Saadi – Versuri.pro

Despre Smerenie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Căzând din nori în mare, un strop subțire
se rușina de-a ei nemărginire.
„Oriunde-i marea – eu ce sunt?
„Și ea de este – eu nu sunt!”.
Acest dispreț de sine-având temei,
o scoică îl primi în sânul ei.
Iar soarta, vrând pe veci să-l ocrotească,
făcu s-ajungă o perlă-mpărătească.
Schimbată-n măreție fu-ntreaga-i umilință.
La poarta neființei bătând, primi ființă.
Vezi, înțeleptu-alege-al smereniei veșmânt.
Doar ramul plin de poame se pleacă la pământ.
*.
Un tânăr înțelept și blând la fire
ceru într-un oraș adăpostire.
Dreptcredincioșii-i prețuiră graiul,
și-l puseră apoi să-și schimbe straiul.
I-a zis cel mai de frunte dintre ei:
„N-ai vrea să mături praful din moschei?”.
Aceste vorbe-abia de fură spuse,
că tânărul de-acolo se și duse.
Își ziseră acei cu fața slabă
că i-au cerut o prea măruntă treabă.
Odată-l întâlni pe drum o slugă.
„Făcut-ai rău că ai plecat în fugă.
„Tu n-ai știut s-alegi în acea zi,
„căci doar servind te poți desăvârși”.
„Nimic n-a fost atunci de măturat.
„Eu doar spurcam acel lăcaș curat.
„Plecai fugind de-acolo-n ziua aceea,
„ca nu cumva să murdăresc moscheea!”.
*.
Avea un înțelept, vestit în țară,
o slugă rea, doar bună de ocară.
Când să gătească se dădea în lături.
Mânca la masă cu stăpânu-alături,
și îi lua chiar pâinea de la gură,
iar de băut, nu-i da o picătură.
De vorbe nu-i păsa, nici de toiag.
Și-n ușă el bătea doar cu arțag.
Stăpânului îi zise un vecin:
ei fapte bune de la un hain?”.
Pe drum îi presăra scaieți și spini
și în fântână azvârlea găini.
Stăpânului îi zise un vecin :
”Vrei fapte bune de la un hain”.
Răspunse cel cu inima pioasă:
„Prietene al meu de stirpe-aleasă,
„e rea de fire sluga, nu-i minciună,
„dar firea mea devine tot mai bună.
„Acest om mă face, de rabd fapta lui,
„să pot rabda urgiile oricui”.
*.
Iubea un om cu inima curată
o fată tot la fel de ne-ntinată.
Răbda mereu de la dușmani batjocuri,
cum dai cu bâta-n minge pe la jocuri.
Îi spuse cineva: „Nu ţi-e rușine,
că pumni și pietre curg puhoi pe tine?.
Ți-e trupu-atât de slab, fără voință,
de rabzi orice dușmană umilință?.
”Nu mai ierta-a vrăjmașilor urgie,
căci se va spune că n-ai bărbăție”.
Răspunse cel cu dragoste fierbinte.
Cu aur scrieți ale lui cuvinte:
„Mi-e inima o casă plină de iubire.
„Cum poate ura-n ea să-și afle-adăpostire?”

