Tudor Arghezi – Versuri.pro

Luna Umblă Printre Case

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Luna umblă printre case
Îmbrăcată-n ceață fină.
Ornicele bat la șase.
Fiecare-i lună plină.
Noi ne ducem printre luni,
Filosofi și domnișoare,
Culegând prin foi de pruni
Stele albe, mărțișoare.
Îmbătându-se cu ochii
Își întoarse capul una,
Sprintenă prin faldul rochii,
Și atunci bătu și luna.

Iubitei Mele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

IUBITEI MELE.
Printre copacii morți de vremi,
Pe stratul frunzelor căzute,
Peste cărările pierdute,
M-ai tot chemat și mă tot chemi.
Dar azi, când dorul mă usucă,
Sunt osândit numai să plâng,
Nu pot la piept să te mai strâng..
Fiind iubire-ai fost nălucă.
– Tudor Arghezi -VERSURI – 1980

Remember

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Remember.
Anii treceau tiptil ca niște șoapte.
Unul venise de prin Miazănoapte
Și celălalt dintr-un Apus.
S-au întâlnit
Și-au mulțumit.
S-au luat de mână și s-au dus în sus,
Se cunoșteau din presupus.
Unde mai sunt? Poate-au pierit.
Țărâna lor miroase a pulberi de argint:
Miresmele nu mint.
Mormântul pare-n asfințit,
Era pe-aci pe-aproape
Între scântei și ape.
Martie 1967.
Tudor Arghezi – VERSURI – 1980

Așteptare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Toată ziua-n drum mă uit
Și-aștept ziua ca să uit.
Va veni ori nu mai vine?
Au trecut opt vremuri pline
Și soroc după soroc.
Îl aștept să-și facă loc
Sau prin apă, sau prin foc.
E un drum,
Ori o pârtie de fum?.
Vezi că mi-a făgăduit
C-o să vie negreșit,
Nu mi-a spus cu gura lui,
Ci cu a ghiocului.
Toată lumea grăitoare
Având gura în zăvoare,
Am crezut ghiocului,
Lacătul norocului.
Noaptea ochii nu-i închizi
Colcăiți ca de omizi.
Auzi fagurii din stup:
Se răscoc și, plini, se rup.
Omul tace, gândul umblă
Ca un hoț prin grâu și umbră
Și-asculți gândurile-n șoapte,
Târla lungă-n pas de noapte.

Litanii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

LITANII. / Mă chemi din depărtare și te-ascult, / N-am să te fac, pierduto, să ... →

Inscripție pe o Ușă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Când pleci, să te-nsoțească piaza bună,
Ca un inel sticlind în dreapta ta.
Nu șovăi, nu te-ndoi, nu te-ntrista.
Purcede drept și biruie-n furtună.
Când vii, pășește slobod, râzi și cântă.
Necazul tău îl uită-ntreg pe prag.
Căci neamul trebuie să-ți fie drag
Și casa ta să-ți fie zilnic sfântă.

Mititeii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Mititeii.
Iar deasupra tuturora
Va vorbi vreun mititel,
Nu slăvindu-te pe tine,
Lăudându-se pe el.
Dacă stai să-i mai asculți
Mititeii-s mult prea mulți,
Rostuiți adeseori
Ți-au ajuns și autori.
Tudor Arghezi – VERSURI – 1980

Între Două Nopți

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Mi-am împlântat lopata tăioasă în odaie.
Afară bătea vântul. Afară era ploaie.
Și mi-am săpat odaia departe sub pământ.
Afară bătea ploaia. Afară era vânt.
Am aruncat pământul din groapă, pe fereastră.
Pământul era negru: perdeaua lui, albastră.
S-a ridicat la geamuri pământul până sus.
Cât lumea-i era piscul, și-n pisc plângea Isus.
Săpând s-a rupt lopata. Cel ce-o știrbise, iată-l,
Cu moaștele-i de piatră, fusese însuș Tatăl.
Și m-am întors prin timpuri, pe unde-am scoborât,
Și în odaia goală din nou mi-a fost urât.
Și am voit atuncea să sui și-n pisc să fiu.
O stea era pe ceruri. În cer era târziu.

Neant

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Neant.
Astupă fluierul, vioara
Oprește-o să mai sune.
Vreau să amuțească tot ce cântă,
Flaute, naiuri, orgi și strune.
Vreau să adoarmă toate,
Să nu răzbată nici o șoaptă.
Să văd că viața-i spânzurată
Într-un albastru fund de noapte.
Tăceți copaci, tăceți fântâni,
Ca și cum viața n-a-nceput,
Pământul nostru să rămâie
În cer și soare, orb și mut.
Căci ar ajunge o silabă
Rostită nu pot ști de cine,
Ca să se prăbușească iarăș
Tăcerea veche peste mine.
Martie 1967.
Tudor Arghezi – VERSURI – 1980

Sufleteasca

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Dau sufletului tău ocol
Prin spini uscați și l-am găsit tot gol,
Și de la răsărit și din apus —
Și caut în deșert și turlele, în sus.
Ceasornicul clopotniții-i oprit
Că ceasurile toate i-au murit.
Pare că limbile — păcatele! —
Arată vremea de-a-ndăratelea.
O sală-n suflet, și ea goală
Cu bănci tot goale. Pare-a fi fost o școală.
O tablă neagră. Parcă era-ntr-un colț și-un vers.
De tibișir, aproape șters.
Parcă și numere și parcă o formulă
Cu semnul infinitului și-o nulă.
Aș descifra căznindu-mi ochii, poate,
Silabe de sentință, pe sfert, pe jumătate
Un grai de semne mut,
Care-ar fi fost și s-a pierdut.
Fusese un sfârșit? un început?.
De-aș fi găsit măcar
Vreo urmă — cine știe? — de altar,
Cu sfeșnicele sparte, cu strănile lui rupte,
Ca-n urma cu năvală-a unei lupte.
Nimic, și-atât, o pulbere domoală
Se lasă lin într-o-ncăpere goală.