Oza – Versuri.pro

Covorul Roșu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Mergi pe covorul roșu, goală, atât de mlădios,
Îmbracă-te cu pielea mea, se poartă frumos.
Aici departe unde sunt, noaptea-i o pânză neagră de mătase, deasă și rece
Și luna galbenă de ceară, e tot mai mică și mai rară, pe zi ce trece.
Sunt pietre multe, străzi de praf, ce pace și ce tăcut mormânt
Și ești departe, dar te aud, și-mi pare rău că iar te plâng în fiecare gând.
Sunt haine în dulapuri triste, ferestre-nchise și vise, multe vise
Și zac dormind în becuri albe, un așternut de palme calde și toate stinse.
Sunt suflete pierdute-n sute de nopți purtate în povești
Și nu mă tem să le înțeleg și deși neg, eu mă aleg să nu le pierd
Și toate mă iubesc,
Doar tu nu mă iubești.
Anul ăsta nu se poartă iubire, îmi vreau pieire, sunt croitor din fire de piei fine,
Nu prea se poartă iubirea cu mine frumos; doar curente citadine, ce au fost,
și nu s-au mai întors.
Iar când, chiar pot să plâng, nu mă mai vând scump; parcă-mi stă cam prost
Cu iubire, dar nu mai contează, căci totul va trece, și hainele așteaptă
Să se schimbe. Vezi ce port?.
Iubesc firav, orice amar ce îmi colorează foile cu rece, dar nu se vinde deloc;
Parcă a murit și moda comodă a iubirii mele, parcă de gust lipsită, se îngustă
Iubirea mea cu criticile rele.
Uit și scuip, pe ce-am pierdut din nou ca un prost, iar cos și cânt, iar mânios
Că iar mă cunosc și nu-mi place cine sunt; și ea mă așează ușor
Pe covorul roșu de jos..
Șansa de a fi vreodată fericit și frumos.
Șansa de a fi vreodată fericit și frumos.
Mergi pe podiumul din palma mea, atât de melodios,
Dezbracă-te de pielea asta; vreau să te cunosc.

Trăiește

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Gata,
Deschide-i toate porțile…
Îmi curgeau nopțile-n zgomote, parcă de apă, păi îmi tropăie roțile de
de targă-n galop, înspre praguri și porți și guri de morți. „Mă vezi. Poți?”.
„Nu”, am sânge pe ochi, văd lopeți sapă gropi, un corb la picioare-mi, pare că,
Poate, sunt gata de moarte. Doctore, mă desparte doar un gând de ape.
Sunt plin de gunoi, cu voi, voi muri-n voia mea, ne vedem în viața de apoi,
„Dacă există așa ceva…”.
„Mă trezesc…”.
Trosnesc, fașele-n tăceri ude, de roșul meu orb și mat,
Mă văd, mort în priviri, ce-mi caută, moarte în corp și cad,
Și ud cu lacrimi, culoarea-i parcă de crini, alb.
Albe umbre, în rânduri, priviri.
Alte ațele, pe gânduri, lumini.
Acum și masa asta de fier, de vine cu mine, e fuzibilă,
Cum și masca asta de frică, devine, vizibilă…
Perfuzia mă-mbată mai greu, beție de spital ca
Sub căldura sângelui meu, insuportabilă mă
Opresc, rugină-n palme când tușesc, ce grotesc.
Doctore, amețesc…
Simt cum mă amestec, cu sânge și fier, tu înger să fii el,
Că eu în ger deger, deget cu deget. „De ce te duci sus?”.
Păi văd un apus și parcă și targa tace. „Am ajuns?”.
Văd un bisturiu în viscerele bustului, ce un bistru vis îmi cere, zbor trist
Și razbat deschis, închid un ochi aud un puls, cade din venele mele, scade
Smuls din inimă, ce-mi bate ora fixă, sunt în dureri. „Rezistă…”.
Și rasar închis, închid și celălalt ochi, împuns de seringă și iar tresar
În sunete dementă, iar în ser desenez sedimentele de insurgență.
Deschid înăuntru ochii, să văd ce mai pot…
Și te văd, doctore cu masca ta la gură, cu ochi-nchiși în corp
Când moartea stă și te înjură, în jur ură, în joc eu, jumate mort.
De ce, nu mă mai doare? De ce pleci? De ce sunt rece?
Unde ieși? „Lasă, trece…”.
Îl văd cum tremură, se chinuie,
Mă curăță, mă ustură acul din drenă.
Acum, vezi, cruță-mă tu doctore, vreau să trăiesc,
Anunță-mă când moartea vine, vreau să mă feresc,
Și mă ridic, din nimic, zadar deces, zi-mi de ce-s mort în fața mea;
Mă uit la targa asta de fier sec, la mine mort, la drum să plec. „Așa…”.
Spirit prin spital, văd patul meu, adoarme singur, în salonul sidefiu,
În el o văd plângând, va dormi singură și ea, pe mine așteptând,
Și eu n-o să mai fiu. „Te iert”. Știu. Părinții pe culoar:
Tata cărunt, ca o ninsoare pe cărbunii stinși, în tine iarnă. Iartă-mă.
Mama, cu lacrimi în palmă, și ochi de mare calmă. Iartă-mă iar. Iată-mă…
Și doctorul, se apropie și zice:
„Îmi pare rău…”.
Și liniștea curge pe obraji.
„Îmi pare rău că a durat așa de mult, el va fi bine”
„Vreau să mă lași…”.
Și văd moartea, cum iese din sala de operație, și intră-n cea de gardă,
Șoptește supărată: „Lăsăm pe altă dată” și-mi zâmbește,
Bagă o mână-n buzunar,
Ridică din umeri și pleacă…
„Trăiește…”