Despre Comportarea în Societate V

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Gustul strugurilor văduva sărmană-l știe,
nu și cel care-i stă pe vie.
Iosif cel drept, (cinstire lui)
nu se-nfrupta nicicând pe săturate,
când foametea-n Eghipet bântuia,
ca nu cumva pe-nfometați să-i uite.
Cel ce trăit-a în belșug fără măsură,
o, cum să știe tot ce-nfometatu-ndură?
Ce simte cel sărman i-e dat să știe
dar celui ce-a trecut prin sărăcie.
*
Tu, ce gonind pe-un bidiviu, îți faci hatârul,
te uită cum prin smârc poveri duce catârul.
Nu-i cere foc vecinului ducând viață sihastră,
căci fumul inimii e cel ce iese pe fereastră.
*
Nu-ntreba pe timp de foamete pe cel sărman: „Cum o mai duci?”
pân’ ce nu i-ai oblojit rănile și nu ți-ai făcut cu el pomană.
Dacă vezi catâru-mpovărat, căzut în glod,
fie-ți milă, nu-l lovi în cap c-a fost nerod.
După ce l-ai întrebat cum de-a putut să cadă,
fii bărbat și scoate-l din noroi, trăgând de coadă.
*
Două lucruri cugetul le socotește-a
fi cu neputință: să ai parte
de mai mult decât ți-a fost sortit
și să mori nainte de soroc.
Nu se schimbă soarta celui care-ndură,
fie că jelește, fie că înjură.
Heruvului ce străjuiește vânturi tari și slabe
nu-i pasă dacă vântul stinge-opaițul unei babe.
Te-oprește, tu ce-alergi după coltucul tău de pâine,
căci îl primi-vei până mâine,
iar tu, cel urmărit de moarte,
nu fugi, de ce ți-e scris avea-vei parte.
De te zbați sau nu pentr-un coltuc de pâine,
Dumnezeu ți-l va trimite-n fața porții.
De-o să cazi în gura unui leu sau tigru,
vei pieri doar când ți-o bate ceasul morții.
*
Ce mâinii nu i-a fost sortit să aibă – nu va avea,
și ce i-a fost oriunde-ar fi să fie – o să aibă.
Știi doar că Macedon ajuns-a-n țara ceții,
dar altuia-i fu dat să bea din apa vieții.
*
De nu-i este hărăzit,
pescarul niciun pește nu va scoate
din apele Tigrului,
iar peștele de nu-i sortit pieirii,
nu va muri chiar de-ar ajunge pe uscat.
Îl vezi pe-nfometat în lume alergând hai-hui,
el e pe urma pâinii, moartea e pe urma lui.
Bogătașul desfrânat e ca un bulgăre
de-argilă încrustat cu aur,
iar dervișul cel pios
e ca fecioara-nvăluită-n pulberi,
ori straiul peticit ce Moise îl purta.
Bogătașul e asemenea bărbii faraonului,
de care erau prinse giuvaeruri.
Pe cei buni îi nalță sărăcia,
așa precum averea îi coboară pe cei răi.
Dac-ajutor la cel cu-averi
și rang înalt sărmanul în nevoi –
nu va găsi,
să-i spui celui bogat
c-averi și rang înalt în lumea de apoi –
nu va găsi.
Pizmașu-l pizmuiește pe Dumnezeu pentru bogățiile Lui
și-l socoate dușman pe cucernicul făr-de păcate.
Văzui pe-un om sărac cu duhul
bârfind pe-un om destoinic și bogat.
I-am spus: „De tu ești neferice,
de ce-ar fi fericirea un păcat?”.
Nu-i dori pizmașului nenorociri,
căci destul a fost lovit de soartă!
La ce bun să-i mai devii și tu vrăjmaș,
când el singur un vrăjmaș în cârcă poartă!
*
Învățăcelul fără râvnă e ca-ndrăgostitul făr-un sfanț,
iar drumeț căii sfinte fără-a ei cunoaștere
e ca pasărea fără de aripi.
Învățatul fără fapte e ca pomul fără roade,
iar piosul făr-de-nvățătură
e asemeni casei care nicio ușă n-are.
Dăruit ne-a fost Coranul ca purtări mai bune să avem
și ca să-i cântăm prea sfintele versete.
*
Cucernicul neinstruit e-asemenea celui care merge doar pe jos,
iar un învățat nepăsător e-asemeni celui care doarme călare.
Mai bun e păcătosul ce-și ridică mâinile a rugă
decât cucernicul ce capu-și naltă-n chip trufaș.
Mai bun e-oșteanul drept și blând la fire
decât cucernicul pus pe-nvrăjbire.
