Veronica Porumbacu – Versuri.pro

Vor Trece Ani

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Nici cupele de-argint nu-mi plac,
nici auritele pocale,
ci dintre toate cel mai drag
îmi e căușul palmei tale.
Vor trece ani. Și-nnoitoare,
cu-aceeași dragoste de fată,
voi bea din palma ta, de care
n-am să mă satur niciodată.
Pe-același drum, ca la-nceput
vom dogori mereu la față.
Și-ntâia brazdă-am să-ți sărut
pe-obrazul însemnat de viață!
Dar dacă, în aceeași zi,
mi-ai da să beau din mari pocale,
eu, dintre toate, m-aș opri
tot la căușul palmei tale.

Căutare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Spune: știi tu ce-i dorul de ducă?
Nu știi.
Dac-aș fi pasăre, mi-aș lua zborul în stoluri,
să intru cu ele-n iernatic.
Urmele toate se șterg,
umai dorul mușcă sălbatic.
Dac-aș fi gând,
aș cutreiera toate țarinele.
De-aș fi cărăuș,
aș bea apă din toate fântânile.
Dac-aș fi vers,
n-ar mai fi cânt necântat.
De-aș fi catarg,
aș vrea mările să le sparg.
Dar ce sunt? Nu știu…
În mine e tot ce așteaptă să fiu.

În Sfârșit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Căprioare ușoare îmi aleargă prin vine. / Te caută-n codru / pe tine. / Și-n ... →

Ție

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Au ce mi-a fost din tine mai aproape?
Umbrindu-ți păr, sau fruntea grea de nor,
sau mâna ta, în care, la izvor,
mi-ai dat să beau din claru-adânc de ape?

Sau glasul învăluindu-mă ușor,
sau ochii tăi în cari o lume-ncapă,
ce deodată mi-o deschizi subt pleoape –
sau drumul laolaltă, suitor?

Dar dacă vocea s-a-năsprit prin vreme
și părul n-a putut de ierni să scape,
în ochii tăi privind – o, nu te teme! –
și azi mai regăsesc același dor,
pe care anii au știut să-l sape
în limpezimea primului fior.

De Toamnă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Asta-noapte s-a comis o crimă în stradă:
vara a fost ucisă.
Nimeni n-a auzit-o gemând.
Prin fereastra deschisă
venea din grădină
vântul, plângând.
Arborii toți au tăcut.
Pe ziduri, din vița sălbatică, picură sânge.
Irodul toamnei trecu asta-noapte prin sabie
sute de frunze.

Ah, Stelele…

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Toate își lasă umbra în lume:
o frunză, iubitul, un fluture, un nume,
și toate gustă lumina pământului,
până și urmele vântului.
Numai stelele, stelele n-au căldărar,
nu lasă umbră pe nici un tărâm.
Ah, stelele, stelele!…

Ecouri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Aș vrea să sparg obloanele
să năvălească înăuntru lumini nemaivăzute.
Să mă urc în carul mare, și să-l mân, fără cai,
Pe cărări neștiute.
Să îmbrățișez toți copiii de pe pământ.
Să citesc toate cărțile ce-au fost scrise și sunt.
Să leapăd toată frunza ce-am tăiat-o câinilor
în ultimii ani
Să zgâriu tot mucegaiul și cotul să-l simt între golani.
Să sparg temperaturile constante cu aburi de sute de grade.
Să sparg cu pietre inertia din oamenii cumsecade.
Să usuc cu arșița nouă câte lacrimi au curs pan-acum
și să dau la o parte pereții care ne-ar sta în drum.

Știi Tu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Știi tu când pământul
Tăcerile-și sună
Și clipa când vântul
Se face furtună?
Știi tu când în zboru-i
O pasăre piere
Și clipa când dorul
Se face durere?

Cântecul Fetelor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

O, fetelor, ne leagă anotimpul
iubirii noastre fragede dintâi.
Și cu nimica noi n-am face schimbul,
când pentru fiecare vine timpul
să spună unui om: „Rămâi!”.
O, fetelor, de-l mângâiem pe faţă
şi mâna-i trecem blând apoi prin păr,
atât l-am vrea tovarăş pentru viaţă,
cum vrem să fie veşnic dimineaţă
şi adevăr.
O, fetelor, voi fetelor din lume,
pentru vecia primului fior
şi pentru tot ce-aduce ea anume,
noi niciodată nu găsim un nume,
când ne e dor.
O, fetelor, curând la piept voi ţine
comoara noastră. Orişicât de greu
ar fi să fie, lumea care vine
o făurim de astăzi pentru tine,
copilul meu.
Și dacă peste cea dintâi iubire
şi-apleacă frunza plopul foşnitor,
măslinul ori mesteacănul subţire,
ne leagă la-nceput aceleaşi fire,
când ne e dor.
Dar nu-i acelaşi peste tot sfârşitul.
Când focul s-a stârnit ucigător
şi mie-mi pleacă la război iubitul,
şi-ecoul doar răspunde, nesfârşitul,
când îmi e dor.
Voi, fetelor, ce zvon aduce vântul?
Iubit era flăcăul coreean,
dar nu i-am mai găsit măcar mormântul
printre ruine ce-ngrozesc pamântul
din Phenian.
O, lumea de supt pleoape unde-i, unde?
Ce vânt te-a spulberat, pustiitor?
Unde-ai plecat, iubirea mea, răspunde?
Nici un cuvânt acolo nu pătrunde
şi nici un dor?.
Voi, florilor cu lujerul subţire,
surorilor cu mers unduitor,
daca ni-e dragă-ntâia tresărire,
noi vrem să şi păstrăm acea iubire
şi-acelaşi dor.
De peste mări, noi mâinile ne prindem
şi-n orice grai pe lume ne legăm:
oriunde-am fi, de ucigaşe grindeni,
viaţa, care creşte pretutindeni,
s-o apărăm!

Două Semne

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

S-o iau mereu de la-nceput,
aceasta-i soarta mea, imi pare;
sa uit, si, ca un nou nascut,
sa vin cu semnul de-ntrebare.
Mereu alt soare in april,
mereu o alta fulguire.
In sufletul naiv, umil,
port pururi semnul de uimire.
Asa pot fi a ta mereu.
N-am vesniciile solemne,
dar fara ele-s vesnic eu –
intre aceste simple semne.