O Jumătate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Când în spate stam, spate în spate, în aproape mereu.
Și ne întoarcem doar câte unul. Unul vânt. Unul cuvânt.
Nu reușim să ne vedem, rupți din nevoia de avânt. Tremuri iubito?
Și ne uitam privirile în vitrinele din scuturi și tremur și eu pierdut.
Prea vinovat.
Prea vinovați, ne-am răstignit unul pe trupul celuilalt;
Și ne-am întors eu, stricând jocul ca un prost
Dar parcă tu erai schimbată din haina ce cos.
Căci a trecut atât timp, și nu te mai cunosc.
Și nu mai vreau să mă cunoști.
Și nu mai vreau, să mă cunosc.
Și tu m-ai vrut, dar azi eu iar mă mut,
Căci ne-am avut, dar ne-am pierdut.
Și m-am întors din nou cu spatele
Căci te-ai întors din mine cu păcatele.
Și-am șters.
Și-am mers.
Și te-am iubit cu nedorința mea.
Și totuși, tu mă urmărești și-acum
Și aștepți să mă întorc din drum.
Dar eu la fel ca tine
Sunt tot umbrit de cineva
De cine?

De-a V-ați Ascunselea cu Ura

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Vine în fugă pe un aer cald, știe că,
Tremur de frică, dar ce pot să fac?
Simt ura-n jurul meu, cum mă înghite și mă mistuie,
Stau stană, o statuie și ea stă să mă domine,
Unde ești, Doamne, când ura mă-ntreabă: „Te doare?”.
Îmi usucă lacrimi pe față și-ngheață retina,
Ura din ochii mei triști se-ncheagă în vase și vise
Ce se văd pe sub iriși, ca niște șerpi în șiroaie
De sânge și schelet, când mi se scurge sub frunte
Și se scutură-n piept; suspin în șoaptă când
Apasă pe clavicule, ca-n scuturi cu arme,
Când trece prin țesuturi și surpă arterele,
Ca prin ziduri, spre atrii și ventricoli cu rele-n,
Toate direcțiile, le dislocă și vascularizațiile,
De țin în dinți dorințe-mi, ies din minți…
„Simți și tu ce frig e aici afară?”.
Pacea doarme, dezbrăcată pe o coală,
Crucea zace, obosită de ocară,
Moartea plânge, pe o sfoară,
Lumea cade ca o toamnă,
Peste ură.
Domnișoara mea cu ochi de sârmă.
Îmi urcă ura treptat în trup, în carne, ca prin canale care irigă din pământ,
Și ca un val urât, vine și începe de la sol și-n mine intră prin călcâi, când,
Cad ușor…
Ce cale calc? „Ce corp cald mă ține?” și ura-mi urcă-ncet înspre tendonul lui Ahile,
Și-mi tremură genunchii, deshidratat de furie și spânzurat de o funie, din litere,
O poezie din aritmie.
Și simt că-s controlat de-i tremur, din picioare până în corzi vocale, Doamne,
Că iar calcă ea pe trepte, ura-n corp și urcă tot mai sus în pântec, mă spintecă,
Mă consumă de sunet.
Că-s jumate-n ură de la piept în jos, doare așa de tare; îmi plânge în nervi
Și-n membrane, mă-mbracă-n brațe și zale, îmi merge-ncet prin coloană,
Prin trup doar coridoare; și ea aleargă zâmbitoare, pe lacrimi reci de sare,
Dintr-un vârf în altul, prin nervi, vase și fascicole, oase și tendoane,
Fibre musculare și sunt toate din cale afară de murdare. De ură…
Sisteme imunitare se consumă, mă mut în starea de impuls
Și privesc, mă satur de joc, deschid și-ncerc să o găsesc.
„Să mă găsești?”.
