Iulia Haşdeu – Versuri.pro

Singurătate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Hai, suflete în zbor departe,
Spre cer, pe-a viselor poteci,
Pe unde gând profan nu trece
Și n-ai de nicio grijă parte:
Hai, suflete, cât mai departe,
Pământul-n noapte să se-nece!.
Să ne-avântăm în infinit..
Sondând superba înălțime
Să rătăcim în zări sublime,
În cer de-azur, locaș râvnit;
Dorind al tainei infinit,
Uita-vom sumbra adâncime.
O suflet, duh ales și pur,
Săltând din pământeasca tină,
Să-ți rupi cătușe de vizuină;
Deci, lasă-ți corpul, beci obscur,
Și vino în eternul pur,
Să facem baie în lumină.
O, vino să ne bucurăm
De-a fericirii plinătate!
În drum de-o fi vreo greutate,
Găsi-vom, totuși, ce sperăm;
Căci vom putea ca să gustăm
A liniștei singurătate.
Și vom dezveli deodată
Eterne taine, mult profunde,
Ce infinitul le ascunde
Acestei lumi, ce-n van le cată;
Și vom zâmbi, ca de-o erată,
De-a lumii cunoștințe scunde!.
Al nostru ochi descoperi-va
Reala față-a tot ce este
Și printr-o vrajă, ca-n poveste,
Tot universul lămuri-și-va
Secretul, care-atunci vorbi-va
Din fir a păr – măreață veste;.
Iar adevăr, frumos și bine,
Făr-a răni cu-a lor prezență,
Ne-or apărea chiar în esență,
Cu străluciri de tot senine;
O, suflet, fericiri divine
Ne-or copleși prin excelență!.
O, sfânt deliciu, voluptate!
Să contemplăm esența pură
Și-a tale taine, o, Natură,
Și frumuseți abia visate!
E o supremă voluptate,
Al cărei dor e o tortură.
Ah, ce tortură negrăită! –
Tu, suflete nemuritor,
Ai vrea să te înalți în zbor
Spre bolta cea nemărginită;
Dar nu poți – caznă negrăită!
Să scapi de corpul târâtor.
Zadarnic dorul te-nfioară,
Vrând taine mari să descifrezi;
Să zbori și dulce să visezi,
Ca un avar l-a sa comoară,
Căci corpul greu te împresoară
Cu lanțul gliei, să cedezi.
Dar să răbdăm. E-o zi anume,
Când sufletul se liberează,
Sfărâmdu-și lanțul, și pe-o rază,
Senin se-nalță, ca din spume,
Spre-al său locaș din altă lume
Și în lumină se-mbăiază.
O, suflete, speranța-i mare..
Fixat e ceasul când ai să treci
Urcând pe sfintele poteci;
Frumoasa zi – frumos dispare.
O, suflete, speranța-i mare:
Totul trece.. Dumnezeu e-n veci!

O, Doamne

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

O, Doamne! Cer iertare, aș vrea acum să mor!
N-am șaisprezece ani! Dar viața mea-i amară,
Și inima mi-e tristă, speranțele nu cobor
Și fără de prieteni, ruina mă-mpresoară!.
Mai bine e să mor. Nici nu mai pot să plâng,
Și lacrimile au un farmec ne-ntrecut..
Când nu mai pot de-o vreme nici lacrimi să mai strâng,
Vreau moartea să-mi aducă odihna ei de lut.

La Ce Cugetai

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Paris, iulie 1886.
Când pe cărți de rugăciune, genele ți le plecai,
Spune-mi scumpa mea amică, la ce oare cugetai?
Închinându-te, o! spune-mi, oare nu cumva rosteai
Al meu nume, câteodată, așa dulce îl găseai?.
Eu ceream la cer – când vântul steagurile flutura –
Ca să binecuvinteze lupta și izbânda mea;
Și pe când gornistul într-una, marșuri de război suna,
Sufletu-mi, gelos pe tine, tot spre tine s-avânta.
Iar când tu, îngenunchiată, te rugai la Dumnezeu,
Eu, călare pe fugaru-mi negru ca un pui de zmeu,
Alergam după al slavei, zgomotos și lung alai;.
Îmi râdeam de-orice pericol! Moartea-n față am privit,
Jupuită, numai oase și cu chip îngălbenit.
Nu cumva atuncea iarăși, tot la mine cugetai?

