern ca paravan un zâmbet fals
Acoperit cu fond de ten
Așteptând parcă acel tren pierdut
Dar șinele tac
Iar eu în liniște ascult
Totul în jurul meu stă
Iar eu sunt prea orb ca măcar să par uimit
Și nici speriat și nici motivat
Și nici nebun încât să caut propriul drum
Și nici întreg să plec fără să las ceva în urmă
Sunt doar static fără pic de ripostă
Sleit
Iar în mine soarele apune
Rătăcit
Sau citind pe buze
Căutând semne de afecțiune
Îndoielnic
Ajung să nu mai cred în nimic
Singuranța în fața mea dispare
Încercând s-o ating
Aș băga și mâna-n foc
Doar ca să scap de frig
Și aș răspunde conștiinței
Doar dacă ar tăcea un pic
Și aș da orice doar ca să ies din acest vis
Și m-am trezit..
Primul pas care trebuie făcut
Ar fi să rup toate foile
Și atunci totul s-ar duce
Până și pe gânduri le-ar topi ploile
Dar sufletul nu se împacă și lovește cu forța în torace
Și neliniștea-nfiptă-n inimă nicicând n-o să-mi dea pace
Căci nu mai tace..
Mă simt în stare să distrug întregi foi și gânduri
Stări transpuse în rânduri
Să construiesc din dezamăgiri un munte
Și în același timp să descrețesc o frunte
Și ceva mă arde adânc în măruntaiele mele
Punându-i suflet lui Atele
Căci sunt înconjurat de noroi
Pe care nu pot decât să-l vars pe foi
Și știu că și tu și eu suntem singuri
Căci nu mai suntem amândoi
Și acum îmi umplu ochii de ură
Și privirea mea în care totul frige
Și realitatea și mai tare
În sufletul meu colții și-i înfige
Ar vrea să strige
Dar în glasul meu încă mai ninge
Și aburii de gheață ce-mi ies pe nări
Îngheață mări în timp ce-n mine
Oceane de tristețe sunt secătuite de cântări
Ce nu sunt auzite
Aș vrea să scriu dar totul fuge
Iar din peniță iese sânge
Căci acum scriu cuvântul plin de viață
Care prin vene-mi curge
Și amintirile ce le-aveam zâmbind, vivind în minte dispar
De parcă tot ce fac pierzanie-mi aduce
M-am agățat prea mult de un trecut înșelător
Așa că într-un final o să-i pun cruce
Căci nu-l mai simt pulsând în piept
Ci doar zăcând inert
Doar amintirea ta ca să-mi întoarcă privirea
Încearcă de braț să mă apuce..
Primul pas care trebuie făcut
Ar fi să rup toate foile
Și atunci totul s-ar duce
Până și pe gânduri le-ar topi ploile
Dar sufletul nu se împacă și lovește cu forța în torace
Și neliniștea-nfiptă-n inimă nicicând n-o să-mi dea pace
Căci nu mai tace.

Singur

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Vreau să vină odată serile ce-aduc altfel de soare,
căci zilele m-au îngropat ca niște munți de sare
și liber n-am mai fost de…
Nu cred c-am fost vreodată,
căci nașterea a fost chiar prima pată.
Și-acum mă zbat.
Te rog, privește-mă puțin, tată,
și zi-mi ce să mai pun în peisajul meu fără de vlagă!
Iubire?
Heh… o amintire vagă.

Răbdarea s-a tocit demult.
Vorbește-mi, mama, alintă-mă,
știu că tu vezi că-n ochii mei e încă toamnă,
așa că, iartă-mă, dar îți promit: nu-i mai ascult,
deși pe ea o mai aud cum mă tot cheamă.
Nu mi-e rușine să vă zic: mi-a fost și teamă.
Acum e doar al dracului de frig, deși e cald sub geană.
O să m-ascund definitiv în închisoarea mea atinsă de o pană de argint!
căci orice pasăre o simt ca pe o rană
și mi-am făcut sicriu din foile lovite de cerneală
ce-mprăștie parfum de damă.
Te rog, te rog…
… te rog iubește-mă puțin, căci dac-ai vrea
tu m-ai putea scăpa de chin,
e vocea mea ce tot vă bâjbâi cu brațe grele
ca niște stâlpi de telegraf
și pașii mei ce-i caută pe-ai tăi se pierd prin praf…