*
Învățatul ce nu-și pune-n faptă-ntreaga minții lui putere
seamănă cu-albina ce nu face miere.
Spune-i viespii celei crude să nu-nțepe,
dac-a face miere ea nu se pricepe.
*
Cel lipsit de bărbăteasca lui putere
seamănă cu o muiere,
iar piosul fără cumpătare
c-un tâlhar de drumul mare.
Ți-ai pus strai alb, să pari fără de vină,
dar cartea vieții-i neagră de păcat.
O, nu râvni la bunurile lumii
oricât ești de sărac ori de bogat!.
Două soiuri de-oameni nu-și pot smulge din inimă
părerile de rău și din adânc nămol piciorul căintei:
negutătorul ce și-a pierdut corabia și moștenitorul
ce s-a înhăitat cu dervișii hrăpăretei tagme a calandarilor.
Dervișii cred c-au dreptul să te-omoare
de nu le dai și casă și-arătură.
Nu te-nfrăți cu pustnicii aceștia
de nu vrei gol s-ajungi în bătătură.
Nu fi fârtat c-un paznic de-elefanți,
ori fă-ți o casă pe a lor măsură.
*
Deși de preț e straiul de cinstire primit de la sultan,
mai de preț rămâne vechiul tău caftan.
Deși bucatele servite la masa ce-or mari au gust ales,
coltucul scos din traistă mai gustos îți pare și-ți dă ghes.
E mai bun oțetul cumpărat din trudă ori din praz,
decât pâinea și ciolanul azvârlite în obraz.
Potrivnic dreptei judecăți
și-a sfaturilor chibzuite
e să-nghiți leacuri în hârjoană
ori singur să pornești
pe drum necunoscut și fără caravană.
Fost-a-ntrebat cândva
imamul Murșid Mohammad Ghazali:
„Cum de-ai ajuns la-nvățătură
pe-o treaptă-atât de-naltă?”
El a răspuns:
„Nu mi-a fost nicicând rușine să-ntreb ce nu știam”.
Nădejde s-ai că vei afla tămăduirea
dacă-ți ia pulsul cel care-ți cunoaște firea.
Întreabă ce nu știi, căci rostul străduinței
e să te-ndrepte către culmile științei.
*
Orice cunoști limpede-ți va deveni cu timpul.
Nu te grăbi de-aceea să întrebi,
căci îți vei știrbi din demnitate.
Locman, văzând în mâna lui David
cum fierul se înrnoaie ca o ceară,
nu-l întrebă: „Cum ai făcut?”
Știa că totul limpede o să-i apară.
Una din îndatoririle lumești e-aceasta:
ori cazi la învoială cu stăpânul casei
ori îți faci tu singur casă.
Vorbește după cum e firea celuilalt,
de vrei să te asculte omu-ntotdeauna,
așa precum istețul în fața lui Madjnun
doar de iubirea Lailei îi vorbea într-una.
*
Oricine stă în preajma celor răi,
chiar dac-aceștia n-au ajune să-i schimbe firea,
învinuit va fi c-a-apucat-o pe drumul lor.
Și de va intra într-o crâșmă, ruga să și-o spună,
învinuit va fi c-a făcut-o doar ca să se-mbete.
Dovedit-ai ce neghiob ai fost
când te-ai întovărășit c-un prost,
îi cerui istețului un sfat.
„De neghiobi nu fi nicicând legat.
„D-ai știut ceva, nu vei mai ști defel,
„și de n-ai știut, vei fi și mai tembel!”
*
Vădită e blândețea cămilei,
încât și-un copil de-o ține-n frâu,
o poate duce cale lungă prin pustiu.
Dar de s-ar ivi un loc primejdios,
ce i-ar putea pricinui pieirea,
și înspre care copilul o poartă,
ea n-ar mai asculta de el și din hățuri i s-ar smulge.
Să te porți blajin când e nevoie,
să fii aspru e vrednic de dojană.
Se spune doar: „Blândețea nu preschimbă dușmanu-n prieten,
ci mai hrăpăreț îl face”.
Țărână fii sub talpa celui ce-ți întinde mâna,
dar de te-nfruntă, să-i azvârli-atunci în ochi țărâna!
Cu omul aspru nu vorbi blajin și plin de milă,
căci fierului nu-i smulgi rugina c-o tocită pilă.
*
Cel ce curmă vorba altuia spre a-și vădi deșteptăciunea,
în fapt prostia-și dovedește.
Omul chibzuit nu va răspunde
decât doar dacă-ntrebat a fost.
Altfel, oricât adevăr ar spune,
vorba lui părea-va fără rost.

