Sesto Pals – Versuri.pro

Noaptea Se Vinde

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Noaptea se vinde ușor,
Se cumpără ușor,
Nu-i nevoie să umbli special,
Plătești câteva ore și vine.
Cine te pune oare pe gânduri?
Ești, undeva, tu acela
Sau e o apă care curge prin tine
Această gândire?
Poți să răspunzi la aceasta tu însuți?
Sau poate răspunsul e dat.
Și nu-l poți citi.
Limba în care-i dat e străină.
Scrisul în care e scris ți-e necunoscut.
Cerneala lui e ciudată.
E sângele tău.
Scrisul e creierul tău.
Răspunsul ești tu.
Și nimic nu-i mai străin de tine
Ca tu însuți.

Unde Ne-Am Întâlnit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Gardul acela putred care stătea să cadă
În paragină
În curtea unde nu plângea, nu râdea
nimeni
Spre stradă
Pe care nu trecea nimeni niciodată.
Nu auzeam amândoi prin același vid
La limita nimicului cu nimeni
Așa erau sufletele noastre
Unite prin același gard…

Corbul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Se duce corbul la plimbare
În haina-i neagră, e în frac.
Și dacă croncăne mai tare,
În juru-i păsările tac.
Și el se-așază pe o cracă
Și dirijează un concert,
Dar o tăcere îl îneacă
Și îl conduce în deșert.
Și corbul stă ca o statuie
Privind ansamblul lui sărac,
Privind pianul care nu e,
Privind la frunze care tac.
Și fracul parcă îl sugrumă
Ca o armură de oțel,
„Aceasta este doar o glumă”,
Orchestra este doar în el.
Și când observă deodată
Că totu-i gol, doar el e plin,
Un croncănit ca o săgeată
Îl prăbușește în destin.

Mașinile Adevărului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

S-au înecat mașinile adevărului, / Marea este o rațiune. / Lumea pe care o scaldă ... →

Poveste

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Am ascultat lumea care spune poveștile
sale multiple, poveștile sale imposibile.
Dar dacă le spune, prin însuși acest fapt ele
devin posibile, fiindcă imposibilul n-are
cuvinte, nu poate fi spus, nu poate fi
transmis.
Este posibil ca drumul acesta gol
să se umple de suflet, de viață?
Este posibil ca ziua, acest ocean
de zbucium, să devină calmă?
Este posibil oare ca lacrimile tale
să se prefacă în flori
și florile în surâs?
Ochii aceștia e posibil să mă vadă,
oare?

Prohod

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Când îmi vor cânta lopețile rugăciuni,
zalele sărutându-mi-le,
Eu voi privi nemernic pe nemernici și pe tăblița mea
va muri o fiară, un ucigaș.
Laconic va cânta vântul cu mâinile în buzunare
și vor fâșâi rochiile cerului răcit, lacrimile
toate vor atârna în pod, de sfori.
Suflecând mânecile, cărarea se va întinde alene prin codri.
Codrii care susură rugăciuni ziua și noaptea.
Câinii toți vor fi docili în ogrăzi.
Lupii toți vor uita de pradă.
Zăpada va fura piciorul trecătorului pe străzi..
Când mă voi înfășura cu toga pământului,
după ce voi pune zale puternice în juru-mi,
vor veni toți viermii în audiență la mine;
vor veni toți viermii la regele pământului;
voi asculta plângerea fiecăruia;
apoi mă voi crăpa în diferite puncte.
Și viermii se vor culca în crăpăturile cărnii
și se vor tăvăli ca în sânul lui Avram,
în mine. Și dacă va veni cineva, îl rog
să-mi spuie fiară, să scuipe în mormântul meu
ca într-o scuipătoare de spital, ca nu cumva
să se molipsească alții din scuipatul lui risipit pe humă.
Un amvon va cerși un preot și nu va fi..
Se va forma o băltoacă în gura mea,
o băltoacă cu acid sulfhidric, ca în laboratorul
celui mai puturos chimist.
Și vor trece lupii și vor râde ca oamenii,
iar porcii toți își vor astupa nasul cu bucăți
de cârpe și eu voi fi un râs galben ca un os
cariat și voi pute a carie seculară,
o carie care a ucis un dinte puturos
de-l ocolesc ciorile și cucuvaiele.
Și lupii vor râde prin păduri smulgând
frunze copacilor, lăsând copacii să înghețe de frig.
Și numai pentru a-și alcătui orchestre simfonice și jazzuri..
Vă rog, nu spuneți că a murit o
fiară și ștergeți cuvântul de fiară din tăbliță.
Mai bine spuneți adevărul, că a murit un porc.
Fiindcă prea era cârpă ca să fie fiară.

