Am ascultat lumea care spune poveștile
sale multiple, poveștile sale imposibile.
Dar dacă le spune, prin însuși acest fapt ele
devin posibile, fiindcă imposibilul n-are
cuvinte, nu poate fi spus, nu poate fi
transmis.
Este posibil ca drumul acesta gol
să se umple de suflet, de viață?
Este posibil ca ziua, acest ocean
de zbucium, să devină calmă?
Este posibil oare ca lacrimile tale
să se prefacă în flori
și florile în surâs?
Ochii aceștia e posibil să mă vadă,
oare?
Sensul versurilor
Piesa explorează puterea poveștilor de a transforma imposibilul în posibil. Ea pune întrebări despre potențialul de schimbare și speranță, sugerând că chiar și în momentele dificile există posibilitatea transformării și a bucuriei.