Acum știu,
acum știu: nu mi-ai fost altceva decât străină!
și-am sărutat de fapt fantoma ta fără de vină.
Vreau să mă-nghită noaptea
și să mă pierd în felinare.
M-ați îngropat prea mult în munți de sare…
Vreau să m-asculți, ascultă-mă, ce dracu, sunt
(singur)
Vreau să m-asculți, ascultă-mă, ce dracu, sunt
(singur!)
Vreau să m-asculți, ascultă-mă, ce dracu, sunt singur în noapte?.
Vreau să m-asculți, ascultă-mă, ce dracu, sunt
(singur)
Vreau să m-asculți, ascultă-mă, ce dracu, sunt
(singur!)
Vreau să m-asculți, ascultă-mă, ce dracu, sunt singur în noapte?.

Ești un nimeni!
– a spus –
și mi-a răspuns c-o-nțepătură de uimire,
de parcă mi-ar fi furat curajul.
E destul atât!
Am tresărit, am ieșit, ușa s-a închis
și-am zis: n-o s-o mai deschid, și asta jur!
și m-a privit ca și cum doar aș fi părut
ca nu sunt destul de matur
adevărul e… adevărul e că nici nu mai știu.
Sunt o stea de mare
ce zace
pe fundul unui sac cu cadouri
ce-au ajuns într-un Crăciun târziu
memorez din etichete, și-apoi suspin
când văd c-a mea mă vinde ieftin.
și sunt rupt de efort
precum bucăți de ciocolată împrăștiate pe blatul unui tort.

Nu te cred!
Privește-mă, când îți spun.
Mă vezi?
Nu te cred! te rog, nu mai minți cum că totul e perfect.
Poate pentru tine, da,
căci toți te-ngână și ocupă camere cu prezența ta
a naibii tu… știi mereu ce vrei
și pe toate le obții.
A naibii tu,
vrei să vin? te urmez,
n-am de-ales, căci legat mă ții.
A naibii muzica…
cum îmi râzi în față
și mă îndrept spre tine ca printr-un ac… o ață
ca într-un ceas… o viață.

Vreau să m-asculți, ascultă-mă, ce dracu, sunt
(singur)
Vreau să m-asculți, ascultă-mă, ce dracu, sunt
(singur!)
Vreau să m-asculți, ascultă-mă, ce dracu, sunt singur în noapte?.
Vreau să m-asculți, ascultă-mă, ce dracu, sunt
(singur)
Vreau să m-asculți, ascultă-mă, ce dracu, sunt
(singur!)
Vreau să m-asculți, ascultă-mă, ce dracu, sunt singur în noapte?
(în noapte…)