Despre Comportarea în Societate III

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

I-am spus unui pios
„Vreau să-ți ascult cuvântul,
și-ntreaga-mi neștiință spulber-o în vânt!”
El mi-a răspuns:
„Fii răbdător precum pământul,
ori tot ce-ai învățat îngroapă în pământ!”
*
Năravurile rele-l fac pe om s-ajungă
prinsu-unui dușman ori încotro s-ar duce
nu va scăpa din gheara caznelor acestuia.
Ca de chin să scape, nărăvitu-n cer dac-ar fugi,
relele-i năravuri și acolo l-ar năpăstui.
Fii liniștit dacă e dușmana oaste-n dezbinare,
dar de-o vezi unită iar, teamă-ți fie-atunci de-nfruntare.
Te du și stai în tihnă cu ai tăi,
dac-ai văzut că se-nvrăjbesc dușmanii.
Dar când uniți îi vezi pe toți cei răi,
tu prinde arcu-n mâini ori bolovanii!
*
Când dușmanul și-a irosit și cel din urmă vicleșug,
agită lanțul prieteniei și pune la cale
fapte prietenești, de care nici dușmanii n-ar fi în stare.
Lovește capul șarpelui cu pumnul dușmanului,
căci spre folosul tău va fi oricare dintre ei va câștiga.
Ori dușmanu-nvinge și-atunci șarpele-i ucis,
ori biruie acesta și-ai scăpat de-acel dușman.
Ai grijă de dușmanul slab, ce moartea îl adastă,
el poate și-unui leu să-i smulgă creierii din țeastă.
*
Vestea rea, menită să răpună,
n-o spune tu,
ci lasă-i pe-alții ci s-o spună.
Vestească-ne privighetoarea primăvara
și buha relele ce bântui-vor țara!.
Nu-l fă pe șah să afle de trădarea vreunui supus,
decât de se va-ncrede pe deplin în vestea ce-o aduci,
altfel singur tu la cale-ți pui pieirea.
Fii gata să vorbești, dar fă-o doar atunci
când știi că nu degeaba vorbele ți-arunci.
*
Cine îi dă sfaturi celui ce se laudă pe sine,
să primească sfaturi se cuvine.
*
Nu-nghiți momeala dușmanului și nu cumpăra
părerea bună despre tine de la vreun lingușitor.
Primu-a-ntins capcana înșelăciunii
și-al doilea poala lăcomiei.
Zăludului îi place lingușeala, așa cum umpli
cu aer burdihanul vitei moarte ca să pară mai grasă.
N-asculta pe cel ce-ți spune lingușeli,
căci vrea doar un pumn de galbeni să-i arunci.
Dac-odată-n așteptări o să-l înșeli,
sute de metehne-ți va găsi atunci.
*
Pân-ce-ale vorbitorului cusururi nu sunt arătate,
bunele lui însușiri nu fi-vor lăudate.
Nu fi mândru că frumoasă ți-e vorbirea,
dac-a proștilor și-a ta e prețuirea.
*
Desăvârșită-și crede fiecare-n a sa minte
și că frumoasă-i e odrasla și cuminte.
Râsul mi-l stârniră un evreu și-un musulman,
ascultându-i într-o zi cum se certau avan.
Musulmanul: „Dacă nu e bun zapisul meu,
să mă facă-atunci Domnul să mor ca evreu!”.
Iar iudeul: „Dacă mint, mă jur pe Sfânta Carte,
de credința musulmană s-am de-acuma parte!”.
De-ar dispare-nțelepciunea, ca și cum n-a fost,
nimeni n-ar mai zice-n sinea lui că e un prost.
*
Zece oameni pot mânca-mpreună la o masă,
dar doi câini se-ncaieră pentr-un hoit.
Nesăturat rămâne lacomul de-ar înfuleca și-ntreaga lume,
dar cumpătatul se satură și cu o pâine.
Zis-au țelepții: „Mai bine sărac și cumpătat
decât bogat și îmbuibat!”.
Un stomac îngust chiar și c-o pâine e sătul.
Pentru ochiul lacom tot pământul nu-i destul.
*
Drumul vieții înainte de-a-l sfârși,
tata-mi dete acest sfat și-apoi muri:
„O văpaie-i patima. Să te ferești!
Altfel, focul iadului îl întețești.
„Și cum nu poți îndura asemenea foc,
tu văpaia poftei pune-o sub obroc!”.
Cine-un bine n-a făcut pe când putea să-l facă,
la vreme de restriște-i va fi dat să-ndure și să tacă.
Nu-i om mai nefericit decât cel asupritor,
căci nimeni n-o să-i sară la nevoie-n ajutor.
*
Tot ce repede răsare lungă viață n-are.
