Ioan Iacob Hozevitul – Versuri.pro

Odinioară și Acum

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Aruncându-ne în urmă
Ochii noștri sufletești
Către anii din vechime
A vieții creștinești,
Mintea noastră se uimește
De sfințenia de-atunci,
Limba fără grai rămâne,
Ne simțim ca niște prunci.
Căci vedem păgânătatea
Dând război necontenit
Adunările creștine
Din Apus și Răsărit.
Și aflăm credința sfântă
Ca un foc atunci arzând
Iar Biserica în culmea
Biruințelor șezând.
Adâncindu-ne mai tare
În trecutul depărtat
Al Bisericii creștine
Gândul nostru stă mirat:
Uriași vedem în față
Pe străbunii credincioși,
Noi suntem pe lângă dânșii
Toți, pitici neputincioși.
Fruntea lor având cununa
Razelor dumnezeiești
Ni se apleacă de rușine
Ochii noștri cei trupești.
Mici la suflet, mari la patimi,
Noi aproape nu-ndrăznim
Să mai cugetăm la Slava
Noului Ierusalim!
Despre viața minunată
A celor „întâi născuți”
Lumea astăzi nu mai știe,
Sfinții stau necunoscuți!
Astăzi traistele științei
S-au umplut cu născociri,
Iar de tainele credinței
Lumea nu mai are știri!
Toată străduința lumii
Este spre a dovedi
Că „Materia e totul,
Duhul n-are unde fi”!
Cât de mult se mai înșeală
Cel numit „Cuvântător”
Oare cearcă numai „firea”
Neștiind pe „Făcător”!

Luceferii Științei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Luceferii Științei.
Învățații ce de astăzi
Tot se străduiesc mereu,
Ca deplin să dovedească
Că nu este Dumnezeu.
Cu progresele științei
Ca și mândrul „Lucifer”,
Danșii vor să se înalțe
Astăzi mai presus de cer.
Două „uși” le stau în față
Și rămân aici mirați,
După cum la „poarta nouă”
Stă un bou, să mă iertați.
Una este „ușa vieții”
Care lor li s-a închis,
Alta este a pierzării
Care groaznic s-a deschis.
Câte le ajunge capul,
Se grabesc să nascocească,
Ca să fabrice „viața”
Și pe moarte s-o oprească.
Orice uneltești atee,
Viața nu vei fabrica
Iar de răfuiala morții
Nicidecum nu vei scăpa.
Toate cele născocite,
Când ajungi lângă mormânt,
N-au valoare nici ca pleava
Care se aruncă-n vânt!
Dacă nu cunoști-n viață,
Pe Mântuitorul tău,
Vei cunoaște după moarte
Tirania celui rău.