Suflet Rup

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Îți promit că de azi-nainte am să-mi rup
câte un deget pentru fiecare drum ce lupt să ți-l ridic,
nu vreau să-mi spui că-ncerc
doar de dragul de a apărea pe pereți pătați de aracet.
cât mi-e prețul? ei bine eu sunt pe gratis,
mă pozez la degetul tău mic, căci al meu e rupt,
ce ți-am zis? și-acum torturez un caiet c-o mână strâmbă,
căci cealaltă-mi scoate capul dintr-o perdea de sârmă
cu care-ai vrut să mă ții închis.
tu pe mine vezi doar vânătăi,
un cub de gheață și gata, au dispărut ochii răi.
însă sângele se scurge după ale pieptului bătăi,
ce tu nu le auzi.
așa e, pieptul meu stă mort, te rog să mă scuzi.
știi ce? eu nu-i cer nimic,
il las să stea.
el mă strigă, el mă-mpinge să scuip c-o mână rea,
și-o fac ca să-l golesc.
și rămân doar cu trei degete cu care mâzgâlesc.
haide, rupe-mă-n bucăți, silește-mă să fug
în colțul meu întunecos de cameră, ca și-n alte dăți.
ce mai aștepți?
îți disting plăcerea pe chip și mă uimește.
nu pot, nu pot.. mai mult nu pot urla,
am doar un suflet ce șoptește.
Întoarce-mă pe străzile ce m-au iubit, să mai privesc puțin ce am oprit!
Și citește, și crește, cu el cresc și eu
Și zgârie, mâzgâlește, cu el vorbesc și eu.
Nu-i las să stea! El mă strigă, el mă-mpinge să scuip c-o mână rea
Iar de voi vrea să mă întorc, vei fi rece ca un corp
De ce la un cot mă voi gândi de două ori?.
Am chef de joacă azi din nou, ridic o jucărie
o plimb prin cameră, parcă tresare de bucurie
Parcă unele mișcări îi aparțin și
Parcă unele piscări vii apar, țin
De sfori cu iubirea îi spun: asta ți-e firea,
te rog nu fi rea, ascultă: haide, asta ți-e menirea
hai, de creion apucă fără teamă, scrie!
Îndreaptă mâna-i spun, în dreapta luna-i pun
Și soarele în stânga, amândouă sunt de ceară.
Încearcă să-mi ceară să-i suflu un aer cald de vară,
Un aer calm de seară.
Îi dictez doar titlul
mai departe scrie citeț pe sfoară
și citește și crește cu el cresc și eu
și zgârie, mâzgălește, cu el vorbesc și eu
devine tot mai viu, de tine tot mai scriu
de-mi vine să-i dau sânge-n vine timpuriu
Strânge-n sine auriu,
Să-mpodobească lumea lui de marionete
Fără grai, fără ochi, fără iad, fără pic de rai.
E timpul să-l pun la loc.
Stai! să facă un final cât de cât..
Sunt și eu un suflet,
Mâine promit să îl ajut.
Întoarce-mă pe străzile ce m-au iubit, să mai privesc puțin ce am oprit!
Și citește, și crește, cu el cresc și eu
Și zgârie, mâzgâlește, cu el vorbesc și eu.
Nu-i las să stea! El mă strigă, el mă-mpinge să scuip c-o mână rea
Iar de voi vrea să mă întorc, vei fi rece ca un corp
De ce la un cot mă voi gândi de două ori?.
vestit parcă de un nimic,
așa că m-am trezit pentru a mia oară părăsit.
împleticit m-am dus spre-apus ca să-l sărut,
bătând din aripi de ciment,
am murit lent,
deși n-am vrut.
și-am adunat în ochi o ură toantă
ce m-a pironit în scaun ca un vultur rupt în două
vouă vă zic.. nimic.
în fața voastră m-am oprit doar ca să-mi trag sufletul în tuș
și nu știu.. știu ce aștept chiar nu știu ce aștept,
am mai rămas doar eu și foile ce îmi respiră-n piept.
aș vrea să plec
și aș vrea ca și atunci să pot să înnoptez în ochii ei de smoală.
acum n-o am decât pe coală și-mi plânge goală..
simt iar că e de-ajuns și mă ascund în lacăte amare.
chei nimeni n-are și doare,
Eu vreau să mai zăresc ceva prin draperii
s-au tras peste lumini strigând „ce-o fi o fi”
întoarce-mă pe străzile ce m-au iubit să mai privesc puțin ce am oprit!
ca un izvor lăsat să fie oblojit de rime surde,
vreau să visez un pur de iarnă
pictat cu ninsori curbe,
ce le-am privit cu-un cap căzut în perne.
așa se-așterne
mila celor ce nu mai sunt
și plec iar ochii..
umbrit cu un breton cărunt,
el își caută-acum fărâma de pământ în care să se îngroape.
DOAMNE NICI NU ȘTIAM CE GREU VOR ATÂRNA ACESTE DOUĂ PLEOAPE!!!
.. am adunat destul ca să le închid.. sau mai încape?.
Întoarce-mă pe străzile ce m-au iubit, să mai privesc puțin ce am oprit!
Și citește, și crește, cu el cresc și eu
Și zgârie, mâzgâlește, cu el vorbesc și eu.
Nu-i las să stea! El mă strigă, el mă-mpinge să scuip c-o mână rea
Iar de voi vrea să mă întorc, vei fi rece ca un corp
De ce la un cot mă voi gândi de două ori?.
și-am murit întâia zi
și-am nutrit întâi a fi
nu trăind întâi afli un leac între alifii
în minte să orbească
menite să oprească
întreb alibi dar nu plecasem nicăieri
dintr-un întreg alipit ca soarele de cer
și-am tăcut și-am plecat spre pierdute plăceri
și-am pierdut și-am plecat spre plăcute tăceri
și căzute-n talger un ger și-un alt ger.
simțite-n piele și-n sentimentul de leșin
amândoi le știm, eu am curaj să plec.
tu vei rămâne să te lupți
cu pieptul golit și dezgolit, zdrobit și dezrobit
iar de voi vrea să mă întorc, vei rece ca un corp
de ce la un cot mă voi gândi de două ori?
n-am nevoie de două flori, am nevoie să plouă sori
să-mi măsor trecutul, un moșor,
și să-mi cos prezentul la loc, că-i ros de viitor,
e rost de viituri, oglinda apei mă întreabă:
hai vii și tu?
în treacăt îi zâmbesc și: nu, aștept să îmi treacă
(și îi smulg firul) la celălalt capăt să îmi găsesc fiul
celuilalt tată, ce-a smuls și el la rândul lui.
se-așază-n locul meu, pe malul meu, îl las.
bat,
apas,
deschid,
mă nasc.