Zeci de ani frământă lutul meșteri în Chitai,
pân-ce la iveală dau o ceașcă pentru ceai.
Meșterii-n Bagdad fac sute într-o zi.
Vezi și tu de-aceea cât pot prețui.
*
Abia ieșit din ou, un pui își cată hrană.
Un pui de om n-are nici urmă de județ.
Dar mintea primului rămâne grosolană,
iar omu-ajunge dintre toți cel mai isteț.
De-o sticlă dai oriunde, ca de-o buruiană,
pe când rubinul, greu aflându-l, are preț.
*
Fapta se-mplinește cu răbdare.
Graba-n schimb te duce la pierzare.
Văzui pe drum un om mergând fără de zor
cum îl întrece pe cel iute de picior.
Un aprig bidiviu mai cade-n cale,
cămila o tot ține-așa agale.
*
Cel mai bun lucru pentr-un neștiutor e să tacă,
dar dacă știe sfatu-acesta nu mai e neștiutor.
Cum prea multă nu ție-nvățătura,
bine-ar fi să ții închisă gura,
nu cumva necazuri să-ți aducă.
La ce-i bun fără de miez o nucă?
*
Un prost se străduia-n zadar
să-nvețe carte un măgar.
Un om îi spuse: „La ce bun?
„Vei fi luat drept un nebun!
„Cum vita să vorbească n-o poți face,
tu de la ea învață cum se tace”.
De vrei să dai răspuns pe negândite,
nu vei găsi cuvinte potrivite.
Vorbește ca un înțelept dibaci,
ori vitelor te-asemuie și taci!
*
De câte ori se ceartă cineva c-un altul mai învățat,
o face ca să vadă ceilalți cât de multe știe,
dar dovadă-aduce-atunci neștiinței sale.
Nu-l contra pe-un om mai bun ca tine,
chiar de știi mai multe și mai bine!
*
Cine cu cei răi se ține nu va ști ce este-un bine.
Heruvul ce se-nhaită c-un diavol pus pe rele,
învață să se teamă, să mintă și să-nșele.
De la cei răi nu afli decât cum se jupoaie,
căci nu pentru cojoace vrea lupul piei de oaie.
Nu dezvălui ascunsele metehne ale oamenilor.
Îi faci și de rușine și să-și piardă-ncrederea în tine.
Învățatul ce nu-și pune-n faptă-a sa învățătură
seamănă cu cei ce vita nu și-o folosesc la arătură.
*
Cel lipsit de inimă n-ajunge la cucernicie
și cu coji fără de miez nu faci negustorie.
*
Nu oricine se vădește-n certuri mai isteț
e și-un aprig precupeț.
Vălul de pe-un trup când se ridică
vezi de fapt c-ascunde o bunică.
*
Dacă orişice noapte ar fi și cea „a puterii”,
atunci „Noaptea puterii” n-ar mai avea nicio putere.
Orice piatră de-ar ajunge un rubin semeț,
piatra și rubinul ar avea același preț.
*
Nu orice om frumos la chip se poartă
și frumos în toate cele,
căci lăuntrică e firea
și n-o afli nicidecum pe piele.
De omul își vădește prin vreo însușire
cât e de-adâncă-a lui invățătură,
nu-i vei cunoaște și lăuntrul.
Reaua fire doar după ani își dă a ei măsură.
*
Cel ce caută pricini de ceartă celor tari,
singur sângele și-l varsă.
Prea puternic cin-se crede
ca zbanghiul dublu vede.
Fruntea ți-o zdrobești ca un zevzec
dacă-nfrunți în joacă un berbec.
*
Să lovești un leu ori un tăiș de spadă
cu-a ta dreaptă nu-i o ea-nțeleptă faptă.
Cu bețivii să nu te măsori!
Ține-ți mâinile la subsori!
*
Când cel slab înfruntă pe cel tare,
părtaș dușmanului devine, spre propria-i pierzare.
Pe cel crescut la umbră ce-l împinge oare
să se măsoare cu vreun luptător de frunte?
Doar nebunia-l face pe cel slab să-nfrunte
cu pumnul gol pe cel ce braț ca fierul are.
*
Cei lipsiți de-nalte însușiri nu pot privi
la cei care le au făr-a se porni pe hămesiri,
asemenea potăilor dintr-un bazar oarecare
se țin departe în fața câinelui de vânătoare,
altfel când cel josnic nu se poate măsura-n virtute
cu cel care le are,
îl ponegrește pe măsura propriei josnicii avute.
Pizmașul doar în taină te înjură.
În față, lacăt își pune la gură.
*

