(Sincer cred că nici nu mai are rost să mai discutăm,
da și oricum a trecut prea mult timp de atunci…).
Și tot ce a rămas e o nălucă
Ce nu vreau să o dau uitării
O inimă din nisip ce vreau s-o șteargă apa mării
Cadou pecetluit de îmbrățișări și-un plânset
Și parcă ambalajul mi l-ai cusut pe suflet
Și parcă ce am avut a fost făcut să se termine
Și ai multe bucăți rupte din mine
Se sting în vechile sertare pline, ce au devenit acum străine
Și acum simt absența celei vechi atingeri fine
Și ne-am și prefăcut să avem dureri comune
Străini, ochi ce nu-și mai spun acum pe nume
Și încă văd o siluetă ce se îndepărtează
Pe-o stradă ca o inimă imensă
Și-n pieptul meu pulsează și uit acum și de cuvinte
Căci ai trecut prin mine ca prin asfalt fierbinte
Și ai lăsat urme și totuși zac… și totuși tac
Mândrie lovită, căci m-am jucat cu o păpușă
Ce sentimente imită, în nici un caz nu vreau să-ți mulțumesc
Căci și acum… resimt reproșuri ca picături de plumb ce mă lovesc
Vreau să te uit într-un caiet cu amintiri
Și ultima foaie pe care am rupt-o am să ți-o dăruiesc
Și acum rimez ca să nu înghit în sec
Căci serile acum, degeaba trec… degeaba încerc
Să prind lumina soarelui în palme
Căci chipul tău vegheat de alți ochi liniștit doarme
Și-mi pare rău și aș umple foaia cu…
Dar știu că e normal, n-am cum să nu fac cioburi
Când alerg cu pieptul plin de dorințe de cristal
Eu pentru tine, mi-am lepădat coada și blana
Încorsetat instantaneu fără să îmi dau seama
Folosind teama ca atunci când cu sabia
Prins strâns în larg într-o furtună albă fără corabie
Și poate am fost nebuni că am vrut să zburăm ținând vise viu colorate
Strâns în pumni, da le-am scăpat și au căzut în diferite lumi
Și acum ne căutăm în diferite lumi (x3).
N-ai să simți niciodată singurătatea ce-mi domină sufletul
Căci te-am visat cu ochii deschiși
Ca să încerc să-mi umplu golul
Ți-am oferit totul pe-o tavă
Și m-ai lăsat acum c-o ură bolnavă
Căci mă urăsc că ți-am cântat în strună
Mă urăsc și acum
Căci e a mea vina… numai a mea vina
Să-ți spun, că a ta voce încă mă alină
Aș minți… căci îmi este otravă
Tu doar mă auzi vorbindu-ți cu o voce gravă
Nu înțelegi… n-ai înțeles, nici măcar n-ai vrut
Pe moment când am simțit că prin bunătate lamele-ți ascut
Am încercat să pătrund în tine
Să pot să te citesc
Să pot să îți vorbesc și am căzut în jocul ce mă face chiar și acum de tine să-mi amintesc
Să nu mai spun mai multe… căci multe încă îmi lipsesc
Iar tu mi le-ai ascuns pe toate
Nici nu știi că încă îți spun
Că poate și poate mă amăgesc…
Dar cine știe, cine știe că încă tânjesc după atingerea ta vie
Că încă sper…
Te-ai întrebat oare mă voi simți vreodată altfel?
Oare mă voi schimba… măcar acum îți spun în fața ta n-am jucat niciodată mimă
Mai mereu ți-am mâncat fărâmituri din palmă
Iar viața mea am conturat-o în jurul tău construindu-ți rama
Iar acum a rămas o rană ce încă arde
Căci n-am stins-o ca să n-o pot pierde
Ea trăiește iar speranța mea prin ea respiră
Ca să vezi ce-i în mine, n-am nevoie de măsură, n-am nevoie de rimă sigură…
Priveste-mă în ochi și ai să vezi că de atunci a mea inimă e singură
Gata acum… cu alte jocuri, mi-au fost de ajuns… gata pleacă…
Tu m-ai forțat să-mi scot sentimentele din teacă
Și vreau să încerc acum…
LASĂ-MĂ SĂ TE PIERD… LASĂ-MĂ SĂ TE PIERD… LASĂ-MĂ SĂ TE PIERD… LASĂ-MĂ SĂ TE PIERD!!! : (
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și regretul după o despărțire. Naratorul își amintește de relație, recunoaște vina și tânjește după persoana pierdută, deși realizează că trebuie să o lase să plece.