Ce-mi stați ca niște bizadele aci-n drum, cu mâinile-n
șolduri?
Bă, bizadea! Bizadeaua dracului! Bă, puță!.
De obicei copiii erau bizadele,
Noi care îi încurcam pe cei mai mari,
Ședeam în picioarele oamenilor.
„Să pună mâna să lucreze – auzeam –
Să pună turul la tânjală, că aici e de tras!
Da’ cine cred ei că sunt, să nu facă nimic?.
Asta o spunea Cătălina lui Ioane la ai ei.
Avea vreo 15, un pluton întreg,
Și i se părea că mănâncă mult.
Ce să mănânce, că rar apucau să se sature.
– Bă, gămane!
Altul era marda. „Marda dată ninciu!”
Și dacă unul nu lua lingura repede din strachină
I se părea că e moale, nu e nimic de capul lui.
– Ce te linciurești aci?
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri din copilărie, într-un sat tradițional. Naratorul își amintește de jocurile și interacțiunile cu ceilalți copii, dar și de muncile câmpului și de viața simplă de la țară.
