Vasile Nicolescu – Versuri.pro

Cântec De Brumă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Zăceau pe tava de argint a brumii
imense astre, candizi meteori,
tulpini de flăcări, sori multicolori
în dimineața ultimă a lumii.
Comete rupte-n margini de genune,
rănite dalii, pâlcuri de comori
arzând pe-o vatră rece, de fosfor.
Lucide flăcări, zâne fără nume!

Pian Dezacordat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Râsul părului tău revărsat pe gura vulcanilor,
râsul degetelor tale pe fildeșul cerului,
râsul ochilor tăi în vârtejuri de astre,
crin sălbatic în jurul amiezii,
râs pâlpâind ca o muzică în jurul ființei iubite,
râs depărtându-se, scară tăiată, trup spânzurat,
râs de alcooluri arzând, de tristețe,
râsul tău de zăpadă pământu-nnegrind.

Marea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Între pereți de ceață și fără de sfârșit
ca-ntr-un cavou e-nchisă, surpată în tăcere.
Prin inima-i trec umbre, cohorte de himere
din turnurile vremii ce-n gol s-au prăbușit.
Doar pletele-i de valuri în vânturi se resfiră
și-aruncă pescărușii cei fără somn în slavă;
cu buze nevăzute sărută-un cer de lavă
când stele-abia născute în ochii ei respiră.

Marină

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

III.
Se-ntunecă de ziuă şi parcă-n mii de harpe
Izbeşte coada-i neagră cumplitul mării şarpe
Şi ţărmuri de-ntuneric se-aruncă şi se sfarmă
De negrele talaze, cu ţipete de-alarmă.
Manej de zei şi vulturi dezaripaţi de fugă
Marea de chip îşi trage vânăta nopţii glugă.
Şi dacă mâine, trupu-mi, cu braţele-ostenite
Din ceaţă-o să te strige cu crabii în orbite?

Cosmos

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Și dacă n-am să mă mai pot întoarce –
dacă n-am să mai pot găsi unghiul acela de fulger,
tăcerea aceea de moarte,
asurzitoarea liniște care ne readuce în noi înșine,
pe galbena orbită dintre vise,
când stelele-s în transă, și iarba se agită,
pierdut prin dezacordatele spații…?

Nașterea Cântecului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Ca marmora ce-o scaldă veacuri marea,
cu dalta undei rotunjindu-i chipul,
tot șlefuind-o-ncet, în tremurarea
pe care-n țârmi o simte doar nisipul,
încât vibrează în lumina vie
cu-o-naltă, suverană armonie, –
așa cântarea lui ce prinse zborul
din tinda casei în amurg cernită,
primi din cântul ce-ngâna păstorul
durerea noastră-n doină-năbușită;
primi din glasul tainic de talangă
tristețea mută-a oboselii-n cale,
când apăsat de-a norilor falangă
pălmașu-și plimbă uitătura-n vale;
primi și jalea-n buciume nestinsă,
amarul lor sorbi cu-nfiorare,
mocnitul viers al coaselor aprinse
chemând iobagii-n nopți răzbunătoare;
din cornii vii ai vechilor balade
desprinse ritm de vifore și lupte;
stejari pletoși cu fulgere și spade,
răzeșii-i dau mânia să le-asculte.
Și-ntr-o adâncă, vie răsucire,
topindu-le în sufletu-i ce cântă,
sui-n lumină zveltele potire,
statui vibrând cu flacără răsfrântă
în care-auzi cum țara toată cântă!

Nocturnă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Crini transfigurați, / înnebuniți de distanțe, / stelele / toată noaptea / ți-au căutat / ... →

Apocalips

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Se vaetă prelung dogitele tălăngi
și umed urcă pâcla prin livezi –
coțofene sure spânzură de crengi.
Sunt singur… părăsit de toate
și mă destram în toamnă ca un vânt.
Mirese galbene mă țin de mână
și toate miros a pământ.
Tălăngile se vaetă prelung și mai grav.
Îmi strâng trudit privirile pierdute
când luna crește-n pieptu-mi, precum
un crin bolnav.

Mai Spune…

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Mai spune o vorbă, două, focului înainte de moarte,
ia urna trandafirului din vis şi umple-o cu rouă
şi plimb-o apoi în jurul mormântului pe care-l sapi
în arbori, în apă, în piatră, în stele.
Mai spune o vorbă, două, coloanei cerului de care se sprijină
ca-n podul unei case de ţară săgeţile strămoşilor tăi,
şi capul de lup prin gura căruia
vâjâie vântul şi noaptea,
cu hohote nedesluşite de râs sau de plâns.
Mai spune o vorbă, două, vetrei nestinse, cenuşii curate
în care visează oseminte de zei sau de păsări
să rodească întunecatele mări fără somn,
câmpia cu greieri şi marile spaţii din ochii lui Cronos.
Mai spune o vorbă, două, acestor sunete stranii,
bătând ca măzărichea în timpanele visului, acestor sunete
germinând pe limba pustiului şi-n lingura
copilului care adoarme cu capul pe masa plină de daruri.
Mai spune o vorbă, două, focului înainte de moarte
se mistuie lucrurile până devin ele însele.

Elegie Uitata

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Drumuri inutil încrucișate, fără speranță,
erau drumurile începutului. Fântână întunecată
era inima. Fără apă și stea.
Printre silabele vântului
drumurile noastre se-atinseră îndurerate,
dar tu lunecai mai departe, mereu mai departe,
în pădurea de ceață-a orașului, unde
cornul tristeții abia-l mai auzi.
Doar prin spațiul dintre inimile noastre
ca un luminiș al speranței,
ca o presimțire a ceasului acesta
când, amforă cu apă înstelată,
tu stai între visele mele,
orele dansau
iluminate.