Lucian Blaga

Lucian Blaga – Glas în Paradis

de

Glas în paradis.Vino să ședem sub pom.Deasupra-i încă veac ceresc.În vântul adevărului,în marea umbră-a mărului,vreau părul să ți-l despletescsă fluture ca-n viscătre hotarul pământesc.Ce grai în sânge am închis?Vino să ședem sub pom,unde ceasul fără vinăcu șarpele se joacă-n doi.Tu ești om, eu sunt om.Ce grea e pentru noiosânda de a sta-n lumină!

Lucian Blaga – Olarii

de

De veacuri ei îşi au aci lăcaşul, de la începutulcel dintâi, groteşti şi tâmpi, guşaţii fără grai.Olari ei sunt, sortiţi să-nmoaie şi să coacă lutul.Ca nişte zmei întârziaţi şi blânzicu feţe prelungite în cimpoaie,arhaici inşi, îşi poartă pe sub plaiun vis fragil prin zilele greoaie.Se-nvârte roata, sfârâind, în orice casă.De faţă sunt, în inimă, tiparele … Citește mai mult

Lucian Blaga – Cântec Pentru Anul 2000

de

Cântec pentru anul 2000.Vulturul ce rotește susva fi atunci de mult apus.Lângă Sibiu, lângă Sibiu, prin luncinumai stejarii vor mai fi și atunci.Mai amintiți-mă-vă un trecătorvreunui străin, sub ceasul lor?Nu cred să mă vestească cinevacăci basmul ar începe-așa:Pe-aici umblă și el și se-ntorcea mereu,contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu.(1943)

Lucian Blaga – Floare de Viață

de

Neglorioasă e această floare,Făcută din stamine și pistile,Fără de nicio urmă de petale.Dar ce suav miros – de șapte zileM-atrage printre frunzele de viță!Este-n mireasmă ca o profețiea soarelui, adânc dormind pe vie,Și-a vinului ce-ncoronat de arome,pe-un drum de toamnă caldă va să vie.

Lucian Blaga – Vraja și Blestem

de

Pe creasta nopții moara seacămacină lumina-n gol. Lopeți se-nalță și s-apleacă.Războiul după ușă pusțese singur – vezi suveica? Fă o cruce spre apus!Fântânile la uliți relegăleți coboară și ridicăn cerul jefuit de stele. Cuiburi în copaci s-aprindca de-o mână. Ard cu flăcări.Auzi ouăle pocnind.Duhul răului tot vine-n sat nelocuit să pascăiarba morților de bine.În satul … Citește mai mult

Lucian Blaga – Cântare Vântului

de

„În iubire nimeni, nimeninu-și ține cuvântul.Veșnic strâns îmbrățișatte-a ține numai pământul.”Astfel cântă sfâșiatlângă mine vântul,când la dreapta, când la stânga,lângă mine vântul.

Lucian Blaga – La Mare

de

La mare.Vițe roșii,vițe verzi sugrumă casele-n lăstări sălbaticiși vânjoși asemenea unor plopi ce-șistrâng în brațe prada.Soarele în răsărit – de sânge – își spală-n marelancile, cu care a ucis în goană noaptea ca pe-o fiară.Eustau pe țărm și sufletul mi-e dus de-acasă.S-a pierdut pe-o cărăruire-n nesfârșit și nu-și găseștedrumul înapoi.(1919)