Te caut, draga mea, ca un nebun prin mine. Unde ești?
Vin în fugă pe un aer cald, știu că,
Tremuri de frică, dar ce pot să fac?
Vine în fugă pe un aer cald, știe că,
Tremur de frică, dar ce pot să fac?
Simt ura-n jurul meu, cum mă sărută și mă mângâie-n privire,
Stau stană, o statuie și ea cască să mă învie, în final, în fine…
Unde ești, Doamne, când Ura mă-ntreabă: „Vrei să faci dragoste cu mine?”

Pentru Liniștea Ce Nu O Zbori

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Taci? Taci? Să știi că nu merit liniștea asta. Eu merit tot ce ai tu de spus.
Astăzi cuvintele-s vechi, povestea tace și ea, iar eu nu mai merit nimic, din partea ta.
Unii nu înțelegeau, de ce te răsfoiam atât de rar,
Când îți deschideam liniștea, ca pe un dicționar.
Unii nu înțelegeau, de ce te răsfoiam atât de rar,
Când îți deschideam liniștea, ca pe un dicționar.
Sunt ca dintr-un pastel, pictat cu litere și aștern, toate cuvintele, pe care ți le spun acum,
Și deși mi se supun, se pare că tot ce-ți presar dintr-un cusur, e numai rest în privirea ta;
Și vezi tu! Crește contrastul din afonie și-adun la crezul, ce-i cununa mea dintr-o magnolie,
Reprize-n euforie căci tremurând din carne până-n foi, mă prinse-n dans o domnișoară..
„Dansați cu mine o viață-ntreagă?” mă întreabă, și în grabă am dispărut printre culori,
Ea mată rămase o culoare caldă, și-n zori, ne-am trezit în pastel, ca două cuvinte noi,
Două culori în dolori, cu hoațele nuanțe, piele printre acuarele, noi doi și stropii stele,
Pensule ce desenau din dans pe alb, miraj plăcut, ce nevăzut de mulți,
Îl văd azi, pe chipul tău atunci când te încrunți și mă săruți.
Căci e un sărut rece distanța asta ce ne-apasă,
Pe buze-mi purtam cheia, dar nu o să mai vin acasă..
Orice clipire-mi picura din zile, un punct înfipt, în orice vârf al tuturor minunilor ce ascundeai
Deoarece, cu genele mișcai emoție, un semn că îmi citeai necunoscutele cuvinte și auzeai,
Liniștea ce cântă, și se închină pe pielea mea, ce curgea lungi și dulci dâre de râs tradus și
Rugi ce atârnă peste cruci și răstigniți necunoscuți,
Îi văd azi pe toți, pe chipul tău, atunci când te încrunți și îl săruți.
Căci e un sărut cald apropierea altcuiva acum, simt
Să nu-ți porți pe buze liniștea în fața lui căci numai eu o merit..
Și m-am născut ca visele în somnul tău adânc, așa frumos de tot, de car
Cărunt complot și fug, pe văile trupului rău prin vitrine de ecou și pieptu-i,
Un bătut de clopot, plouă cu ropot cu mine șoaptele și mor toate vorbele,
Se răsucesc cuvintele în dicționarul meu și cad litere peste frunți,
Le văd azi pe toate, pe chipul tău, atunci când te încrunți și le săruți.
Unii nu înțelegeau, liniștea ce nu o zbori.
Păi și dacă n-aud, citesc și eu, pe tot ceea ce ești, s-arunc
Pași din gând până îmi rătăcesc calea, poate mă găsești
Și chiar așa, în cete îngerești cu file în vârf de aripi,
Până la nori stau să te aștept, scriindu-ți dicționar,
Din liniștea, ce nu o zbori.

