Dumnezeu a creat corabia lumii cu mare atenție.
Cu deosebită măiestrie modelă coca și potrivi pânzele,
Deja ținea în mâini cârma,
Fiind gata să o ducă la bun sfârșit.
Și se-ndreptă din spate Dumnezeu,
Privind cu mândrie la cele făcute.
Dar, într-o nefastă clipă, din greșeală cineva-L strigă
Și Dumnezeu se-ntoarse să vadă despre ce-i vorba.
Prinzând momentul, nava alunecă pe apă, lin, neauzit,
Viclean pornind a se-ndepărta pe căi necunoacute.
Astfel, etern lipsită de cârmă,
Ea plutește pe mări, din întâmplare
Intrând și în portul progresului,
Supusă fără-a se-mpotrivi
Capriciilor oricărui vânt prostesc.
Și mulți din cei aflați în ceruri
Mai râd și-acum pe seama acestei întâmplări.
Sensul versurilor
Piesa descrie cum o eroare aparent minoră a dus la pierderea controlului asupra destinului umanității. Corabia, metaforă pentru lume, plutește fără cârmă, supusă capriciilor, în timp ce divinitatea observă de sus.
