Sira – Versuri.pro

Curaj de Prințesă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Te arunci în val exact ca la bal.
Descult mergi și pe jar.
Ridici rochia cu mâinile și pe orice drum tu mergi.
Nu ai frică că te murdărești.
Ai avut coroana, dar ai aruncat-o.
Preferi să fii o simplă fată decât prințesa uitată.
Totuși, ai sângele de regină ce încă ți-a rămas.
Ai o putere mare în tine, și curaj?
Curaj ai cât zeci de domnițe cu prinții lor alături.
Când vrei să te joci tu îți creezi jocuri.
În turnul tău stai singură și nu îți vrei prințul încă, dar inima îl cere.
Zâmbetul ascunde, dar ochii dezvăluie o mare parte din durere.
Nopțile îți știu orice suspin sau șoaptă.
Nu mai crezi că începutul se termină cu o faptă.
Acum totul e altfel, zmeii stau în fața castelului și te așteaptă.
Prințul vede și ezită să vină de fiecare dată.
„Ăsta nu e prinț” așa îți zici mereu.
„Unde e și de ce nu apare? Nu vreau vreun zmeu.
Nu vreau alt castel când am unul și sunt singura ce îmi deschid o ușă.
Mă tem că într-o zi voi ieși pe ea și în abis voi fi dusă.
Mă tem de el, mă tem de necunoscut. Poate pentru că sunt femeie.
Nu vreau necunoscutul pentru că mă afundă în mizerie.
Și plâng, o recunosc. Uneori fără motiv.
Dar sufletul e atât de încărcat încât îl rănește orice parsiv.
Orice privire parcă e în inimă și mă răneste.
Orice vorbă disprețul mi-l mărește.
Și îmi pare rău că în sufletul meu încolțește ura.
Pe tabla asta de șah eu sunt regina, nu tura.
Și totuși, mă simt neputiincioasă.
Orice aș face parcă inima visează.
Nu ajunge nici privirea până în zare.
Stă mereu în pământ, curaj nu are.
Dar sunt eu, cea care am fost mereu.
Acum am rămas singură și mă întreb cine sunt eu.
Ce vină am? Ce dor nebun tot mă apasă?
Dacă e realitate sigur e și vrajă.
Urât colorată, castelul e mare dar parcă nu am loc.
Mă strâng pereții și în inimă arde un vechi foc.
Noroc? Cum să am parte de el când totul mă deprimă?
Am atâtea întrebări încât nimeni nu face lumină.

Știu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Știu că ai o inimă mare
Ce iubește pe măsură.
Știu că dragostea ce o porți doare
Și inima multe-ți îndură.
Știu că zâmbetul îți e îndrăgostit,
Și ochii îți sunt orbi de fel.
Știu că ai un suflet zăpăcit,
Și cu greu te încrezi în el.
Știu că vrei să îți fie bine,
Toți ne dorim să fie așa
Știu că bine nu îți e lângă mine.
Nu sunt magician să fac vraja.
Știu că nu știu nimic.
Dar încerc să te înțeleg.
Știu că sunt atât de mic,
Pe drum cu tine eu să merg.
Știu că doare să iubești.
Uite, acum eu o simt pe pielea mea.
Știu că nu sunt ce îți dorești.
Dar spune ce pot să fac cu inima?.
Știu că degeaba scriu atât,
Că nu mă duce unde vreau.
Știu că de sentimente eu sunt rupt.
Cu forța nu mi te iau.
Știu că sunt rânduri cu mii de gânduri,
Inima să o alin.
Dar astea sunt doar niște frânturi,
De sentimente pline de spini.
Știu că îmi port durerea sub formă de coroană.
Ma pot numi rege.
Știu că ești cu mine în fiecare seară.
Sunt rege și nebun, îți stau de veghe.
Știu că nu știi nimic de mine.
Nu vreau să afli că eu sufăr azi.
Dar dacă citești aceste rime,
Da un semn de o să cazi.
Acum când îți este bine,
Te rog nu mă căuta.
Că nu o să vin la tine,
Îți este destul și lumea ta.
Dar când o să fii a nimănui,
Și locul nu o să îl mai găsești.
Când durerea să o spui tu nu ai cui,
În mine o să te regăsești.
O să afli că îți sunt rai.
Iad, minciună ce tu o suporți.
Când tu o să spui un „vai”,
Să știi că îl vei mai rosti în multe nopți.
Te iubesc și nu o să mai spun asta.
Ce rost mai are acum?
Când tu în inima lui îți construiești iubirea și casa.
Pe ce bază? Legătura cu ce drum?.
Sărut pe frunte de o să mai primești,
Protector ca al meu nu o să fie.
O să primești pe gură zeci.
Dar ca sărutul de pe frunte nu e nici o mie.
Fii fericită acum femeie.
Eu asta îmi doresc.
Sper să nu mai suferi în tăcere.
Că orice vorbe te vrăjesc.
Inima îți tot sare din loc în loc,
Chiar de e obosită.
Și în orice loc joacă un joc.
Te miri de ce e mințită?.
Dar ce nu știi și nu o să crezi vreodată,
E că te crezi prea specială.
Eu nu sunt de aceea inima îmi rabdă,
Și nu simte zi de vară.

