Ștefan Octavian Iosif – Versuri.pro

Pribeagul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

E noapte; la micuța casă,
Fereastra licăre-n lumină.
Vezi fețe vesele la masă:
Ei povestesc glumind și-nchină.
Tu, singur, te strecori prin ceață
Și-arunci privirea cu sfială:
Te-apucă dor de-o altă viață,
De liniște patriarhală.
În vis, te-apropii de fereastră,
Și numa-n vis le tulburi pragul:
„Primiți, primiți la vatra voastră
Să hodinească și pribeagul…”

S-a-Nnoptat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

S-a-nnoptat încet cu-ncetul,
Luna vraja și-o îmbie,
Singur-singurel poetul
Bate ulița pustie.
La perdelele închise
Mai aruncă o privire,
Unde dorm atâtea vise,
Fermecate, de iubire.
Aiurit, apoi rămâne
Și cu ochii duși în lună:
Cântecul cel nou, de mâine,
Tot mai clar în minte-i sună.

Cântec

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Dunăre, Dunăre,
Drum fără pulbere..
Leagănă-mă, Dunăre bătrână..
Stau și-ascult cum apa-n luntre-mi bate,
Stau culcat, cu mâinile la piept
Și ochii-nchiși pe jumătate..
Leagănă-mă, Dunăre bătrână..
Leagănă-mă lin, să uit de toate,
Să dorm, să nu mă mai deștept..
Leagănă-mă, Dunăre bătrână..
Du-mă, dus de dorul ce mă mână,
Până unde valul tău se bate,
Du-mă-ncet, cu mâinile la piept,
Adormit, oriunde vei socote..
Leagănă-mă, Dunăre bătrână..
Leagănă-mă lin, să uit de toate,
Să tot dorm, să nu ma mai deștept.
Leagănă-mă, Dunăre bătrână..
Și de-a afla dulcea mea stăpână
Că plutesc spre țărmuri depărtate,
Adormit, cu mâinile la piept,
De va râde, de va plânge, poate,
Leagănă-mă, Dunăre bătrână.
Leagănă-mă lin, să uit de toate,
Lin de tot, să nu mă mai deștept..

Vară

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Asfințește. Printre ramuri
Aurite-n foc de soare,
Tremură nenumărate
Mici ferești strălucitoare.
Sub arțar, plecat, moșneagul
Șade cu luleaua-n gură,
Pare că-i cioplită-n piatră
Luminoasa lui figură.
Joacă în văzduh țânțarii;
Pe furiș, prin frunza rară,
Ca un zgomot de șopârle
Drăcușorii se strecoară.
Ici și colo doar s-arată
Printre crengile mișcate,
Și, pitiți, șoptesc în umbră,
Se ghiontesc, râd pe-nfundate.
Dând semnal întregii cete,
Cel din urmă-n fund dispare.
— Caută-i de-acu, băiete!
Mută stă grădina mare.
Tresărind pășește-n taină,
Doar prin foi adie vântul.
Stă și-ascultă. Unde-s oare?
Nu se știe ca pământul!
Moșule, tu știi, pesemne,
Stai cu degetul la gură,
Și, zâmbind șiret, ce dulce
Amintirile te fură.
Dar deodat’ s-aude-un țipăt,
Și din nalta bălărie
Sare o fetiță blondă
Ca un fir de păpădie!
Geaba fuge nebunește
Ca să scape de ștrengar.
Din tufișuri, pretutindeni,
Alte capete răsar.
E un haz! Cu larmă mare,
Toți, jucând, se strâng în drum,
Și bunicul râde tare
Pipa scuturând de scrum.

Domnul Profesor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Nimic nu-nvață blestemații!
Și eu mi-am zis de-atâtea ori
Că dau la dracu’ meditații..
Dar vezi că cele trei surori
Îmi sunt cu mult mai dragi ca frații,
Cei răi și neascultători.

Afara-i noapte, vijelie,
Și-i cald în șolonașul lor..
Mă-ntâmpină cu veselie
Și toate mă salută-n cor
Și fiecare vrea să știe:
„Ce face domnu’ profesor?”.

În lecții ele-și spun secrete,
Fac haz pe socoteala mea.
Își mușcă buzele șirete,
Pufnesc de râs, fără să vrea..
„Ți, bată-va norocul, fete!”
Și mama face haz și ea..

