Versuri corectate și adnotate
Am auzit apusul de soare în cântecul mestecenilor,O melodie albă în tăcere,Am văzut o ceartă a pinilor.La căderea nopțiiMicile ierburi s-au grăbit în mineCu oamenii de vânt.„Aceste lucruri am trăit”, spuse maniacul,„Având doar ochi și urechi.Dar tu –Tu faci ochelarii verzi înainte să te uiți la trandafiri.”
Rătăceam printr-un pustiu.Și am strigat disperat:„Ah, Doamne Dumnezeule, scoate-mă de-aici!”.Iar o voce a spus: „Dar nu e niciun deșert!”.Am strigat: „Fie cum zici, dar, iată –Nisip, arșiță, orizont pustiu”.Vocea a spus: „Dar nu e niciun deșert!”.
Prietene, deja cărunta-ți barbă atinge pământul.De ce stai, împovărat de gânduri?La ce mai speri în ale tale zileTot mai ofilite?Cu ochii tăi bătrâniMai speri oare să veziMarșul triumfal al Dreptății Lumii?Prietene, nu aștepta! Ci du-țiAlba, lunga barbă mai departeȘi bătrânii ochi, pentru-a vedeaMeleaguri mult mai primitoare.
La orizont s-au adunat vârfurile;Și, după cum m-am uitat,A început marșul munților.Când au mers, au cântat,„Vino! Vino!”
Au fost mulți care au mers în procesiune îngrozită,Nu știau unde să fie;Dar, în orice caz, succes sau calamitateAr urma să fie la egalitate.Era unul care căuta un drum nou.El a intrat în grosolănii,Și în cele din urmă a murit astfel, singur;Dar ei au spus că are curaj.