Suflet Trup

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Îți promit că de azi-nainte am să-mi rup
Câte un deget pentru fiece drum ce lupt, ca să ți-l ridic
Nu vreau să spui că încerc doar de dragul rapa-rap, pe pereți pătați de aracet
Cât mi-e prețul. Hei bine.. eu sunt gratis, mă pozez la degetul tău mic
Căci al meu e rupt, ce ți-am zis..
Și acum torturez un caiet cu o mână strâmbă
Căci cealaltă scoate capul dintr-o perdea de sârmă
Cu care ai vrut să mă ții închis tu pe mine.
Vezi doar vânătăi, un cub de gheață. Și gata. Au dispărut ochii răi… au dispărut..
Însă sângele se scurge, după ale pieptului bătăi, că tu nu le auzi, așa e!
Pieptul meu stă mort!!
Te rog să mă scuzi, eu nu-i cer nimic, îl las să stea
El mă strigă, el mă împinge să scriu cu o mână rea
Și o fac ca să îl golesc. Ca să-l golesc.
Și rămân doar cu trei degete, și rămân doar cu trei degete cu care mâzgâlesc
Haide rupe-mă-n bucăți, silește-mă să fug în colțul meu întunecos, de cameră, ca și-n alte dăți.. că mă aștepți?
Îți disting plăcerea pe chip și mă uimește!
NU pot! nu pot! mai mult nu pot. urlă.
Am un suflet ce șoptește. șoptește..
Întoarce-mă pe străzile ce le-am iubit, să mai privesc puțin ce am oprit. oprit..
Și citește și crește. cu el cresc și eu
Și zgârie mâzgălește cu el vorbesc și eu!
Îl las să stea el mă strigă, el mă împinge să scriu cu o mână rea
Iar de voi vrea să mă întorc voi fi rece ca un corp
De ce la un cot mă voi gândi de două ori..!!