Gargară Cu Lacrimi (Remix)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Umila lună, mă privește,
Privirea ei, urnește povești.
Poveștile cad ca frunzele veștede,
Povești, povești, povești..
Dar tu, unde ești?
Te iubesc,
Te iubesc,
Te iubesc..
Te iubesc, te caut dar tu, ești acum, cu alt neiubit, ce vrea,
Să te vadă zâmbind, și în privirea lui, vezi două guri ce râd,
Dar ce să mai omori?
Căci ochii lui te mint acum frumos și mori și tu și el și noi,
Rămân, un pictor orb, rup pânze proaste, poze, uit tot ce tu erai,
Căci nu-mi mai pasă, sunt haos până la os, o pastă neagră și..
Mâzgălesc trecutul meu frumos, urât întors,
Cu lacrimi ce se spală. Acum.
Cu lacrimi ce mă spală. Acum.
Zâmbind, soarele mă sperie,
Razele lui, rezeamă ziua-n vise,
Vise ce cască întinse-n paradise,
Vise, Vise, Vise..
Dar tu unde ești?
Te iubesc, te caut, dau telefoane, bat la uși, tu nu te vrei găsită,
Vrei să te pierd pe drumul meu nebun; pășesc cu dor încet și grijă,
Dar pentru cine?
Când mă-ncruntam în certuri, parcă pierdeam ceva din mine, tu
Moartea mea și muza, acum în timp ce pleci, gândind la cine-ți muști tu buza,
Și cui să-i cânți tot ce tu erai și cui dorești acum să dai ce ascunzi,
Și cine-ți va mai rupe urzicile ce uzi,
Cu lacrimi ce mă spală. Acum.
Cu lacrimi ce se spală. Acum.
Gargară cu lacrimi. [x8]
Încet, incert și în ce timpuri să mai cred?
Când timpul meu ce scurge repede și frumos,
Sau ușor și greu, sau, nu mereu, sau..
Nu mai plânge nici natura, nici marmura din carne,
Nici mintea nu mai stoarce lacrimi, nici când te văd cum vii,
Nici ura, nu mai face un suspin și nici eu nu vin.
Nici tu nu mai îmi plângi nopțile-necate în suflet de toamnă,
Și ce dacă totul cade, în ochii mei, înecat în apa mea de ploaie,
Zoaie de sare.
Și ce dacă se râde spre mine, că-s singur și plâng prostesc și cresc,
Cânt aceste versuri și mă ridici, că te-am pierdut și nu te mai găsesc
Decât aici.
Și ce dacă tu mă urăști și nu mă mai vrei, nu mă cunoști,
Și vrei să mor în tine sau să te vreau, ca la început..
Îmi pare rău,
Dar eu, nu mai pot să plâng.
Gargară cu lacrimi.