Despre Resemnare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Un vultur spuse unui uliu cu sfidare:
„Nu-i nimeni să privească mai în depărtare!”.
Răspunse uliul: „Cum nimic nu-i dat să-ţi scape,
ce vezi la margini de câmpii şi ape?”.
Era-n privirea care prinse-a se roti,
din naltul ei şi până-n zare, drum de-o zi.
Îi zise vulturul: „Văzui, de-o să mă crezi,
un bob de grâu căzut pe câmp printre cirezi”.
Cum uliul nu-şi mai stăpâni mirarea-adâncă,
porniră-n zbor, în jos, de-acolo, de pe stâncă.
Când vulturul atinse bobul cât broboana,
dată-i încleşta picioarele capcana.
Sub bobul cel de grâu, râvnit cu tot nesaţul,
el nu ştia că soarta-şi aruncase laţul.
Nu orice scoică naşte-o perlă sidefie,
şi-arcaşul nu oricând s-atingă ţinta ştie.

Despre Dragoste, Beție și Inflăcărare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Iubita, ca și tine, tot din lut și apă.

Răbdarea ți-o răpește, tihna ți-o tot sapă.

În zi, te tulbură obrazu-i și dichisul.

În somn, fantasma-i îți încătușează visul.

Și capul tu i-l pui, ca robul, la picioare,

și-ntreaga lume-atunci din fața ta dispare.

Cum de-al tău aur nici nu vrea s-aibă habar,

și pulbere și aur tot la fel îți par.

Și nimeni să mai fie-n jurul tău nu vrei,

căci nu-i loc pentru nimeni în afara ei.

Tu spui că-n ochii tăi ea și-a făcut lăcașul,

și de-nchizi ochii, —și află-n inimă sălașul.

Deși pari surd când defăimarea se-nfiripă,

putere n-ai s-o rabzi mai mult de-o clipă.

De sufletul ți-l vrea, l-ai smulge ca pe-un strai,

și de ți-ar cere capul, gata ești să-l dai.

Dar cum pe vânt iubirea-și are temelie,

și zbucium iscă și te ține în sclavie,.

uimit ești de acei sihaștri-n adorare,

ce se cufundă în a Spiritului Mare.

Spre Dumnezeu și nu spre lume-au mintea-ntoarsă,

și par niște paharnici beți ce vinu-l varsă.

Nu-i leac în stare să-și arate folosința,

căci nimeni nu-i să le-nțeleagă suferința.

*.

Un fiu de cerșetor iubea odată

pe a sultanului frumoasă fată.

O urmărea, în fierberea dorinții.

În el, fantasma-i își înfipse dinții.

În taină-ardea de dor pentru copilă.

De lacrimi, talpa-i se-ncleia-n argilă.

Dar taina-i fu trădată de strădanii.

„Să piei de-aicea”, i-au strigat dușmanii.

Plecă. Dar chipu-i nu-i ieșea din minte

Și-n acel loc veni ca mai nainte.

Lovit fu peste cap și mâini c-un bici.

„Nu ți s-a spus să nu mai calci pe-aici?”.

Plecă din nou, căzând durerii pradă,

căci nu putea să rabde să n-o vadă,.

ca musca ce râvnește-o dulce boabă,

și de-i gonită, se re-ntoarce-n grabă.

Îi zise-un om: „Cum poți să-nduri atâta?

„Să fii lovit cu piatra și cu bâta!”.

El îi răspunse: „Mâna ei mă frânge.

„Dar, de-o iubesc, de ea nu mă pot plânge.

„În fapt eu nu respir decât iubirea,

„de mă iubește ori de-mi vrea pieirea.

„Fără de ea nu rabd și-mi ies din fire.

„De-aș fi cu ea, n-aș mai avea tihnire.

„Nu pot lupta, dar nici sta ca pe rug.

„Nu-i chip să mai trăiesc, dar nici să fug.

„Dorind iubita fluturele piere,

„nevrând să viețuiască prin unghere”.

I-au spus: „Cu bâta de te va atinge?”

El le-a răspuns: „Cădea-voi ca o minge”.

„Și capul de ți-l va tăia c-o spadă?”

„E-o cinste pentru care n-am tăgadă.

„Mă va-nălța ursita ori o să mă piardă.

„Cu capul sub coroană sau sub tăiș de bardă”.

El șaua-i sărută lângă-un pârâu.

Ea, tulburată, trase-atunci de frâu.

El râse: „Nu așa-i să-mi vii de hac!

„Un crai nu trage frâul pentr-un fleac!.

„Din cartea sorții șters-am al meu nume

„Cu talpa gura mi-am călcat-o-anume.

„Cum ochii tăi săgeți spre mine-ndreaptă,

„la ce mai tragi tu spada cu-a ta dreaptă?.

„Și-acum dă foc pădurii cu-a ta mână!

„Nimic uscat sau crud să nu rămână!”

