Marin Sorescu – Versuri.pro

Din Părul Tău

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Un vânt de seară
aprins sărută cerul la apus
și-i scoate rujuri de sânge pe obraji.
Trântit în iarbă rup cu dinții
gândind aiurea – mugurii
unui vlăstar primăvăratic.
Îmi zic: Din muguri
amari înfloresc potire grele de nectar
și cald din temelii tresar
de-amarul tinerelor mele patimi.

Comoditate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Mă bătea prea tare soarele,
Și te-am pus în geam
Ca pe-o hârtie albastră.
Mă bătea prea tare gândul,
Și te-am pus
În dreptul frunții
Ca pe-o icoană
Făcătoare de minuni.
Mă bătea prea tare moartea,
Și te-am pus în dreptul inimii,
Ca pe-un paravan
De dragoste.
Acum, că pleci,
Mă vor disputa cu o furie înzecită
Soarele, gândul,
Și moartea.
Ca pe Homer
Cele șapte cetăți.

Ah, Unde-a Fost Cartagina

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ah, unde-a fost Cartagina arată,
De mii de ani, nici iarba nu răsare.
Învingătorii-atunci au dat cu sare,
Făcând dintr-o minune-o albă pată.
Un vechi blestem efectul şi-l arată
Poate şi-aici, între Carpaţi şi mare.
Românul este bun numai să are,
Dar rodul să nu-l strângă niciodată.
Corabia cu vise se scufundă,
Toţi şobolanii au sărit în undă,
Înoată-nspăimântaţi în albe creste.
Rămână doar şi versurile-aceste,
Catarge fulgerate, dând de veste
De-o epocă, în scufundări fecundă.

O Femeie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

O femeie
Se urcă-ntr-un pom
Și bărbatul îi ține cu amândouă mâinile
Scara.

O pasăre zboară
Pe cer
Și un copil îi ține
Aerul.

O stea răsare
Pe cer
Și pământul
Îi ține cerul.

A Cânta Dintr-Un Arc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

E clar,
Nu pot fi vânător.
N-am stofă.
Plec la vânătoare, țanțoș,
Încordez arcul cel ager
Și observ mirat că seamănă cu o liră.
Încep să cânt din arc.
Nu-mi pot reprima acest răsfăț
Al sufletului,
Marea bucurie a degetelor,
Mângâind struna.
Animalele, ciulind urechea,
Se țin după mine, cârduri supuse.
Și înaintez murmurând din arc,
Lăsând în urmă o dâră
De împăcare în natură.

Pictura cu Crin

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pictura cu crin.
Și aș dori să te păstrez
În clipa aceasta de strălucire
Ca pe-o floare, care se dăruie singură
Unei picturi cu sfânt.
(Vezi arhanghelul cu crinul în mână.)
Sigur, eu nu sunt sfântul!
Dar îmi place imaginea și o păstrez.
Azi-noapte am ascultat spovedaniile complete
(Volumul II sau I?)
Legate în piele, oricum.
Cum se mai adună și viața noastră!
Ca un film de desene animate,
Făcut din cuvinte scrise.
Ce nevoie avem de aceste priviri în urmă
Și toate aceste întâmplări
Mai mult sau mai puțin necesare,
Pe care, până la urmă,
Suntem tentați să le credem chiar fericite?
Sunt însăși viața noastră cu gust amar
Care tânjește după o lacrimă de căință,
Ca să-l mai dilueze.
Ai trecut ca o umbră prin toate aceste încăperi
Ale castelului tău
(Nu din Spania, desigur!)
Și nu te-a întinat nimic
Nu te-a atins nicio armă din panoplia
Ghiftuită de spade, din sala armelor.
E nemaipomenit cum frumusețea ta știe să se apere
Și chiar dacă nu mi-ai fi spus o vorbă
Pentru mine ai fi fost mai limpede
Decât primul meu gând de dimineață.
Azi-noapte am fost mai epici –
Și cuvintele tale
Le-am văzut strecurându-se
Prin fereastra întredeschisă,
Prefăcându-se în fulgi,
Pentru neîntinarea orașului.