Două Zale

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Din ce sunt făcut?
„Un fier de proastă calitate”, zise El jucându-se cu lanțul de la chei.
„Ce calitate să îți cauți alte căi din alte pleoape către ale ei, ceea ce stă să ți le poarte, pe ale tale, vrei nu vrei, ești din…
Fierul fiecărei uși, la care ai bătut și nu ți-a deschis nimeni,
Fierul fiecărui cui pe care l-ai bătut în palmă,
Fierul fiecărui zâmbet pierdut în tine. Așa se apară.
Fierul fiecărei uși la care ți-a bătut și nu i-ai deschis niciodată,
Fierul fiecărui cui pe care i l-ai bătut în palmă,
Fierul fiecărui zâmbet găsit în ea. Așa să apară.”
Brațele mele, ca și aripile îngerilor,
Încep undeva între umeri:
De la vertebra cervicală numeri
Una, două, trei alte vertebre
Și de-acolo pornesc, ca două orbite
Ale unor planete necunoscute.
Închid inima în universul lor
Și pe tine cu freamătul coastelor,
Freamăt de toamnă târzie,
De iubire bătrânicioasă, veche.
Suntem, îți place să spui, un lanț din două zale:
Brațele mele, închise și brațele tale.
Mie îmi place să spun
Că doi oameni cuminți fac un nebun
Cu privirea dementă, vie,
Întors mult înainte, în copilărie.
Suntem, îți place să spui, un lanț din două zale:
Brațele mele, închise și brațele tale,
Brațele mele, închise și brațele tale,
Brațele mele, închise și brațele tale.
Adevarul nu poate fi însă prea departe
Și n-aș ajunge la marginile graiului
Dacă Pământul, prins cu două zale
N-ar fi decât breloc
La cheile Raiului.

Acum Apun

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ochii ei nevăzuți de mulți, clipesc uzi noii zile,
În fața pietrelor de cimitir zâmbește spre ruine.
„Ce zi va fi și mâine? Că azi e zi cumplită,
Ce suflet fără sunet mi-ascultă acum tăcerea năruită
Ce o să mi-l adoarmă alb și cald în puf de criptă,
Sub coasa mea, de umbra neînsuflețită.. „.
„Între timp, copilul din om, gândea domol. „.
„Și timpul trece, timpul trece, rece vânt ce mă petrece spre mormânt.
De ce tot trece, trece rece și mă preface în trecut. Și nu înțeleg de ce,
Curge o lacrimă atât de caldă și grea, pe obrazul ei de stea,
Ce adapă pielea ei seacă și rea.. „.
„Timpul e necrutător, trece mohorât. E zece și ceva. „.
Zise privind al vieții zid ce zace fort, adăpostind privirea, geniului copt.
„Ce dimineață cu ochi închiși de moarte, dar nu-s mort,
Căci am să dorm această zi, și am să mor la noapte. Ești de acord?
Zi! Căci vreau azi să visez neîntors, trecutul meu frumos,
Primul și ultimul meu pas, privind prin vid sfârșitul luminos
Și o să mă găsești plângând, zâmbind din toate lacrimile
Și am să-mi plâng toate puterile și voi fi plâns, astea-mi sunt averile.
Pe fața mea se vede tot, până și tu, privește-mi chipul!
Și ai să-mi zâmbești, atunci când plec cu asfințitul.
Și vreau să știi, nu te urăsc pentru a ta venire
Căci..
Răsăritul l-am păstrat mereu în mine.