La masă – glume, gălăgie..
Și cea dintâi îmi toarnă vin,
Drăguța a doua mă îmbie,
A treia-mi dă paharul plin..
Ei, cine-mi poate spune mie
În sănătatea cui să-nchin?

Târziu, când plec de ies în stradă
Și-i întuneric peste tot,
Ah! unde-s ele să mă vadă,
Orbit de viscol, cum înot
Prin valurile de zăpadă..
Și drumu-i lung și nu mai pot..

În odăița-ntunecată
E frig.. Eu, zgribulit, din pat
Ascult vifornița turbată
Și-adorm cu gândul fermecat
La basmul vechi: „Au fost odată
Trei mândre fete de-mpărat..”.

Furtuna

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

A revenit albastrul mai!
Flori în grădină, flori pe plai
Și flori la pălărie!
Stau ca pe spini, stau ca pe foc!
E timpul numai bun de joc
Și bun de ștrengărie..
Grivei, tovarășul meu drag,
Nerăbdător așteaptă-n prag
S-azvârl în colț ghiozdanul..
Îi e dor ca s-o pornim hai-hui:
Mă dau mai bine-n partea lui,
Că nu e mai tot anul!
O șterg de-acasă frumușel:
Grivei cu mine, eu cu el,
Și satul în colb se-neacă..
Intrăm în codru, și Grivei
A-nnebunit de vesel ce-i:
Mă mușcă, sare, joacă..
Da spaima-n vrăbii, latră-n vânt,
Își face mendrele; eu cânt,
Și codrul lin răsună..
Pe sus trec leneși nouri grei
Noi nici nu ne gândim la ei,
Și doar aduc furtuna!
Abia o creangă s-a mișcat,
Și-n freamăt lung, neașteptat,
Lumina-n zări se stinge..
Un roi de frunze joacă-n drum
Tot codrul e-un vârtej acum,
Și eu pornesc a plânge..
Alerg în jos, alerg în sus:
Am rătăcit, și urme nu-s
Oriîncotro m-aș duce!
Un fulger! repede mă-nchin..
Ah, mii de duhuri negre vin
Și vor ca să m-apuce..
Cad în genunchi, prins de fior..
Răzbubind din nor în nor,
Un trăsnet se descarcă!
Zic Tatăl nostru, și Grivei
Se uită țintă-n ochii mei:
Și el se roagă parcă..
Dar iată! cât ne-am închinat,
Un colț de cer s-a luminat,
Și codru-i plin de soare..
Ieșim voioși la câmp deschis
Și-mi pare că a fost un vis
Furtuna trecătoare!.