În Diferite Lumi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

(Sincer cred că nici nu mai are rost să mai discutăm,
da și oricum a trecut prea mult timp de atunci…).
Și tot ce a rămas e o nălucă
Ce nu vreau să o dau uitării
O inimă din nisip ce vreau s-o șteargă apa mării
Cadou pecetluit de îmbrățișări și-un plânset
Și parcă ambalajul mi l-ai cusut pe suflet
Și parcă ce am avut a fost făcut să se termine
Și ai multe bucăți rupte din mine
Se sting în vechile sertare pline, ce au devenit acum străine
Și acum simt absența celei vechi atingeri fine
Și ne-am și prefăcut să avem dureri comune
Străini, ochi ce nu-și mai spun acum pe nume
Și încă văd o siluetă ce se îndepărtează
Pe-o stradă ca o inimă imensă
Și-n pieptul meu pulsează și uit acum și de cuvinte
Căci ai trecut prin mine ca prin asfalt fierbinte
Și ai lăsat urme și totuși zac… și totuși tac
Mândrie lovită, căci m-am jucat cu o păpușă
Ce sentimente imită, în nici un caz nu vreau să-ți mulțumesc
Căci și acum… resimt reproșuri ca picături de plumb ce mă lovesc
Vreau să te uit într-un caiet cu amintiri
Și ultima foaie pe care am rupt-o am să ți-o dăruiesc
Și acum rimez ca să nu înghit în sec
Căci serile acum, degeaba trec… degeaba încerc
Să prind lumina soarelui în palme
Căci chipul tău vegheat de alți ochi liniștit doarme
Și-mi pare rău și aș umple foaia cu…
Dar știu că e normal, n-am cum să nu fac cioburi
Când alerg cu pieptul plin de dorințe de cristal
Eu pentru tine, mi-am lepădat coada și blana
Încorsetat instantaneu fără să îmi dau seama
Folosind teama ca atunci când cu sabia
Prins strâns în larg într-o furtună albă fără corabie
Și poate am fost nebuni că am vrut să zburăm ținând vise viu colorate
Strâns în pumni, da le-am scăpat și au căzut în diferite lumi
Și acum ne căutăm în diferite lumi (x3).
N-ai să simți niciodată singurătatea ce-mi domină sufletul
Căci te-am visat cu ochii deschiși
Ca să încerc să-mi umplu golul
Ți-am oferit totul pe-o tavă
Și m-ai lăsat acum c-o ură bolnavă
Căci mă urăsc că ți-am cântat în strună
Mă urăsc și acum
Căci e a mea vina… numai a mea vina
Să-ți spun, că a ta voce încă mă alină
Aș minți… căci îmi este otravă
Tu doar mă auzi vorbindu-ți cu o voce gravă
Nu înțelegi… n-ai înțeles, nici măcar n-ai vrut
Pe moment când am simțit că prin bunătate lamele-ți ascut
Am încercat să pătrund în tine
Să pot să te citesc
Să pot să îți vorbesc și am căzut în jocul ce mă face chiar și acum de tine să-mi amintesc
Să nu mai spun mai multe… căci multe încă îmi lipsesc
Iar tu mi le-ai ascuns pe toate
Nici nu știi că încă îți spun
Că poate și poate mă amăgesc…
Dar cine știe, cine știe că încă tânjesc după atingerea ta vie
Că încă sper…
Te-ai întrebat oare mă voi simți vreodată altfel?
Oare mă voi schimba… măcar acum îți spun în fața ta n-am jucat niciodată mimă
Mai mereu ți-am mâncat fărâmituri din palmă
Iar viața mea am conturat-o în jurul tău construindu-ți rama
Iar acum a rămas o rană ce încă arde
Căci n-am stins-o ca să n-o pot pierde
Ea trăiește iar speranța mea prin ea respiră
Ca să vezi ce-i în mine, n-am nevoie de măsură, n-am nevoie de rimă sigură…
Priveste-mă în ochi și ai să vezi că de atunci a mea inimă e singură
Gata acum… cu alte jocuri, mi-au fost de ajuns… gata pleacă…
Tu m-ai forțat să-mi scot sentimentele din teacă
Și vreau să încerc acum…
LASĂ-MĂ SĂ TE PIERD… LASĂ-MĂ SĂ TE PIERD… LASĂ-MĂ SĂ TE PIERD… LASĂ-MĂ SĂ TE PIERD!!! : (