Un Ultim Vals

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Acordă-mi, te rog, un ultim dans,
Și un zâmbet fals.
Pune dragoste ca într-un vals.
Că știu că la urmă se sparge totul ca un vas.
Primește-mă în raiul tău vreo trei minute.
Pentru mine sunt puține, pentru tine poate-s multe.
Că nu îmi e dor de iad, că în el dau multe lupte.
Cicatrici pe inimă sute, sute.
Pare un vis,
Dar trist.
Asta s-a și atins,
Mă las învins.
Am luptat destul.
Înainte ziceam „Nu are cum.”
Acum?
Mă abat din singurul meu drum.
Ce mi-l doream,
Chiar îl iubeam.
Prea mult mă rugam.
Dar poate nu am.
Nimic,
Dar ce să zic?
Încă-s mic.
Nu pot să mă ridic.
Dar știu că pot iubi,
Te aștept de vii.
Dar să aduci și mii
De sentimente, să fiu din nou printre cei vii.

Generația X - Iluzie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

O tânără generație ce crede că are forțe pentru o luptă nouă.
Dar e atât de leneșă încât vă lasă lupta vouă.
Celor ce conduc deja de mult, dar vremea le-a apus.
Și ei știu asta, dar nici unul nu se lasă dus!
Nu ai cum să lupți când nu ai fost educat!
De altfel ieși în stradă doar la înjurat.
Tre’ să faci diferența dintre bine și rău, fii pregătit!
Căci de afli adevărul, vei ști cu ce ai fost mințit.
Ieși și tu, ies și eu, poate ies și ei.
Căci de suntem mulți, pe cântarul lor vom fi și grei!
Nu filozofi idioți ce la colț de stradă își fac propriile știri.
De și le scot din cele mai negre amintiri!
Dar am luat-o pe altă cale decât cea a voastră.
Eu sunt tânăr și împreună cu ai mei ne facem calea noastră.
Sunt patriot, ceva rar în România!
Căci pe aici tre’ să faci orice să îți plătești chiria.
Toți zicem că suntem hotărâți, și că luptăm până la capăt!
Dar o spunem doar atunci când suntem în treacăt.
Căci avem alte treburi și alte griji de rezolvat.
Needucați fiind, iar ne-am apucat de înjurat!
Cerem locuri de muncă dar nu ne ducem.
Preferăm să stăm acasă și să cerem.
Nu-s ei proștii, noi suntem că nu producem!
Preferăm pe unul pe altul și de la spate să ne împingem.
România, tărâm sfânt ce se zbate să trăiască.
Medici și studenți, cei de afară încep să vă pescuiască.
Căci România produce genii în fiecare cartier sărac.
Aici ei cred că românii s-au săturat de luptat.
Alții ne râd frate și e dureros…
Avem atâta istorie și tot stăm cu capul în jos.
Nu e organizare, e o țară de împrăștiați.
Luați frați armele și apucați-vă să luptați!
Ca să o simțim că e a noastră,
Mai trebuie 5 generații, să nu mai fie moartă.
România nu e un deja-vu ca să se repete viața grea la fiecare generație.
Tre’ să luptăm uniți, frați, nu prin rotație!