Cântecul Despre Preafericita Izbândă de la Podul Înalt

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ștefan-voievod,
Slăvit de norod,
S-a sculat în zori,
Pe la cântători,
Și s-a mâniecat,
Mare, și-a plecat,
C-un palc de curteni,
Falnici moldoveni,
Și s-a dus, s-a dus,
Prin Țara-de-Sus,
Și-a ajuns voios
În Țara-de-Jos.
Iar dacă-a ajuns,
I-a venit răspuns
Că dușmanii țării
Cât nisipul mării,
Năvălesc grămadă,
Pustiesc și pradă.
Ștefan-voievod,
Slăvit de norod,
Nu s-a-nspăimântat
De câte-a aflat,
Ci din bucium sună,
Și gloate-și adună,
Iar în Cel-de-Sus
Nădejdea și-a pus,
Unde e nădejde
La ceas de primejdie.
Domnul s-a-ndurat
Și l-a bucurat,
Și-a trimis o ceată
Către dimineață.
Ștefan, când văzu
Ceata ce căzu,
Repede-a-nțeles
Repede-a ales
Pe câțiva viteji,
S-aștepte prilej
În crâng nepătruns,
De ceață ascuns,
Dincolo de vad,
Mai sus de Bârlad;
Când o da el semn,
Să-și facă îndemn,
Să strige, să urle,
Din tămpini și surle,
Tobele să bată
În goană turbată,
Ca să zăpăcească
Tabăra turcească,
Să creadă că-n coaste
Vine mare oaste.
Iar domnul viteaz,
Cel de-a pururi treaz,
Pan’ o prinde știre
Turceasca ostire,
Grabnic s-o lovească
Și s-o dovedească.
Și așa a fost
Gândul lui cu rost:
Tămpinele au prins
Să țipe-nadins,
Tobele să bată
În goană turbată,
Buciume și surle
Să strige, să urle,
Turcii călăreți,
Alergând orbeți,
Cum au auzit,
S-au și repezit,
Dar de după pod,
Ștefan-voievod,
Pe neașteptate
Le-a sărit în spate!
Turcii dau de crâng,
Șirele se frâng,
Repede se-ntoarnă,
Caii se răstoarnă,
Și mereu se-ndeasă
Prin negura deasă,
Prin smârcuri și zloată
Se ucid în gloată,
Pe pod se repad
Loviți de prăpăd,
Se izbesc în dos
De malul râpos;
Podu-i frânt în două,
Săgețile plouă,
Coase și topoare
Cad fulgerătoare!
Și, lovit de-o rază,
Ce i-e dat să vază
Pașa Soliman?
Vede pe Ștefan,
Cum venea, curat
Ca un leu turbat.
Cu coama în vânt
Dus de Duhul Sfânt,
Cu oștenii săi –
Ceata lui de lei!
Spulberă și taie,
Paloșu-i văpaie,
Unde trece El,
Groaza-i și măcel!
Nebuniți de spaimă,
„Allah” turcii îngaimă,
Și se sting și pier,
Cu ochii la cer;
Alții fug să scape,
Fug peste hârtoape,
Fug, se duc orbeți,
Vânați de săgeți!
Ștefan cu ai săi
Zboară după ei,
Și mi-i casăpește
Și mi-i risipește
Și din goană mână
Liota păgână,
Și spulberă toată
Păgâneasca gloată!
Ștefan-voievod,
Slăvit de norod,
După ce-a sfârșit,
Trei zile-a postit
Cu pâine și apă,
Lumea să-l priceapă,
Mulțumind supus
Tatălui de sus.
Și cu toată slava
S-a-ntors la Suceava,
Ca un mândru crai,
Cu mare alai.
Și cu multe steaguri,
Rupte din șireaguri,
Și cu prăzi bogate
De la turci luate.
Iara doamnei sale,
Ce-i ieșise-n cale,
I-a adus o salbă
Din Cetatea-Albă,
Însă la cocon
I-a adus plocon
Sabie turcească,
Să mi-o mânuiască,
Și un arc, să-l deprinda,
De mic să-l întinda.
Iar la-mpărații
A trimis solii,
Tuturor să spună
Multă voie-bună,
Precum c-a purces,
De Domnul ales,
Și s-a bizuit
De-a biruit
Din sus de Bârlad,
Și-a trimis în iad,
Pe celălalt tărâm:
O sută de mii
De turci osmanlii.
Iar Papa din Ram
Pe loc ce-a aflat,
Poruncă a dat:
Călugări și clerici
Să cânte-n biserici
Rugăciuni spre slavă
Celui ce-n Suceava
E scutul dreptății
Și-al creștinătății,
Cărui azi mă-nchin
Ca un bun creștin:
Domnul să-l trăiască
Și să-l miluiască,
S-apere moșia
De toată urgia,
Mândru să-nflorească
Vița bogdănească!

Domnu' Profesor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Nimic nu-nvață blestemații!
Și eu mi-am zis de-atâtea ori
Că dau la dracu’ meditații..
Dar vezi că cele trei surori
Îmi sunt cu mult mai dragi ca frații,
cei răi și neascultători.
Afară-i noapte, vijelie,
Și-i cald în salonașul lor..
Mă-ntâmpină cu veselie
Și toate mă salută-n cor
Și fiecare vrea să știe:
„Ce face domnu’ profesor?”.
În lecții ele-și spun secrete,
Fac haz pe socoteala mea.
Își mușcă buzele șirete,
Pufnesc de râs, fără să vrea..
„Ti, bată-vă norocul, fete!”
Și mama face haz și ea..
La masă – glume, gălăgie..
Și cea dintâi îmi toarnă vin,
Drăguț a doua mă îmbie,
A treia-mi dă paharul plin..
E, cine-mi poate spune mie
În sănătatea cui să-nchin?
Târziu, când plec de ies în stradă
Și-i întuneric peste tot,
Ah! unde-s ele să mă vadă,
Orbit de viscol, cum înot
Prin valurile de zăpadă..
Și drumu-i lung și nu mai pot..
În odăița-ntunecată
E frig.. Eu, zgribulit, din pat
Ascult vifornița turbată
Și-adorm cu gândul fermecat
La basmul vechi: „Au fost odată
Trei mândre fete de-mpărat..”