Despre Comportarea în Societate II

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

II.
Trei lucruri nu pot dăinui lipsite de-alte trei:
avuție fără neguțătorie,
mintea luminată fără înfruntare
și stăpânire fără cârmuire.
*
Milostivirea față de cei răi
e nedreptățită celor buni
și a-i ierta pe-asupritori
înseamnă a-i pedepsi pe obidiți.
Unui ticălos de-i vei cânta în strună,
tot ce ai, cu el să-mparți o să te pună.
*
Nu te-ncrede în prietenia unui rege
și în glasul unui copil.
Primul își schimbă voia după cum îi vine,
iar copilul glasul într-o noapte doar.
Nu-ți da inima celei ce-și vinde-a sa iubire,
și de-o dărui totuși, dărui-o la despărțire!
*
Nici chiar unui prieten tu să nu-ți dezvălui taina.
De unde știi că nu-ți va deveni dușman?
Și nu năpăstui vrăjmașul cu relele de care
ești în stare, căci prieten el îți poate deveni.
Taina care vrei s-o ții ascunsă, n-o spune nimănui,
nici chiar celui mai apropiat prieten,
căci și el are prieteni,
iar aceștia au la rândul lor prieteni,
și tot așa, la nesfârșit.
Mai bine taci, decât al sufletului dor
tu să-l destăinui și să zici: „Vezi de nu-l spune!”
Oprește la țâșnire apa din izvor,
căci de-a ajuns șuvoi,
tu lacăt nu-i poți pune.
Vezi, taina nu i-o spune nimănui.
De nu poți și în adunări s-o spui.
*
Când dușmanul e nevolnic,
prieteșug și supusenie vădește,
spre-a ajunge vrăjmaș puternic.
Se spune doar:
„Nu te-ncrede-n prieteșugu-unor prieteni
și-n lingușirile unui vrăjmaș!”.
Disprețul față de dușmanul slab
e-asemenea nepăsării-n fața unei flăcări.
Stinge focul azi, cât încă-l mai poți stinge,
altfel, lumea-ntreagă-n stare-i s-o aprindă.
Nu lăsa dușmanul arcul să-l întindă,
căci săgeata lui oricând te poate-atinge.
Celor ce-ntre ei se dușmănesc,
vorbește-le-n asemenea chip,
încât să n-ajungi de rușine dacă ei se-mpacă.
Sfada dintre doi e ca o vâlvătaie,
bârfitorul peste foc aruncă paie.
Când potrivnicii ajung să se împace,
bârfitorul, rușinat, stă-n colț și tace.
Nu e bine să aprinzi al vrajbei foc:
poți cădea și tu într-însul la mijloc.
Cu cei dragi vorbește-n șoaptă, pe-ndelete,
căci în jurul tău urechi dușmane-s multe.
Grijă ai de tot ce spui lângă-un perete,
căci în spate pot urechi să te asculte.
*
Cine-ncheie pace cu dușmanii,
prietenii-și năpăstuiește.
Grabnic scapă-te de toți fârtații
ce cu dușmanii se au ca frații!
*
Dacă șovăi în a lua vreo hotărâre,
alege-o doar pe bucluc n-o să te vâre!.
Nu-njura pe omul plin de bunătate,
nici pe cel care la poarta păcii bate!.
De poți face cu-al tău aur treburi bune,
viața în primejdii nu ți-o pune!.
Când de șiretlicuri nu mai dă dovadă,
drept e-atunci ca mâna să apuce-o spadă.
*
Nu-ți fie milă de dușmanul nevolnic.
Când va fi-n putere, nu te va cruța.
Nu-ți suci trufaș mustața,
slab de-i dușmanul ce-l ai.
Măduva e-n orice os
și un bărbat sub orice strai.
Cel ce-omoară un nemernic scapă lumea de năpastă
și pe-acesta, de a Domnului pedeapsă.
‘Deși e bună mila, să nu pui
pe rana-asupritorilor balsam.
Din milă, șarpele de nu-l răpui,
tu crud te porți cu fiii lui Adam.
*
Rău ar fi dac-ai urma vrăjmașului povață,
dar bine-i s-o asculți și-altminteri să-i dai viață.
Ai grijă de-a dușmanului vicleană trudă,
nu, o să te bați cu pumnii-n cap de ciudă.
De-ți spune să mergi drept ca o săgeată,
la stânga tu cotește-o de îndată.
*
O furie nemăsurată înspăimântă
și-o blândețe nepotrivită știrbește respectul.
Nu te purta prea aspru,
ca oamenii să nu te mai poată suferi,
dar nici prea blând, spre a-i stârni-mpotrivă-ți.
Asprimea și blândețea să meargă împreună,
vraciul unde taie balsam știe să pună.
Un înțelept nici aspru nici blând nu vrea să fie,
să n-ajungă întreaga-i vrednicie.
Nu tinde să se-nalțe ca un soare,
nici călcat s-ajungă în picioare.
*
Un ciobănaș rugă pe vrednicu-i părinte:
Ce sfat îmi dai tu cel cu înțeleaptă minte?
El i-a răspuns:
„Te poartă blând sub -naltul bolții,
„dar nu prea mult, ca lupul să-și arate colții!”.
*
Doi dușmani își dau silința
să răpună țara și credința:
făr-de milă și măsură
și piosul făr-de-nvățătură.
Niciodată-n fruntea țării să n-ajungă
cel ce nu-mplinește-a Domnului poruncă!
*
Nu-i bine ca mânia unui rege
față de dușmani să-treacă orice măsură,
căci ar pierde încrederea
celor ce-i sunt prieteni.
Flacăra mâniei întâi cuprinde pe cel care-a iscat-o
și doar apoi îi poate ajunge ori nu pe cei ce-i sunt dușmani.
Urmașii lui Adam, născuți din glie,
trufași ori silnici bine-i să nu fie.
Tu ce te-arăți focos și dârz în orice loc,
nu pari a fi iscat din glie, ci din foc.

