Ion Pillat – Versuri.pro

Scutul Minervei XVIII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

XVIII.
Te-am regăsit de mintea-mi cu-atâta mai aproape
Cu cât credeam, ascunsă, mai mult că te-am pierdut.
Erai aici, în suflet. Profilul cunoscut
Mă lumina cu umbra lăsatelor pleoape.
Cum am putut să-ți caut pe cer, pe câmp, pe ape,
Nepieritoarea urmă, când trebuia tăcut
Doar să m-aplec în mine puțin, să fi văzut
Înaltă strălucire ce-n lume nu încape.
Te-am regăsit aceeași de ieri, de totdeauna,
Cu chip de muritoare și gând nemuritor.
Ce laudă mai sfântă să născocească struna?
Și-acum, când știu că viersul din suflet nu-mi mai pleacă
Și-n albia lui cântă curatul său izvor,
Pe veci de-acuma poate și lira mea să tacă.

Potir Amar

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Potir amar, viață, băutură,
Cu tot mai mult venin când anii scad:
Iubirea otrăvită prinde ură,
Paradisiacul vin se face iad.
Când josnici frați de la altar decad,
Credința sfântă de le-a fost sperjură:
Zadarnic cerci, împotmolit în vad,
Tu singur să te speli de neagră zgură.
De ce nu poți ca ei, nepăsător,
Trădându-ți sufletul să urci pe scara
Cleioasă a îngenuncherilor?
Ci tot ții piept puhoiului nătâng –
Stăpân pe tine, surghiunit în țara
Înaripărilor ce nu se frâng.

Grădina Dintre Ziduri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ştiu bine, cei de-afară văd ziduri cenuşii, / Neanunţând grădina în care m-am închis, / ... →

Inserare 1

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Stau privind și azi cum țărmul
Braț rotund încet aduce
Ca pe el amurg și mare
Frunte-n frunte să se culce.
Tot mă uit de pe terasă
Cum răsar în soare-apune
Pe râpi sterpe maci de flăcări,
Pe talazuri micșunele.
Urmăresc, pe când Balcicul
De pe cap dezleagă-alene
Vânătul turban al serii,
Păsări negre peste mare.
Cu aripile întinse
Cad pe ape înnoptate –
Greu coboară gânduri negre,
Gânduri negre, umbra vieții.

Bolnava

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Cu ochi adânci, prea mare în fața ta prea albă,
Pe fundul alb al pernei, păreai – simbol ciudat –
Neprihănită sfântă cu chipul preacurat,
Neprihănită sfântă cu inima de nalbă.
Ce blândă-aureolă durerea azi ți-a dat!
Copilă, ce pe vremuri vindeai pentru o salbă
De aur, trupul tânăr și pielea ta rozalbă
Mințind pe toți de-a rândul cu-același sărutat.
Odaia e pustie: ce părăsită ești!
Zadarnic cerci, sfioasă de-atâta sărăcie,
Să-mi dai o mână moartă și vrei să mai zâmbești.
Eu te privesc cu spaimă, sărmană jucărie
Azi frântă. Te iubisem… șoptit-ai năbușit.
Ce înger te pusese să minți pân-la sfârșit?

Rândunelele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Pe pagina de cer senin, de-o oră,
Un Dumnezeu – pe semne caligraf –
Ne-ncurcă-n scriitura lui sonoră
Şi taie zarea-n dungi de telegraf.
Apoi ne prinde-n ele câte una
Ca buchiile dintr-un alfabet.
Şi-n cerul vânăt de amurg ca pruna,
Când le citeşti – te pomeneşti poet.

Scutul Minervei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Pe mări nu poate vasul să zboare, dacă vântul
În pânze chibzuite nu-și frânge vlaga lui,
Și drumului s-așterne în goana gândului
Fugarul, doar când frâul i-a stăpânit avântul.
Din lira ca să-nvie, deplin și proaspăt, cântul
Pe coarde numărate ești nevoit să-l sui,
Și nu se schimbă piatra informă în statui
De n-o lovești cu dalta. La fel e și cuvântul.
Năuci, să creadă sciții că bâlciul e-un spectacol,
Că-n lire nestrunite dorm melodii adânci,
Că vorbe nențelese adună un oracol.
Adevărata artă de alte minți se-alege:
Nu pâlpâie în noaptea desișului, pe stânci
În soarele Minervei, scânteie albă-i lege.

Olimpia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Albe coloane, zei reci,
Trupuri fără de pată,
Frunză cu freamăt de veci,
Vreme nedezlegată.
Ram de măslin milenar,
Umbre plăpânde și azi,
Ape șoptind în cleștar,
Nu v-ați schimbat la obraz.
Stai ca o stană și tu —
Lepezi om și viață,
Totul când straniu stătu
Tânăr, plin de verdeață.
Mieii priori i-au păscut
Fluiere fără de moarte.
Albe coloane sunt scut
Celor ce vin de departe.

Scutul Minervei XII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

XII.
Icar cum îl sfidase cu aripe de ceară,
l-a prăbușit Apollo pe-al mărilor podmol.
Și pe Acteon care-i pândise trupul gol,
prin câinii lui Diana l-a osândit să piară.
Chiar Prometeu, când slăvii a smuls un foc în pară,
el ce s-a vrut năprasnic al omenirii sol,
pe stânci legat de Joe cu vulturii ocol,
hrăni flămânde ciocuri din fierea lui amară.
Și totuși nu mi-e teamă, în-nalta mea trufie,
comoara ta în versul sonetelor s-o fur,
în suflet când eroii Helladei îmi învie.
De-a pururi în lumina senină urcă zborul,
pe veci văd ochii minții tiparele de-azur,
când focul fără moarte îl ține răpitorul.

Vânătoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ogarii Tăi, o Doamne, îmi dau de urmă,
I-aud chefuind neînduplecat prin zări.
Zadarnic fug în mine și-n uitări
Adânc mă-ascund de apriga lor turmă.
Bătaia lor cumplită nu se curmă,
Îngenunchează – ciuta-n tremurări –
Tu, inimă – ncolțită de-ntrebări
La ape vii când colții buni te scurmă.
Pe apele curate îți apleacă
Și setea pătimașe și fiorul
Iubirii care-n veci de veci nu seacă.
Ogarii Tăi, o Doamne, mi-au rupt lutul –
Acuma poți, Părinte, să-mi fii scutul
Și, pradă, îmi prind singur Vânătorul.