Mâine

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

M-ai dezgropat de scoarța grea și ai împăturit-o atent
M-ai îngropat în părul tău ce îți curgea pe umeri lent
Priveam clădiri topindu-se pe străzi
Lumini, gramezi, oameni, zăpezi, câine în după-amiezi
E rangul de canal creșteau scuipând
Metal, domnișoară din mortar cumva zidit
Pe altul iar schimbat sărutul pe unul mortal
Zâmbiți, aleg asfaltul clar, aleg asfaltul iar.
Poți fi sigură că sunt nesigur
Poți fi singură că sunt mai singur
Poți fi sigură că sunt nesigur
Poți fi singură că sunt mai singur.
Eu mâine plec, urgent gata plec, urgent gata plec,
Urc gențile în buzunarul drept
Gata sunt atent, gata sunt atent
Promit că de mâine voi fi atent
Erai fierbinte, eram numai cuvinte
Stinse, calde, iuți, tăioase
Stânga și frumoase zile scoase în xerox dintre coaste
Rupte-n tranșe, perne grase-n case credincioase
Fără felinare, feline ne conduceau mișcările
Domnișoară albastră-amărui, puneți visele în cui
Spuneai că tu ești liberă, de fapt tu ești a nimănui
De fapt tu ești a nimănui
Partaj s-au numit mâinile de-atunci
Acum suntem străini, acum ne suntem stânci
Degeaba mai arunci pe geam scrisorile
Că pastă corectoare n-am
Dar nu-i nimic, ne facem testamentul din tartam
A doua zi fugeam întors pe dos
Și am văzut tabloul ce-am fost
Noi întins pe jos, l-am ridicat și le-am vorbit
I-am întrebat, ei mi-au zâmbit
Le-am reproșat că m-au mințit
Credeam că-s vii dar n-au clipit
Credeam că știi, nu știi nimic
Nu-i vina ta sunt eu prea mic
Am regretat, am măcinat tot ce-a fost ros și nepătat
Tu te-ai întors cu spatele și te-ai ascuns în alt palat
În altă haină,
Iar eu am să fiu veșnic nepurtat, scumpă doamnă
Paltonul meu cel șifonat e mâine
O scobitură eternă-n pernă
Domnișoară caldă, pâine neagră
Mâini reci jur că mâine îmi treci
Mâini reci jur că mâine îmi treci
Mâini reci jur că mâine îmi treci
Mâine, mâine
Prinde-mi mâinile și pierde-mă într-un mâine
Mâine, mâine
Prinde-mi mâinile și pierde-mă într-un mâine
Mâine, mâine
Pierde-mi mâinile și prinde-mă, prinde-mă de mâine
Mâine, mâine
Prinde-mi mâinile și pierde-mă într-un mâine
Într-un mâine, mâine
Prinde-mi mâinile și pierde-mă într-un mâine
De mâine, mâine
Pierde-mi mâinile și prinde-mă de mâine
Mâine
Nu vreau să mă trezesc, ține
În brațe ce mă ține azi în picioare
Mă păstrează-n scoarțe
Mă vânează ca un zar ce se învârte cu el
Și camera cu mine
Iar ea mă-ntreabă ce-o să pice, eu îi zic că n-am habar
E ușor, mă simt greu
Eii nu vor cui să-i cer, îmi cere mie mereu
Și totuși mâine resimt remușcări puține
Discreție
Iar cuvinte de foc
Hai să stăm aici tot timpul sau mai bine hai deloc
Și știu că mâine mă va minți și mă va ține minte
Ca un nume singur ce se scaldă-n două
Două litere pe zgardă
Îți găsesc eu două buzunare goale cu suspine
Și o haină caldă
De-ți dorești nu, nu-i nevoie să-mi mulțumești, nu
E-o plăcere, de voi am să mă retrag ca soarele de noapte
Așteptând
Știi tu bine, o lună plină
Cum sunt și eu plin de tine
Cum e și cerul plin de stele
Vreau să te-aud cum spui
„Hai să aruncăm din ele
Hai să ne aruncăm prin ele
Hai, hai, hai”
Luminile sunt multe
Dar lumânările sunt multe
Și tot ce faci e să stropești cu speranță florile din curte
Și ai să dispari printre ele ca un vânt de toamnă
Ce mă despart într-un pasaj de fraze scurte
Ai să mă limitezi într-un cuvânt, nu-i corect
Dar știu că mâine
Crezi c-am de gând să te aștept
Crezi c-am de gând să te aștept
Crezi c-am de gând să te aștept
Hai să numărăm încet secundele
Hai să-mi șoptești cu încredere numele
De mai știu, s-aștept o nouă toamnă
De-om mai știi, căutați prin buzunarele, mai știi
Ți-am pus acolo zgarda
Doamnă, mă confunzi, nu sunt eu cel ce-o poartă
Am luat o floare din grădină și-am ieșit pe stradă
Îmi pare rău, nu te cunosc
Poftim înapoi, lumânarea nu-i a mea, cred c-ai greșit intrarea
M-am întors cu un surâs și în zare
Câte-o cameră ce se învârte
Toamna mea nu a venit și plutesc
Pe perechi de aripi, frate
Pe priviri, pe stele
Pe priviri ce-au căzut pe ele
Pe priviri, pe stele
Și-au rămas, și-au rămas pierdute
Și-au rămas, și-au rămas pierdute
Pe stele ce-au căzut și-au rămas pierdute

