Sira – Lângă Tine

De-mi dai inima ta, aș încerca să o pun pe foaie
Fără să-ți răscolesc trecutul.
Să mă intereseze prezentul și viitorul,
Nefiind nevoie să comit furtul.
Și de mi-ai da-o, aș ști ce să fac cu ea,
Nu aș risipi o șansă
Ce vine greu și de-o ratez, fericirea mi se varsă.
E un fel de poezie de moment, nu știu ce trebuie să spun,
Că știu ce simt.
Și îmi pare rău că nu se vede și ai impresia că mint.
Și de-aș minți, aș face parte din cei trecuți prin inima ta, nu vreau.
Sunt diferit de restul, știi, cu forța nu pot să te iau.
Și orice semn că poți fi a mea, orice iluzie
Ce mintea o construiește din nimic,
Îmi provoacă o bucurie copilărească, știi ce zic?
Sau știi ce simt când nu știu nimic de tine?
Nu știi, dar transformi demonul în înger,
Faci orice din mine.
Te întrebi de ce sunt liniștit lângă tine?
Îmi place liniștea.
Fericirea înseamnă liniște, la fel și cu iubirea.
Și la fel ca toți sunt și eu, doar caracterul mă diferă.
Chiar de am o inimă ca a lor, a mea încă speră.
Și nu renunț când zici să o fac, că asta nu e rezolvare.
Sincer, pentru mine s-ar mai creea o problemă mare.
Și vreau să sper, să cred, să văd că totul e bine.
Hai, te rog, ia-ți din nou inima în dinți și vino lângă mine.

Sensul versurilor

Piesa exprimă dorința de a construi o relație bazată pe încredere și liniște. Vorbitorul își dorește să fie diferit de experiențele anterioare ale persoanei iubite și speră la o apropiere sinceră și profundă.

Lasă un comentariu