Spovedanie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Doamne, Tu ești sus și ai grijă de mine?
Dacă da, dă un semn.
Că simt cum răul se repetă în mine exact ca un refren.
Și simt cu neputință că locuiește în tot corpul fără voia mea.
Face ce vrea din mine chiar de nu-l rog să stea.
Îți iau Numele în deșert de câte ori greșesc sau mă simt neputincios.
Și crede-mă că mă doare că nu îți sunt credincios.
Sunt cu ruga pe buze și mâinile împreunate doar când am nevoie de tine.
Și îți spun tot ce am pe suflet crezând că o să îmi faci bine.
Știu că ai planuri pentru toți și toți trebuie să aibă credință.
Dar de ce eu cred în Tine și nu am parte de biruință?
Ajută-mă ca la rândul meu să ajut și eu pe alții, Tată.
Dă-mi tărie și ceva să pun la familie pe masă.
Nu vreau bogăție, doar strictul necesar,
Și dacă voi avea ce cer, din poziția socială mai sus nu o să sar.
Nu o să reușesc să fac numai bine, dar o să încerc,
Să ajut pe oricine va fi cu mine pe drumul pe care merg.
Știu că cer prea multe și Îți ofer prea puține, dar sunt om.
Și printre alții ca mine pot să sper că e un vis și aștept să mă trezesc din somn.
Nu sunt singurul care are probleme și pe toți trebuie să îi salvezi de la orice.
Ai spus destul de clar ce trebuie să facem, chiar dacă nu cu voce.
Pastile peste datorii, peste necazuri, toate își au locul lor.
Și mă rog la Tine, Doamne, când simt că mor.
Din nou prins la ananghie, din nou cu ruga pe buze.
Din nou cu lacrimi pe obraz pictând tablouri fără muze.
Viața mi se repetă, în fiecare zi e la fel.
Și încerc să mă încred în Tine, Doamne, că Tu ești Cel,
Ce ne-a făcut, și ți-ai sacrificat și Fiul pentru noi.
Și noi nu putem duce o viață până la sfârșit în doi.
Așa e peste tot, Tată, nu numai la mine.
Trebuie să păcătuim ca să ne fie bine.
Dă-mi puterea să nu o fac, iar la schimb îți dau speranța
Că voi fi un om mai bun când mă trezesc și Îți voi mulțumi dimineața.
Nu prea intru în casa Ta, nu îți calc des pragul.
Trec ani în șir și o ocolesc ca dracu.
Probabil îmi e rușine sau cred că așa e viața mea.
Și nu o poți schimba nici Tu, Doamne, oricât ar fi de rea.
Dar și mesagerii Tăi păcătuiesc, chiar de le-ai dat o casă să o slujească.
Ei fac bani cu casa Ta, și nimic nu o să pățească.
Totul este pe dos, păcatele-s de multe feluri.
Și persoanele dragi mie se duc ușor, ușor spre ceruri.
Ispita are multe chipuri și Te înșelăm prin multe moduri.
De ce când înjurăm nu ni se pun în gât noduri?
De ce nu ne împiedici să păcătuim și lași firul vieții să-și urmeze cursul?
De ce nu îl oprești și să ne iei la Tine, că ne învârtim pe loc ca niște fusuri?

