Magda Isanos – Versuri.pro

Murim Ca Mâine

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

E-așa de trist să cugeți că-ntr-o zi,
poate chiar mâine, pomii de pe alee
acolo unde-i vezi or să mai stea
voioși, în vreme ce vom putrezi.
Atâta soare, Doamne, -atâta soare
o să mai fie-n lume după noi;
cortegii de anotimpuri și de ploi,
cu păr din care șiruie răcoare.
Și iarba asta o să mai răsară,
iar luna tot așa o să se plece,
mirată, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oară.
Și-mi pare-așa ciudat că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură,
când viața e de-abia o picătură
între minutu-acesta care bate.
Și celălalt – și-mi pare neînțeles
și trist că nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori și nu zâmbim,
noi, care-așa de repede murim.

Dragostea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Dragostea care ne purta pe noi
nu știa de amintiri și strigoi.
Venea din pământ, din ape,
poruncindu-ne să ne ținem aproape.
Și-avea puterea plantelor tăcute,
de multe ori în jurul trunchiului
petrecute.

Bărbatul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Umplând încăperea și inima toată,
bărbatul veni de-afară, din zloată;
glasul lui mare făcu să se sperie focul.
Suduia lepădându-și cojocul.
Parc-ar fi un stejar stufos,
gândii în taină, dar era frumos.
Se supăra și-ndată râdea.
Acum am să-l fac să nu mai poată pleca.
“Tu ești subțire și ageră ca o nuia,
îmi spunea uneori,
ești plină de ghimpi și de flori;
teme-te de mâna mea, c-ai să mori…”.
Puterea izvora potolit,
din brațele și pieptul lui dezgolit….
Doamne, fă-mă ca Dalila, vicleană,
când o da geană prin geană,
să-i aflu taina și să-l robesc
visului meu pământesc.

Cerul Acela

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Cerul acela fără de grabă căzu
și mirosi albastru lângă mine,
la ceasul trist când stelele luceau
cum cupele pe jumătate pline.
Ca ochii obosiți de vis, așa
se desfăceau astralele pleoape,
și tulbure, ca-n fundul unei ape,
cocorii nopții, ultimii, treceau.
Era hotar și liniște-n hotare
de s-auzea cum florile trosnesc,
ca niște-aripi de înger care cresc
departe, -n mari grădini neștiutoare.

Aș Vrea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Aș vrea acest poem să-l ridic ca un val,
să-acopăr cu el partea neagră din lume,
totul să fie alb ca-ntr-un spital,
fără morți, fără nume.
În vreme ce orele zilei, rotunde și descrescând în lumină,
trec pe dinaintea mea și se sfarmă-n grădină,
o, s-ar zice că toate se joacă-n lume,
numai eu cu meșteșugul meu neînțeles
stau aicea fără să cos, fără să țes.
Cum voi găsi acestora toate un nume?

Mai Sunt Câteva Veri