Pe Geam

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Încă mai sunt mic…

Creșteam și io cu timpul
între pereții goi
și-am adormit la cap
cu idolii loviți de riduri.
Și-am învățat să îi păstrez împrăștiați
ca un tapet de voci și chipuri,
s-au scurs pe geam nouăsprezece anotimpuri
Și buze dulci m-au umplut de venin
până a început să doară
și-acum cuvântul mi-a rămas
ultimul prieten drag primit în piept
ca o cafea amară,
trezindu-mă din primii pași făcuți timid afară.
Așa c-am preferat să stau cu sufletul holbat pe geam,
și orele îmi cădeau pe tâmple precum clapele unui pian
făcând cu palmele din cărți și căști idei și măști,
înc-un morman pe care-l aruncam.
În timp ce parcă tot ce-mi aminteam subit
mi s-a cusut pe umeri,
fluturând acum în vânt în loc de pelerină,
șoptindu-mi c-am îmbătrânit încă puțin
și zi și noapte o să mai vină.
Apoi zâmbindu-mi trist ca un film nedorit,
făcându-mă să n-am ce să mai zic,
lăsându-mă în genunchi în pat de frunze vechi,
nimic nu va mai fi ca ieri,
eu o să sper, tu o să speri,
Ce poți să faci decât să speri?
Așa că sper, privesc pereții mei loviți în ochi de-al nopții ger,
privesc pereții, așa că sper..
privesc pereții, așa că sper..
(privesc pereții, așa că sper).

Refren:
Am stat cu sufletul holbat pe geam
și trece-un minut în piept îl simt precum un an
am stat cu sufletul holbat pe geam
și parcă-i un minut dar clapele l-au făcut un an
am stat cu sufletul holbat pe geam
și trece-un minut în piept îl simt precum un an
am stat cu sufletul holbat pe geam
și parcă-i un minut dar clapele l-au făcut un an.

Mă privesc și azi printre acei copii din flori
sculptați în pietre noi (noi)
adunați ca un buchet vioi (vioi)
ce l-am cuprins în timp și voi
și mă privesc trecând precum clădiri reflectate-n geam de tramvai greoi.
Și ce-am mai plâns,
când am simțit că m-am scurs
prin propriul pumn precum un mic avânt rămas apus.
Pornind să caut nume, ușor de spus (ușor de spus)
aveam să le urmez, și le-am umplut
cu ore, ce-au picurat cu zile. Au început
să ardă, am stat, am adunat și-am strâns
și modelez figuri din ceară, le topesc
lucrând un trup grotesc
pe coală (pe coală) ce am să-l port
precum priviri de spaimă se resimt
în ceafă și-nțeapă, și-ntreabă când am de gând să mă-ntorc.
Dar eu sunt surd și mut și orb, (n-aud, tac, nu-i vad)
un pustan neghiob înghețat
într-un tablou ce l-am furat,
iar de jenă luat, scot aburi, un fum înghițit prea
des ce m-a secat ținut într-un schelet de lemn uscat.
Am călcat prin peisaje ca un titlu șters,
atins de ani atâția câți am mers
inglobând în minte toate ploapele ce-au încălzit, copil fiind
le-am țesut pe coperți, făcând vocii mele mormânt
iar zilnic dedic petale din adânc
doar s-aud șoptind:
ca astăzi încă mai sunt mic
(ca astăzi încă mai sunt mic)
ca astăzi încă mai sunt mic
cum că astăzi încă mai sunt mic
(încă mai sunt mic.. încă mai sunt mic).

[Refren]
Am stat cu sufletul holbat pe geam
și trece-un minut în piept îl simt precum un an
am stat cu sufletul holbat pe geam
și parcă-i un minut dar clapele l-au făcut un an
am stat cu sufletul holbat pe geam
și trece-un minut în piept îl simt precum un an
am stat cu sufletul holbat pe geam
și parcă-i un minut dar clapele l-au făcut un an.