Săvârșirea Cuvioasei Maria Egipteanca

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

În vremea nopții lângă apă,
În lunca Sfântului Iordan,
Așteaptă căutând în zare,
Un pustnic Calamonitean.
Ce ai, bătrânule Părinte,
De ești așa nerăbdător
Și tot privești în ceea parte
Cu ochiul tău iscoditor?
Ai pus vreo undiță în apă
Și n-o găsești la locul ei
Sau la loc mai bun de pescuire
De ceea parte poate vrei?
Dar asta nu se face noaptea,
S-o faci mai bine de cu zi
Și-i lucru de mirare, Avvo,
Că-ți vine dor a pescui!
Așa s-ar fi mirat oricine
Văzându-l pe bătrân șezând
La miezul nopții lângă apă
(Pescar pe el l-ar fi crezând).
Dar după cum se vede treaba
Nu-i este lui de pescuit
De sta așa în nemișcare,
Rugându-se necontenit.
Privind mai bine, vom cunoaște
Că este Pustnicul Zosima,
El poartă mantie în spate,
La piept: Epitrahil și schima.
Un vas bisericesc în mână,
El ține prea cuviincios
Având dumnezeiescul Sânge
Cu Sfântul Trup al lui Hristos.
În vremea asta el așteaptă
Din ceea parte de Iordan,
Să vie spre împărtășire
Sihastra de neam Egiptean.
Un an de zile se-mplinise
De când s-a înțeles cu ea
S-aducă Sfintele Bătrânul
Și-acuma ea întârzia!
În mintea lui i se strecoară
O bănuială cu fior:
«Dar poate nu mai sunt eu vrednic
Să văd acum acel odor.
Și dacă vine ce voi face?
De luntre nu m-am îngrijit!»
Acestea cugetând Bătrânul
Un plâns amar l-a năpădit.
Dar numai iată că zărește
Pe Sfânta pustnică venind
Deasupra apei (ca pe gheață)
Mirat o vede el pășind.
Pe trupul ei pârlit de soare
Și ca o scândură uscat
Ea poartă doar o zdreanță veche
Pe care Pustnicul i-a dat.
În ziua când era să moară
Atuncea s-a împărtășit
Și pentru asta pe Zosima
Mai înainte l-a vestit.
Căci vrând să moară neștiută
I-a zis să vie la un an
S-o afle ca mai înainte
De ceea parte de Iordan.
Cu multa nerăbdare Avva
În anul următor venind
Aflat-a trupul Cuvioasei
De un an de zile adormit.
Iar în nisip era scrisoare
Cu ziua săvârșirii ei:
Că-i este numele Maria
S-o-ngroape după obicei.
Cântându-i cele cuvenite
Ședea Bătrânul cugetând,
Că nu avea nici o unealtă
Să-i facă groapă în pământ!
Dar, o, minune prea slăvită!
Venind un leu înfricoșat,
Cu ghearele scobind îndată,
Mormântul Sfintei a săpat!
Apoi plecându-se cucernic
În pace el s-a depărtat
Iar pustnicul cu multe lacrimi
Cinstitul trup a îngropat!

Cugetări Scurte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Niciodată duhul nostru
Nu se poate liniști
Dacă nu ne dăm silința
Întru Domnul a trăi.
După cum nu tace pruncul
Când lipsește maica sa,
Tot asemenea și duhul
Nu se poate alina.
Întru Domnul este pacea,
Întru El odihna mea,
Calea cea adevărată
Și acum și pururea.
Când mintea vrea să zboare
La Bunul Dumnezeu,
Atunci vrăjmașul tainic
Ne bântuie mereu.
Împrăștie gândirea
Ca pulberea în vânt
Și caută să tragă
Privirea la pământ.
Priveliște deșartă
Ne-arată cel viclean
Ca să pogoare mintea
Din veșnicul liman.
Piatra nesimțirii mele
S-a făcut ca un mormânt
Care veșnic mă apasă
Și mă trage la pământ.
O, de s-ar mișca odată
Piatra sufletului meu
Ca să facă loc luminii
Sfinte de la Dumnezeu.
Întunerice de patimi
Înlăuntrul meu domnesc,
Iar vlăstarele virtuții
Toate se îngălbenesc.

În Brațele Părintești

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Rămas de mic orfan pe lume,
Ca un copil al nimănui,
Mi-am pus nădejdea mea spre Domnul
Cerând de-a pururi mila Lui.
Bunica, Dumnezeu s-o ierte,
Mi-a semănat de timpuriu
În suflet tainele credinții
Și rodul lor mă ține viu.
O, scumpa mea bătrână sfântă
Eu, tot ce am îți datoresc,
Căci m-ai adus la cunoștința
Părintelui Celui Ceresc.
„Când tatăl meu” (cum zice psalmul)
„Și mama mea m-au părăsit,
Atuncea Domnul cel din ceruri
La sânul milei m-a primit.”
Deci, suflete al meu smerite
Întraripează-te mereu,
Prin rugăciune prea fierbinte
și dragoste spre Dumnezeu.
Privind în inimă cu mintea
Să cauți tainicul izvor,
Din care viața se adapă
Cu darul cel mântuitor.
Urmează calea mântuirii
Trăind în pace singurel
și toată grija cea lumească
S-o lepezi astăzi pentru El.