Cântecul de Leagăn

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Nani, nani, dormi,
odorașul scump, al mamei odor.
În culcușul tău, de vise cerești
legănat ușor!
Îngerul duios peste fruntea ta
s-apleacă zâmbind.
Ș-aripa-i de-argint pe-ai tăi ochișori
îi flutură blând.
Nani, nani, dormi, dormi netulburat
căci mama va sta.
De-a dragul privind rumenele fragi
pe gurița ta.
Iat-o s-a deschis, iat-o iar s-a strâns
plăpându-l boboc.
Un trandafiraș vesel zâmbitor
l-al soarelui foc!
Spicele de grâu parcă moțăiesc
din cap lenevos;
Colo-n stejăriș fâlfâie-n văzduh
fragedul miros.
Noaptea-ncetinel învălește tot
de jur-împrejur.
Galeș adiind suflu-i răcoros
c-un tainic susur.
Paserea pe somn ș-așterne-nchizând
ochiul cel zglobiu,
Iar cernitul corb s-ascunde pitiș
în zidul pustiu.
Din ascunzători ies la lilieci,
zburând în târcol,
Și din când în când al bufniței glas
cobește a gol.
Dormi, puiuțul meu, de luna din cer
privit drăgălaș;
Sufletu-ți în trup e ca un altar
în sfântul lăcaș!
Somnul tău aș vrea să fie ș-al meu:
somn nevinovat!
Tu dormi făr’ să știi al lumii amar
ș-al vieței păcat!
Nani, nani, dormi, odorașul scump,
al mamei odor.
În culcușul tău, de vise cerești
legănat ușor!

Martie Râzând în Ciuda a (Nodier)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

MARTIE, RÎZÎND ÎN CIUDA A.. (Nodier).
Martie vine cu dușurile,
Martie, eu îl urăsc și-l blestem.
Se topește gheața și frigul,
Deoarece, pentru păsări el pregătește un cuib.
Este acela care se trezește pământul
Din al său lung, somn,
Și cine pregătește acel mister
Munca de reînnoire.
Toată lumea o detestă, dar eu o iubesc.
Suntem un frate și o soră mai mică:
El, atât de bun, și eu urând oricum,
Eu, a cărui inimă voi fi.
Paris, 1886 martie.
Tradusă și adaptată de către-Radu Dan Alexandru

Nu Îndrăznesc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

De m-ai asculta vreodată
Aș vrea ca să-ți vorbesc
Tu m-asculți… cu toate-acestea
N-am putere să-ndrăznesc
Ești prea bună, ești prea dulce
Însă fără voia mea
Ca și-o pasăre pe cracă
Tremur înaintea ta.
Am a-ți spune multe lucruri
Nu pot însă… mă-nfior
Căci pe buze-ți văd un zâmbet
Rece, batjocoritor
Gura ta e ca o roză…
Tu în râs mă vei lua…
Nu-ndrăznesc să ridic ochii
Nu-ndrăznesc înaintea ta.
Mersul tău e de regină
Ochiu-ți e impunător
Pentru ce te-admir într-una
Înțelegi tu prea ușor.
De mi-ai fi tu suverană
Și eu rege de ți-aș fi
Pentru tine aș muri.
Poate-s prost! e cu putință
Însă știu că te iubesc
Inima-mi e simțitoare
Însă nu pot să vorbesc
O! amoru-mi pentru tine
Să ți-l spun de-aș îndrăzni
N-ai mai râde… și pe-un altul
Niciodată n-ai iubi!

Stelele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Sunt stele pe bolta înaltă
Ce seamănă cu diamante
Care în noaptea învoalată
Se oglindesc fascinate.
Stele ca acestea și pe pământ
Noapte și zi mereu strălucesc
Încărcate de mister ziua sunt
Iar noaptea – de iubiri povestesc.
Și stelele fermecătoare
Luminează în seninul pur
Cu îndrăzneală în culoare
Ca și-n imensul cer de-azur.

Himeră

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

De este-n lume-adevărat
Că-ndrăgostiţii au aflat
În germinal sau în brumar
Avântul altfel nesperat
E că-n himeră-şi fac hotar.
Şi pacea serii de-o iubesc
Cu umbrele ce amăgesc
Natura chiar – augusta mamă
E ca-n visare se voiesc
Şi de himeră nu au teamă.
Ei râd de vise-amăgitoare
Şi nu se tem că omul moare
Că-n timpul lui Homer mai speră..
Sunt singuri fericiţi sub soare:
Că fericirea – e-o himeră.

Colier

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Colier.
Puneți-vă din nou, o, dragele mele perle,
Întotdeauna să te duci!
Spiritul meu balansându-se la vise moi.
Urmează-ți conturul genial.
Când mi-am făcut colierul, în curând mâna mea l-a plăcut,
Perle în timp ce se rostogolesc, arată ca un plâns;
Așa că, dă-mi zile, lasă mâna lui Dumnezeu să conducă:
Uneori, clar și vesel, uneori covoare de durere.
Tradusă și adaptată de către Radu Dan Alexandru

Evantaiul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

E-o mică jucărie din veacul cu marchize,
Cu aur şi agate mânerul e-ncrustat;
Paleta-i de mătase cu linii delicate
Pe sâni de alabastru, frumoşi, a tresăltat
…………………..
Ah, dacă evantaiul, ce toate le văzu,
Ar fi să glăsuiască, ce povestiri ar spune!
De-atâtea ori iubirii el sfetnic tainic fu,
În buduarul plin de marchize şi-a lor lume.