S-a Înserat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

S-a-nserat. Ușor se-nalță fumul
De prin ogeaguri către bolta vastă,
Domol coboară turma de pe coastă,
Umplând cu larma de talange drumul.
Blând, florile, în liniștea lor castă,
Își dăruiesc văzduhului parfumul,
Și noaptea-și cerne peste toate scrumul..
Ici-colo numai licăre-o fereastră..
Un clopot plânge-o clipă, și-apoi tace..
Luceafărul în alba-i strălucire
Răsare sus.. Și-atâta sfântă pace
Domnește-acuma peste-ntreaga fire,
Că sufletul aripile-și desface
Ca să se piardă în nemărginire..

Copil

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ieri, mama, trist trecea pe stradă,
Atât de palid și-aiurit,
Se clătina și sta să cadă..
Și zdrențele-atârnau pe dânsul..
Eu, mama dragă, l-am zărit
Și m-a-necat deodată plânsul.
Da, l-am văzut și astăzi, mama,
Tot da din mâini, vorbea mereu,
Și nici nu m-a luat în seamă.
Era pe stradă multă lume,
Și îmi venea așa de greu
Că nu puteam să-l strig pe nume..
S-au strâns în jurul lui grămadă,
Toți îl făceau bețiv, mișel,
El s-a luat atunci la sfadă.
Eu m-am apropiat cu teamă..
I-am întrebat: „Ce-aveți cu el? „
Și ei au râs de mine, mama..
De-aș fi avut atunci putere
Să-i bat pe toți, i-aș fi bătut!
Căci de rușine și durere.
Tot sângele-mi fierbea în vine..
Dar am rămas pe loc pierdut
Și nu știam ce e cu mine..
Mi-e tata doar, și mă doare
Să-l văd batjocorit de toți..
O, mama, fii îndurătoare,.
De ți-a greșit, nu ține seamă,
Și iartă-l, iartă-l, dacă poți,
Că n-a fost el de vină, mama..
Ori poate nu-ți aduci aminte,
Plângând amar, cum îți cerea
Să uiți ce-a fost mai înainte.
Și să trăim iar împreună?
De ce cu el ai fost mai rea,
Când ești cu mine așa de bună?.
De ce l-ai gonit cu silă,
O, pentru ce l-ai izgonit?
Cum nu te-nduioșase milă,.
Și i-ai întors cu ură fața,
Când a strigat: >.
Știai că o să-și piardă firea,
De n-o să-l ierți, cum te-a rugat.
Și tu i-ai dat nenorocirea,.
Când numai cu o vorbă bună
Puteai să-ndrepți ce s-a-ntâmplat,
Și să trăim iar împreună..
Dar ce urât te uiți la mine!
Te-am supărat cu vreun cuvânt?
Nu ți-am vorbit cum se cuvine?.
Nu sta cu fruntea încrețită..
Mai bine intru în pământ,
Decât să mi te știu mâhnită!.
Căci de te supăr, mama, oare,
Atunci al cui o să rămâi?
Să plec și eu în lumea mare?.
Să rătăcesc și eu ca dânsul,
Pierdut și fără căpătâi?
Nu vezi că mă îneacă plânsul?..
Și-l văd în vis adese, mama,
Trăgând să moară, părăsit!..
L-aud plângând încet.. te cheamă.
Plângând, te roagă de iertare..
Eu, lângă el, plâng aiurit,
Tu, numai, stai fără-ndurare..
O, fie-ți milă, mama dragă,
Și iartă-l, cheamă-l înapoi!
De vrei, îl fac eu să-nțeleagă.
Că-l ierți.. și o să fie bine..
O, mama, îndură-te de noi,
Și nu te mânia pe mine..