Lângă Tine

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De-mi dai inima ta, aș încerca să o pun pe foaie
Fără să-ți răscolesc trecutul.
Să mă intereseze prezentul și viitorul,
Nefiind nevoie să comit furtul.
Și de mi-ai da-o, aș ști ce să fac cu ea,
Nu aș risipi o șansă
Ce vine greu și de-o ratez, fericirea mi se varsă.
E un fel de poezie de moment, nu știu ce trebuie să spun,
Că știu ce simt.
Și îmi pare rău că nu se vede și ai impresia că mint.
Și de-aș minți, aș face parte din cei trecuți prin inima ta, nu vreau.
Sunt diferit de restul, știi, cu forța nu pot să te iau.
Și orice semn că poți fi a mea, orice iluzie
Ce mintea o construiește din nimic,
Îmi provoacă o bucurie copilărească, știi ce zic?
Sau știi ce simt când nu știu nimic de tine?
Nu știi, dar transformi demonul în înger,
Faci orice din mine.
Te întrebi de ce sunt liniștit lângă tine?
Îmi place liniștea.
Fericirea înseamnă liniște, la fel și cu iubirea.
Și la fel ca toți sunt și eu, doar caracterul mă diferă.
Chiar de am o inimă ca a lor, a mea încă speră.
Și nu renunț când zici să o fac, că asta nu e rezolvare.
Sincer, pentru mine s-ar mai creea o problemă mare.
Și vreau să sper, să cred, să văd că totul e bine.
Hai, te rog, ia-ți din nou inima în dinți și vino lângă mine.

Cursul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Zori de zi.
Adună visele și face din sute, mii.
Că e o altă zi, altă zi ce mă conduce spre altă speranță.
Inima cu creierul nu mai vrea să facă alianță.
Dar tot se ajută când e vorba de pix și coală.
Bate inima atât de tare și dă să sară.
În alt piept, vrea companie.
Ochii sunt mulțumiți cu a lor orbire.
Și eu sunt mulțumit de fiecare amăgire.
Conștient că sunt aproape de pieire.
Asta e cursul, nu vreau să mă abat.
Că mai mare e frica să nu cumva să cad.

Inima

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Când ai fost pusă-n piept aveai o misiune.
Aceea de a trece peste orice presiune.
Tu m-ai învățat ca să iubesc sincer, dar nu pe orice fată.
Și mă miră faptul că ești singură când suferința e în față.
Ești eroina mea, țin să-ți mulțumesc.
Căci mereu îmi dai să trec câte un nou test.
Mă faci să zâmbesc, să simt bunătate.
Din greu spre ușor, să las persoane multe în spate.
M-ai învățat să iubesc mai cu dorință.
De aceea ca lecție, mi-ai pus în față o ființă.
Asta cred că a fost o mică greșeală, dar cel mai sigur test.
Sper că a fost o mică glumă căci nu mai scap de stres.
De dureri de cap, de dureri cardiace.
Dar mă bucur că vena nu cere ace.
Ia și îmbracă-te că tremuri toată.
Sau ce? Tremuri de frică? Ai cam făcut-o lată.
Văd că acum nu mai ești așa de puternică cum erai în copilărie.
Acum tot ce faci e doar să stai în chirie.
Ai fost cândva model și pentru alte inimi.
Dar au făcut exact ca tine, acum toate sunteți între spini.
Dar mă interesează de tine în mod special dragă.
Eu nu te pot salva deloc, că nu am putere, orice idee e vagă.
Uite, eu o să stau aici lângă tine!
O să aștept să te ridici, poate mâine.
Sau peste o săptămână, o lună sau poate un an.
Singura dorință e să nu crezi că îți sunt dușman.
Să nu crezi că sunt nebun, că vorbesc cu tine,
De-aș putea aș face în așa fel încât să nu mai simți nimic pentru nimeni!
Că ești atât de răvășită încât sângele a inundat tot pieptul.
Fiecare bătaie de a ta creează valuri de sânge, dar nu e destul
Că să cedeze pieptul și să cedez și eu. Viața încă stă agățată.
Nu de vreun fir de ață, ci de mila noastră!
Nu vreau să ne reproșăm prostii, mai bine să credem că așa a fost să fie!
Eu să merg după tine, când tu te duci din chirie în chirie.
Și îmi pare rău că te las doar atinsă și atât.
Dar nu e vina mea că nimeni nu vrea să te strângă în brațe mai mult decât mult.

Dansezi?