Rădăcina Grâului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Maica zicea:
„Lasă, fată, faceți-vă, fată, copii
Să aibă și ei unde se duce, cu cine să vorbească,
Să se joace.
Că eu am fost singură și nu-mi deschidea nimeni ușa,
Să-i spun și eu o durere.
Șase frați am avut și mi-au murit toți,
De câte-o boală, așa.
Se numeau: Enache, Nicolae, Constandin, Constandina, Ioana, Dina..
Să le faceți colac, că le stăpâniți moșia colea.
(Acum să facă ăștia de le-au luat pământul.
Cercelaru și cu Ciupag și cu Balamuc, ăi de mi-au măsurat moșia.).
Maica a avut moșie multă.
– Ei, zice mama, care seamănă acum
C-o poză de-a maicăi, de e pe perete,.
Le-am făcut colac.
Acum nu mai pot să-mi frământ nici mie,
Că nu mai am nici pentru mine putere.
Și baba de la vale (bunica dinspre tată) îi spunea mamei:
– Fată, când ați pune de colaci, Să vă gândiți și la cumnații mei,
O fată Stanca și-un băiat Nicolae. Erau niște copii grași și frumoși Și-au murit pe la 10-12 ani. Erau frați vitregi cu Ion Bălan.
Și mama pe toți i-a ținut minte
Și la toți le-a făcut colac, cât a putut.
Morții noștri mănâncă și ei, odată cu ăi vii,
Și dacă nu le dai colaci de pomană, e ca și când ai
Lăsa niște copii fără pâine.
Se uită și ei cum mănâncă ceilalți
Și așteaptă acolo în grâu, la rădăcina grâului.
Să-ți aduci aminte și de ei,
Că ei au ținut mai ‘nainte pământul și rostul vieții.

Shakespeare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Shakespeare a creat lumea în șapte zile.
În prima zi a făcut cerul, munții și prăpăstiile
sufletești.
În ziua a doua a făcut râurile, mările, oceanele
Și celelalte sentimente –
Și le-a dat lui Hamlet, lui Iulius Caesar, lui Antoniu,
Cleopatrei și Ofeliei,
Lui Otello și altora,
Să le stăpânească, ei și urmașii lor,
În vecii vecilor.
În ziua a treia a strâns oamenii
Și i-a învățat gusturile:
Gustul fericirii, al iubirii, al deznădejdii,
Gustul geloziei, al gloriei și așa mai departe,
Până s-au terminat toate gusturile.
Atunci au sosit și niște indivizi care întârziaseră.
Creatorul i-a mângâiat pe cap cu compătimire,
Și le-a spus că nu le rămâne decât să se facă
Critici literari
Și să-i conteste opera.
Ziua a patra și a cincea le-a rezervat râsului.
A dat drumul clovnilor
Să facă tumbe,
Și i-a lăsat pe regi, pe împărați
Și pe alți nefericiți să se distreze.
În ziua a șasea a rezolvat unele probleme
administrative:
A pus la cale o furtună,
Și l-a învățat pe regele Lear
cum trebuie să poarte coroana de paie.
Mai rămăseseră câteva deșeuri de la facerea lumii
Și l-a creat pe Richard al III-lea.
În ziua a șaptea s-a uitat dacă mai are ceva de făcut.
Directorii de teatru își umpluseră pământul cu afișe,
Și Shakespeare s-a gândit că după atâta trudă
Ar merita să vadă și el un spectacol.
Dar mai întâi, fiindcă era peste măsură de istovit,
S-a dus să moară puțin.

Am Legat…

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
Şi le-am spus să mă găsească.
Şi copacii m-au găsit imediat
Cu un hohot de frunze.
Am legat păsările la ochi
Cu-o basma de nori
Şi le-am spus să mă găsească.
Şi păsările m-au găsit
Cu un cântec.
Am legat tristeţea la ochi
Cu un zâmbet,
Şi tristeţea m-a găsit a doua zi
Într-o iubire.
Am legat soarele la ochi
Cu nopţile mele
Şi i-am spus să mă găsească.
Eşti acolo, a zis soarele,
După timpul acela,
Nu te mai ascunde.
Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
Şi toate sentimentele
Pe care am încercat să le leg
La ochi.

Bizadeaua

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ce-mi stați ca niște bizadele aci-n drum, cu mâinile-n
șolduri?
Bă, bizadea! Bizadeaua dracului! Bă, puță!.
De obicei copiii erau bizadele,
Noi care îi încurcam pe cei mai mari,
Ședeam în picioarele oamenilor.
„Să pună mâna să lucreze – auzeam –
Să pună turul la tânjală, că aici e de tras!
Da’ cine cred ei că sunt, să nu facă nimic?.
Asta o spunea Cătălina lui Ioane la ai ei.
Avea vreo 15, un pluton întreg,
Și i se părea că mănâncă mult.
Ce să mănânce, că rar apucau să se sature.
– Bă, gămane!
Altul era marda. „Marda dată ninciu!”
Și dacă unul nu lua lingura repede din strachină
I se părea că e moale, nu e nimic de capul lui.
– Ce te linciurești aci?