Rămas de mic orfan pe lume,
Ca un copil al nimănui,
Mi-am pus nădejdea mea spre Domnul
Cerând de-a pururi mila Lui.
Bunica, Dumnezeu s-o ierte,
Mi-a semănat de timpuriu
În suflet tainele credinții
Și rodul lor mă ține viu.
O, scumpa mea bătrână sfântă
Eu, tot ce am îți datoresc,
Căci m-ai adus la cunoștința
Părintelui Celui Ceresc.
„Când tatăl meu” (cum zice psalmul)
„Și mama mea m-au părăsit,
Atuncea Domnul cel din ceruri
La sânul milei m-a primit.”
Deci, suflete al meu smerite
Întraripează-te mereu,
Prin rugăciune prea fierbinte
și dragoste spre Dumnezeu.
Privind în inimă cu mintea
Să cauți tainicul izvor,
Din care viața se adapă
Cu darul cel mântuitor.
Urmează calea mântuirii
Trăind în pace singurel
și toată grija cea lumească
S-o lepezi astăzi pentru El.
Sensul versurilor
Piesa descrie viața unui orfan care își găsește consolare și speranță în credința în Dumnezeu. Bunica sa joacă un rol crucial în cultivarea credinței, iar versurile exprimă recunoștință și devotament față de divinitate.