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Vrei să dansezi? Să miri lumea cu frumusețea ce o ai?
Și de-ți voi cere să-mi zâmbești să nu-mi spui că așa ceva nu ai.
Să nu-mi spui că tu nu ești frumoasă și să negi când eu o spun.
Dacă ai încredere în tine sigur îți vei găsi un drum.
Lasă rochia să cadă fin pe tine și umerii goi să-ți fie
Ca să poată să ne încânte privirea lor și mie.
Zâmbetul să-ți fie cheie la fiecare ușă închisă.
Și răspunsul cald la fiecare vorbă bună zisă.
Și de mă iei de mână simți că sunt un prieten bun ce te iubește,
Ce va face tot ce inima-ți dorește.
Lasă-ți gândurile să zboare, lasă-ți mintea liberă.
Învață să înveți tot ce viața îți oferă.
Trandafirul ăsta ține-l tu în mână ca să se asorteze cu frumusețea.
Și dacă o să-ți zâmbească și ochii sigur o să-ți iasă în evidență și finețea.
Totul rămâne în urmă la fiecare pas ce îl faci în fiecare zi,
Mai ales când pășești cu atâta eleganță și știi?
Ești un vis pentru fiecare dintre ei.
Încearcă să fii mereu așa de vrei.
Și dansul tău oprește pe oricine-n loc.
Pentru ei nu sunt jocuri dar pentru tine e un joc.

Diferit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

O junglă nepăsătoare de durerile altora a renăscut aici.
O lume modernă, dar falsă, ce are multe frici.
Și zici ce simți că toate-s negre, așa ești învățat.
Să simți totul negru de la atâta fum și praf.
Și de la atâta rău, ripostezi și tu la fel.
Nu simți că trebuie să fii altfel? Nu, nu simți de fel.
Tu ripostezi cu foc, ăla cu foc.
E un fel de joc, bazează-te pe noroc.
Legea omului e că cel mai bun stă în picioare.
Ataci oricum ar fi, chiar dacă doare.
Mintind că e mulțumit de sine, încearcă să bage mâna și în buzunarul tău.
„Șșșt. Taci că așa e corect.” Iar tu răspunzi cu „Zău?”.
Asta e corect? Asta înseamnă să fii om de fapt?
Dacă omenirea e un joc, eu m-am săturat de jucat.
Și nu că m-au obligat,
Doar că îmi e rușine în ce s-a transformat.”
Dar nu poți renunța, ei încearcă să te corupă.
Te bagă în gașca lui ca mai târziu pâinea de la gură să ți-o rupă.
Se dă un prieten bun, îți zâmbește mai mereu.
Dar tu îți dai seama că nu-i acolo când îți este greu.
Și timpul tău trece, al lor deja e trecut de mult.
Dar tu cu al tău vrei să faci ceva, nu să devii un cult.
Nu să devii ceva ce ai numai tu nevoie, nu, nu vrei asta.
Vrei să devii ceva ce are toată lumea nevoie și basta.
Astăzi țipi, lăcrimează sufletul și plânge în hohote,
Că tu ești singur și lupți cu mii de holde de
Fiare omenești ce trag numai pentru ei și tu le dai.
Nu poți să zici că nu ai când ai.
Dar timpul te schimbă, lumea și ea o face.
Încearcă să te corupă din nou să-ți bagi în vene ace.
Mai târziu să aibă și ei că tu ai și de nu ai faci rost.
Nu fă ce zic ei, nu fi un prost.
Zâmbești prin ura lor, zâmbește bunătatea ta.
Când ei te înjură, tu le vorbești frumos, nu ridici vocea.
Te gândești la persoana care te face diferit astăzi.
Te-a educat, te-a calmat, nu mai umbli hoinar pe străzi.
Viața îți zâmbește când ești cu ea că te ajută.
E prima persoană ce nu rămâne în fața problemelor tale mută.
Și ce faci acum? Te bucuri de clipele cu ea.
În clipa asta a dispărut teama și a apărut iubirea.
Dar cei cu colți vor să-ți fure fericirea, știi că așa e mereu.
Dar dovada de iubire e atunci când stă chiar de e greu.
Pe moment stă, dar ai un viitor nesigur.
Te încrezi în ea atât încât să nu fii sigur.