Răfuiala

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Așa, acum să mă răfuiesc cu mine
Lumea s-a scurs ca ochii, ochii s-au scurs ca ziua
Ziua a plecat.
Am venit prieten, am plecat dușman.
Trece un om încă doi vor trece ușor, mai ușor
Unde ești? Te-am chemat murdar și urât
Cuțitul din gâtlej mi-a făcut o rană
Pieptul mi-a devenit bolovan.
Va trece încă un om.
Luna în nebunia ei profundă
A rămas singură pe cer.
Eu am umblat mult după lună, dar am înțeles doar târziu
Că cerul e murdar, luna e leproasă și stelele sunt bube purulente
Nu mi-a mai rămas nimic
Umblu așa, singur.

În Ceasul Greu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În ceasul greu, doar lampa stă cu mine,
Îmi spune locul, gândul dus de vânt
Și cum răsar ca sute de suspine
Mici floricele-n iarbă, din pământ.
Și cum dispar, o mătură le paște
Și visul curge sângele în trup
Și moare iar, și iar renaște,
Și toate-n el se înnoadă și se rup.
Și firul meu îl văd în răsucire,
Sunt marionetă, văd că este tras
Și simt că merg, așa, în rătăcire,
Sau spânzurat de mine am rămas.
Mai trage-un pic și iar sunt în mișcare,
Mai râzi puțin, văd sfoara cum s-a tras,
O coborâre, încă o urcare,
Sunt scos din joc, e ultimul meu pas.

Poți Să Surâzi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Poți să surâzi liniștit
Astăzi și mâine toți vor surâde blegi
Lumea a văzut ochii cu ochii și râde
Plimbarea asta pe străzi face bine
Chiar acum s-a tras un clopot undeva
Chiar acum a pornit un cal alb.
Strada de azi e monotonă și rece
Strada de azi..
Tu mi-ai spus să mergem mai departe
Lumea a venit să bată la ușa mea închisă
Și m-am închis singur.
Nu mai veniți la mine
N-aveți ce căuta aici.
Sunt singur și pot să vă scot din sărite
Puteți să lăsați oala să fiarbă întruna
Puteți să abandonați totul în jur
Sunt singur și singur îmi rod anii.
Azi am rămas flămând, ziua de astăzi e slabă
Puteți să vă plângeți de tot, eu am rămas
Astăzi și mâine voi râde. –
Și-mi pun încă o ușă și un zăvor. –
Puteți să stați afară
N-am să vă las să intrați decât
după ce am să mor.

Gând

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mă duc, mă duc și râd pe rug de vară,
Deasupra mea se scarpină un ger
Și eu mă sui cu cerul pe o scară
Și parcă plâng pe stâlpul meu de fier.
Dar când turbarea va răzbate turma
Și când strigoiul va urla în vânt,
Veți mai putea să recunoașteți urma
Ce a lăsat-o în fuga-i un cuvânt?.
Mă duc să râd, veți râde voi cu mine?
Eu care plâng pe rugul unui sfânt!
Așa, așa, răstoarnă-mă, străine,
Și trage ațe, nevăzute-n vânt.