Epigrama (II)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Epigrama
– (II) –
Dacă nu se duce mintea
Sus la ceruri sau la moarte,
Prea ușor se rătăcește
La vorbirile deșarte.
Și de nu se odihnește
Mila păcii întru noi,
Vom găsi mereu pricină
De gâlceavă și război.
Iar când nu ne dăm silința
Spre cunoașterea de sine,
cântărim mai totdeauna
Numai faptele străine.

Epigrama

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Epigrama.
Dacă nu se duce mintea
Sus la ceruri sau la moarte,
Prea ușor se rătăcește
La vorbirile deșarte.
Și de nu se odihnește
Mila păcii întru noi,
Vom găsi mereu pricină
De gâlceavă și război.
Iar când nu ne dăm silința
Spre cunoașterea de sine,
Cântărim mai totdeauna
Numai faptele străine.

Semnul Sfintei Cruci

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Semnul sfintei crucii.
Semnul crucii este noua
Scutul cel mântuitor
Care depărtează răul
Și ne dă la toate spor.
Deci să facem cum se cade
Creștinescul nostru semn,
Căci vrăjmașii fug atuncea
Ca de preacinstitul lemn.
Iar acei ce bat în cobză
Și pe cruce o îngână,
Au sămânța necredinței
Și pecete rea la mână!
N-au evlavie în suflet,
Nici rușine la obraz
Plecăciune nu pot face
Că-i „boierul pe grumaz”!
Domnul cerurile pleacă
Pentru neamul omenesc,
Iar la El să-și plece capul-
Mulți creștini nu se silesc.
El întinde sus pe cruce
Mâinile dumnezeiești,
Tu măcar a face „semnul”
Omule nu te silești.
El ne mântuie creștine
Săvârșindu-Se pe lemn,
Iară tu socoti rușine
Ca să faci al crucii semn!

La Ușa Milostivirii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Preasfântă Maică şi Fecioară,
Nădejdea sufletului meu,
Tu eşti a mea mijlocitoare
La Milostivul Dumnezeu.
De n-ar avea în ceruri lumea
Rudenie de pe pământ,
Atunci ar fi pustie viaţa,
Asemenea unui mormânt!.
De nu erai Tu primăvară
A veacului înţelenit,
Ar fi rămas de-a pururi iarna
Şi soarele n-ar fi zâmbit.
De n-ai fi revărsat Tu zorii
Peste pământul adormit,
Atuncea umbra cea de moarte
Ar fi rămas fără sfârşit.
Iar astăzi, Preacurată Maică,
Când toţi ne-am abătut la rău,
De nu Te vei ruga fierbinte
Ne paraseşte Fiul Tău!.
Trimite semn de pocainţă
Poporului nedumerit
Şi adă iarăşi la credinţă
Pe sufletul cel rătăcit!.
Dezleagă, Preacurată Maică,
Cătuşele celor robiţi
Şi dăruieşte-le răbdare
Creştinilor năpăstuiţi!

O, Maică Sfântă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

O, Maică Sfântă!
Preasfântă Maică și Fecioară,
Nădejdea sufletului meu,
Tu ești a mea mijlocitoare
La milostivul Dumnezeu.
De n-ar avea în ceruri lumea
Rudenie de pe pământ,
Atunci ar fi pustie lumea,
Asemenea unui mormânt.
De nu erai tu primăvara
A veacului înțelenit,
Ar fi rămas de-a pururi iarna
Și Soarele n-ar fi zâmbit.
De n-ai fi revărsat tu zorii
Peste pământul adormit,
Atunci umbra cea de moarte
Ar fi rămas fără sfârșit.
Iar astăzi, prea curată Maică,
Când toți ne-am abătut la rău,
De nu te vei ruga fierbinte,
Ne părăsește Fiul Tău.
Trimite semn de pocăință
Norodului nedumerit
Și adă iarăși la credință
Pe sufletul cel rătăcit.
Dezleagă, prea curată Maică,
Cătușele ce n-or rodi
Și dăruiește-le răbdare
Creștinilor năpăstuiți.
Dezleagă, prea curată Maică,
Cătușele celor robiți
Și dăruiește-le răbdare
Creștinilor năpăstuiți.