Livada

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Vorbi c-un fluture un nu știu cine:
– „Tu flacăra dac-o-ndrăgești, nu-i bine.
Ia drumul ce nădejdea o ascunde!
Cât despre foc? De unde până unde?.
Ești salamandră ce din foc se-nfruptă?
Și cât curaj ți-ar trebui în luptă!.
Nu-i liliac sub soare să rămână.
Ești prost când fierul vrei să-l frângi în mână.
Și dacă flacăra îți e dușmană,
iubirea pentru ea nu-i oare vamă?.
Și nimeni nu va fi să-ți țină parte,
când pentru ea ai parte doar de moarte.
Milogul îndrăgind regeasca față,
iubirii vane ghiontu-i e răsplata.
De tine nici că-i pasă-a ei lumină,
când padișahu-n juru-i se înclină.
Iar tu, într-o asemenea-adunare,
sărmana cum ești, nu vei găsi iertare.
Cu ceilalți de se poartă blând și-i iartă,
pe tine-n miezul focului te poartă.”.

Răspunse fluturele, tortă vie.
– „Mirare-i dacă ard? Ce-mi pasă mie!.
Mi-e inima un foc, și-oricare
alt foc, pe lângă-al meu e-o floare.
Veșmântul inimii nu pentru mine ea-l sfâșie.
Al sufletului guler cât de bine-mi-l sfâșie.
Nu vrerea mea spre flacăra mă-mpinge.
Un lanț de patimi gâtul mi-l încinge.
Chiar dac-aș sta departe, focul m-ar aprinde.
Ea numai dup-o clipă focului m-ar vinde.
Oricum, vreau focul să-mi cuprindă pieptul,
căci unde-i ea, eu să exist n-am dreptul.”

Rugăciuni

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Din inimă să ridicăm azi mâna,
căci mâine n-o va mai lăsa țărâna.
În toamnă, nu privi înspre copac:
de frunze și de poame e sărac.
Mâini goale, -a rugă, naltă cu sfială,
căci mila Lui nu lasă mâna goală!
La El nu-i poarta-nchisă niciodată,
și nu-n zadar stă mâna ridicată,
căci soarta iar copacii îi îmbracă,
umplând cu poame fiecare cracă.
Precum crengi goale, mâinile-nălțăm, Stăpâne,
căci desfrunziți prea mult noi nu putem rămâne.

Thogrul și Străjerul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Odată, când, pe-o noapte furtunoasă,
Thogrul trecea pe lângă-un biet străjer
Și l-a văzut în bunda-i zdrențăroasă
Cum zgribura, învinețit de ger,
Îi zise, căci era milos din fire:
— Am să-ți trimit pe loc o haină groasă.
Zicând așa, cu inima-mpăcată
Intră-n palatu-i plin de strălucire:
Acolo însă-i răsări în prag
Soția lui, făptură minunată,
Care-l primi zâmbind cu-atâta drag,
Încât uită făgăduiala dată
Precum uită și pe străjer și gerul.
Dar ia aminte tu ce-a zis străjerul:
A zis: — O, rege, tu m-ai dat uitării,
Căci ai dormit în raiul desfătării,
Ai dus-o noaptea într-un vis plăcut,
Ce-ți pasă noaptea mea cum a trecut!.
Ce-i pasă caravanei care scapă
De-aceia ce-n nisip își află groapă!
Un blând noroc te leagănă în somn,
Ai călăuză bună și ești domn,
Nu te oprește dealul, valea, nu.
La cei rămași gândești vreodată tu?..
De pe cămila-naltă cât un munte,
Simți tu ce-i valea grijilor mărunte?
Voi, cari, sub cald poclit, trăiți ca-n cer,
Gândiți la cei ce-n frig și foame pier.

Despre Cumpătare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Avea un om pios şi plin de zel
o casă nu mai naltă decât el.
Îi spuse cineva: „Ai bani destui
ca să-ţi ridici palat cum altul nu-i”.
”La ce să-mi fac din casă o podoabă,
când trebuie s-o părăsesc degrabă? ”.
Tu nu clădi unde puhoiul se abate.
Acolo casele rămân neterminate.
Nu-i dreaptă judecată şi nici sănătoasă
o caravană-n drumu-i să-şi ridice casă.