Gargară cu Lacrimi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Umila lună mă privește
Privirea ei urnește
Povești..
Poveștile cad
Ca frunzele vestede
Povești, povești, povești.
Dar tu unde ești?
Te iubesc, te caut.
Dar tu ești acum
Cu alt neiubit
Ce vrea să te vadă zâmbind
Și în privirea lui
Vezi două guri cerând
Dar ce să mai omori
Căci ochii lui te mint
Acum frumos
Și mori și tu, și el, și noi
Rămân un pictor orb
Rup pânze proaste, poze.
Uit tot ce tu erai
Căci nu mai îmi pasă
Sunt haos până la os..
O pastă neagră
Și..
Mâzgâlesc trecutul meu frumos.
Urât întors.
Cu lacrimi ce se spală acum.
Cu lacrimi ce mă spală acum..
Zâmbind, soarele mă sperie
Razăle lui reseamnă ziua-n vise
Vise ce casc
Întinse în paradise
Vise, vise, vise.
Dar tu unde ești?
Te iubesc, te caut.
Dau telefoane, bat la uși.
Tu nu te vrei găsită
Vrei să te pierd pe drumul meu nebun
Pășesc cu dor încet și grijă
Dar pentru cine?
Când mă-ncruntam în certuri
Parcă pierdeam ceva din mine
Tu, moartea mea și muza
Acum în timp ce pleci
Gândind la cine-ți muști tu buza
Și cui să-i cânți tot ce tu erai.
Și cui dorești acum
Să-i dai ce ascunzi
Și cine-ți va mai rupe
Urzicile ce uzi.
Cu lacrimi ce mă spală acum.
Cu lacrimi ce se spală acum..
Gargară cu lacrimi.. x 8.
Încet, încerci și în ce timpuri
Să mă cred
când timpul meu se scurge repede
Și frumos sau ușor și greu
Sau nu mereu.
Sau.
Nu mai plânge nici natura
Nici marmura din carne
Nici mintea nu mai stoarce lacrimi
Nici când te văd cum vii
Nici ura nu mai face un suspin
Și nici eu nu vin
Nici tu nu mai îmi plângi nopțile
Înecate în suflet de toamnă
Și ce dacă totul cade,
În ochii mei,
Înecat în apa mea de ploaie
Zoaie de sare
Și ce dacă se râde spre mine
Că-s singur și plâng.
Prostesc și cresc
Cânt aceste versuri
Și mă ridic
Și că te-am pierdut
Și nu te mai găsesc
Decât aici.
Și ce dacă mă urăști
Și nu mă mai vrei.
Nu mă cunoști.
Și vrei să mor în tine..
Sau să te vreau ca la-nceput.
Îmi pare rău.
Dar eu..
NU MAI POT SĂ PLÂNG!.
Gargară cu lacrimi.. x 8.
Cu lacrimi ce mă spală acum..
Cu lacrimi ce se spală acum.. x 3
CU LACRIMI CE MĂ SPALĂ ACUM..

În Doi Pași Grăbiți [Încheierea]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În doi pași grăbiți [Încheierea].
Fierul..
Îmi zuruie astăzi în zale, în ziua în care am plecat un copil dintr-o floare,
Îți zâmbește astăzi Octavian draga mea, un oarecare mereu în pas de plecare.
Îți zuruie astăzi în zale, în zile senine ce stau legate de mâinile tale,
Îmi zâmbește astăzi și-mi pare că zalele sunt mult mai ușoare..
Așa se semnează o za!
Azi este drum până la ea..
Și-mi merge cu orașe mici sub pas și subscrie,
Cu pantofii ei de frică, cusuți cu limbi de ceas, că știe.
Și-mi merge cu pașii mici sub oraș și suplică,
Cu frica ei de pantofi, cu sute de ceasuri ce plimbă..
Ce plimbă?.
Ura mea din „ce-mi loviți” și
Frica mea din „ce-mi găsiți” și.
Plânsul meu din „ce-mi răniți” și
Râsul meu din „ce-mi mințiți” și.
Omul meu din „ce-mi răpiți” și
Viața mea din „ce-mi priviți” și.
Orașul meu din „ce doriți” și
Lumea mea din „ce iubiți” și.
Dragostea mea din „ce meriți”.
În care
Noi mergem iar din copii cuminți în..
Doi pași grăbiți.