Konstantinos Kavafis

Konstantinos Kavafis – Sofist Plecând din Siria

de

Sofistule vestit,ce tocmai pleci din Siria,cu gândul de a scrieceva despre-Antiohia,de Mevis, în opera ta,să pomenești se cade.De Mevis cel vestit– fără tăgadă –tânărul cel mai admiratși cel mai îndrăgitdin toate din toată Antiohia.Nici unul dintre tineriice duc cu el același fel de viață,nici unul nu-i răsplătitregește, cum e Mevis.Ca să-ți petreci cu Mevismăcar două-trei … Citește mai mult

Konstantinos Kavafis – De Sticlă Colorată

de

Mult mă emoționează un amănuntla încoronarea, în Blachernes, a lui Ioan Cantacuzenulși a Irinei lui Andronic Asan.Cum n-aveau decât puține pietre scumpe(era mare sărăcia țării noastre urgisite)și-au pus din cele false. Grămezi de bucăți de sticlăroșii, verzi sau albastre. Nimicumilitor sau nedemn,după mine, în bucățile acesteade sticlă colorată. Ele par, dimpotrivă,un protest durerosla adresa nedreptei … Citește mai mult

Konstantinos Kavafis – Am Admirat Atâta

de

Am admirat atâta frumusețeacă plină mi-e acum de ea privirea.Forme trupești. Guri roșii. Și membre voluptoase.Pieptănături asemeni statuilor grecești,cu plete tot frumoase și când sunt răvășite,căzând șuvițe, leneș, pe frunți nespus de albe.Chipuri ale iubirii, așa cum le doreafirea mea de poet.. în nopți de tinerețe;în nopțile-mi de taină, aievea întâlnite..

Konstantinos Kavafis – În A 31 Î.Hr. la Alexandria

de

Dintr-un sătuc învecinat,albit de colbul de pe drum,sosește-un negustor. „Tămâie! Clei de copac!Măsline grozave! Cosmeticale!”.strigă din mers. Dar în forfota străzii,cu muzici, defilări, cin’ să-l audă?Mulțimea îl târăște, împinge, îl mătură din drum.Când, uluit, bietul de el, întreabă: „Ce-i nebunia asta?”.unul catadicsește și-i aruncă minciuna gogonatălansată de palat – că-Antonius în Grecia a-nvins!

Konstantinos Kavafis – Ce Fece Il Gran Rifiuto

de

Sunt oameni în viața cărora vine o zicând marele DA ori marele NU ei trebuie să spună.Vorbește-ndată cel care în sufletpe DA îl are pregătit; rostindu-l,înaintează pe făgașu-onoarei și-al propriei convingeri.Cel ce refuză însă, nu regretă. De iarăși întrebat ar fitot NU ar răspunde. Însă NU acesta– acest just NU – îi copleșește toată viața.

Konstantinos Kavafis – Dorințe

de

Asemenea unor trupuri moarte ce încă n-au îmbătrânitși ferecate-au fost, cu lacrimi, într-un mausoleu strălucitor,la cap cu trandafiri – ofrandă, iar la picioare, iasomie –asemenea acestor trupuri îmi par dorințele ce trecfără să fie împlinite, fără să se fi bucuratde nici o noapte de plăcere, și-apoi, de zorii luminoși.

Konstantinos Kavafis – În Fața Casei

de

Ieri, pe când rătăceam printr-un cartier uitat,m-am pomenit deodată-n fața caseiunde mergeam demult, când eram foarte tânăr.Acolo Eros, cu vrăjitele-i puteri, trupul îmi cucerise.Iară ieri,pe când treceam pe vechea stradă, totul– pietre, trotuare, prăvălii,ziduri, balcoane și ferestre –totul s-a înfrumusețat, trezindu-se la farmecul erotic;n-a mai rămas nimic urât, acolo.Și cum încremenisem țintuitși zăboveam în fața … Citește mai mult

Konstantinos Kavafis – Am Adus la Artă

de

Stau într-o stare de reverie.Am adus la Artă dorințe și senzații:lucruri pe jumătate strălucitoare,fețe sau linii, anumite amintiri indistinctede lucruri de dragoste neîndeplinite.Permiteți-mi să se supună Artei:Arta știe să modeleze forme de Frumusețe,aproape complet imperceptibile de viață,îmbinarea impresiilor, combinarea zi cu zi.

Konstantinos Kavafis – Melancolia Lui Iason, Fiul Lui Cleander, Poet în Commagene: 595 D.Hr.

de

Îmbătrânirea trupului și-a fețeie rana unui nemilos cuțit.Dar nu vreau să mă-mpac cu soarta asta.Mă-ndrept spre tine, Artă-a Poeziei,tu care te pricepi la leacuri cât de cât:încearcă, prin Cuvânt și Fantezie, s-adormi durerea.E rana unui nemilos cuțit –Artă a Poeziei, dă-mi leacurile tale,care – pentru o vreme – pot alina durerea.