Wang Wei – Lacul Y
Seara curge-n glas de fluierȘi ne doare despărțirea,Luntrea-mi în chindie suieSă atingă asfințirea.Din mijloc de cale pe apeAm privit maluri lăsate –Munții verzi sunt tot aproapeDoar că-n nori pe jumătate.
Wang Wei
Wang Wei – Măgura de Sud
Luntrea mea – Crai-Nou pe apeMăgura de Sud o lasă,Dar se pare că să scapeTot nu poate de acasă.Cum vedeam maluri străineDe pe țărmul meu de legeNu cunosc și-acum pe nimeni,Nimeni nu mă înțelege.
Wang Wei – Dealuri Noaptea
Ploaia a trecut. Dealurile sunt goale.Aerul unei nopți cristaline. A venit toamna.Lună plină în pini.Pâraie limpezi printre pietre.Un zgomot prin bambuși – cine se îndreaptă spre casă?Lotușii tremură – cine pleacă la drum?Parfumul primăverii întotdeauna se duce.Doar tu – tu trebuie întotdeauna să rămâi.
Wang Wei – Lui Qiwu Qian Îndreptându-se Spre Casă După Ce a Picat Examenul
Într-un regim fericit nu ar trebui să existe oameni singuri;Înţeleptul şi meşterul trebuie să lucreze împreună.Astfel că tu, un om din munţii de răsărit,Ai renunţat la viaţa culegătorului de ierburi vindecătoareŞi ai bătut drum lung până la Poarta de AurCa să descoperi că zelul tău a fost în zadar.Pentru a petrece Ziua fără Foc pe … Citește mai mult
Wang Wei – Lângă Praguri
Lângă praguri.Ciobăneasca ploaie-n toamnăPrintre foșnete s-ascunde,Tot se zbate, tot se-ndeamnăRâu-n pietrele rotunde.Valul sfărâmat în lăturiStropi apă friguroasăCă egreta ca-n omăturiCând zvâcnește, când se lasă.
Wang Wei – Valuri Sub Sălcii
Despărțindu-mă de tineTrec de sălcii înclinateCare peste unde lineSe vărsară răsturnate.Aici nu-i ca pe canalulRegelui în primăvară,Ci-ntristează vântul valulCa și-n suflet să mă doară.
Wang Wei – Cărăruia Dintre Salcâmi
Prin salcâmi poteca treceToată-n mușchii verzi cuprinsăSingur sunt și de la receCade-o frunză jos aprinsă.Dar aud pași după poartăMătur frunzele în grabăPoate drum spre mine-și poartăVreun sihastru cu vreo treabă.
Wang Wei – După Gardul de Magnolii
După gardul de magnoliiCurge-apusul întreg în toamnăPeste-aramele coroleiPăsările se îndeamnă.Ca ecourile veriiSe mai văd culori aprinse –Ceața-ntunecată-a seriiMunții încă nu-i cuprinse.
Wang Wei – Munții Huatzi
Aripile stoluri, cârduriNesfârșite se îndeamnă,În culorile arzândeLe petrec munții din toamnă.Că mă-nalț în vârf de munteOri cobor în valea-adâncăTot mă dor mâhniri cărunteȘi tristețea mă mănâncă.
Wang Wei – Senectute
Iarăși mă dorciolanele bătrâne.Cât de căruntși cât de jalnic sunt!Trăiesc aici uitat,de azi pe mâine,o frunzăîntre ceruri și pământ.Unde-ai rămas,o, patria mea dragă?În jur –flecari neistoviți și mulți.Nimic de-aceste vremurinu mă leagă:Curândmă voi însingura în munți.