https://versuri.pro Versuri corectate și explicate Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.9 https://versuri.pro/wp-content/uploads/2026/01/cropped-favicon-32x32.png https://versuri.pro 32 32 https://versuri.pro/ioan-flora-reculegere-in-fata-literei https://versuri.pro/ioan-flora-reculegere-in-fata-literei#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 http://versuri.pro/?p=88267 →]]> Nu pot fi sigur că acolo unde textul se acoperă pe sine,
apare un cocoș-de-munte.
Nu pot spune dacă omul ezită între tăcere și lumină.
Nu pot fi sigur că singurătate și câmpuri de hârtie
există,
că sunetul spintecă urechea.
Însetat, cocoșul-de-munte se oprește în fața literei.
Nu pot fi sigur că încetează să existe
la cea mai mică atingere a ei.
Nu sângerăm egal și mi se pare că timpul
e o plăcere trecătoare.

]]> https://versuri.pro/ioan-flora-reculegere-in-fata-literei/feed 0 https://versuri.pro/ioan-flora-a-treia-situatie https://versuri.pro/ioan-flora-a-treia-situatie#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 http://versuri.pro/?p=88268 →]]> Încăpătoare este toamna, ca întotdeauna, de altfel.
Caracterul ei vremelnic
se relevă în propoziții clare.
Extinderea,
în limpezimea ei.
Încăpătoare-i secunda care tremură
între o apă și un ceva.
Care se face auzită de mine,
mirosită de mine.
Pe care o cuprind
cu stările sufletești cu care numesc obiectele,
cu obiectele cu care numesc înțelegerea.
Nu poate fi respinsă ninsoarea pe care o accept.
Ea îmi dă dreptul la mișcare.
Dreptul la reîntoarcere.
Dreptul de a obosi,
de a nu-mi mai oferi decât întâmplări mărunte.
Caracterul ei vremelnic se relevă în propoziții clare.

]]> https://versuri.pro/ioan-flora-a-treia-situatie/feed 0 https://versuri.pro/ioan-flora-lauda-dintotdeauna https://versuri.pro/ioan-flora-lauda-dintotdeauna#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 http://versuri.pro/?p=88269 →]]> Laudă dintotdeauna.
Îmbătrânirăm alături și încă nu se făcu toamnă.
Și încă ni se pare că deasupra sângelui
bate o rană.
Nimic nu s-a întâmplat de mult.
Încă ne mai risipim ca o ușoară respirație.
În cărți totul se petrece altfel.
Învățarăm virtuțile cavalerești și descoperirăm
în curte un stol de vrăbii
și păru că ninge libertatea lor.
Ne mirarăm mult,
până ce mirarea fu îndepărtată liniște.
E o veghe prezența trupului ei
și încă ne mai urmează, laudă a sângelui
dintotdeauna.

]]> https://versuri.pro/ioan-flora-lauda-dintotdeauna/feed 0 https://versuri.pro/ioan-flora-i https://versuri.pro/ioan-flora-i#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=29232 →]]> I.
I-atâta iarbă neculeasă în gură și tu arăți cu degetul cerul de-alături; să curgă, să se rupă sângele subțire ca firul.
Pari o noapte de iederă, plâns din scorbură privindu-te și mergi când fulgerul se înfige în coaste cerul să-l trezești; lătrând să ne învețe vindecarea. Cățelul din adâncuri să-l recunoaștem. Să ne mânjim cu sânge.
Pe urmele fraților tu calci și aspru vânt de sud, zdrobindu-l, îl vei putea înghiți. Ca un colț de pâine ce sare pe trunchi. Trezește-te. Ascultă pe cei ce-și ard dansul în rânjetul tamtamurilor și bucură-te de buzele tăioase ale cântecului. Obosit, prin piatră să treci. Arzând să te înfrupți din fierea celui învins. Unde nu mai sunt urme de facere.
Precum obosiții din vale, tu caută malul să-l găsești, clopote și mirosuri rotind în jurul tău. Și ochiul plâns pe spatele armăsarilor să se întoarcă. Cu rănile în pântec unindu-se.
Înțelegerea să încolțească în fecioare. Roșii, fecioarele să-ți albească sângele.

]]> https://versuri.pro/ioan-flora-i/feed 0 https://versuri.pro/ioan-flora-rimbaud-sau-altcineva-intaia-situatie https://versuri.pro/ioan-flora-rimbaud-sau-altcineva-intaia-situatie#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=29233 →]]> Aici omul care nu poate deveni,
purtându-și iernile
și tăcerile
și tot ce nu poate fi imaginat.
Înconjurat de peisaje domestice,
umbros
precum tot ce e permis și indicat.
Merge,
se rupe melodios,
se presupune a fi,
are parte de singurătate.
Singurătatea îl atinge ca o literă suavă.
E luminos,
e rotund,
e jumătate os.
Dacă respiră,
frunzele există.
Dacă plouă,
frumusețea se adună și se taie în două.
Dacă visează o silabă,
vorbirea se schimbă.
Revine ca lacrima în casă și-n limbă.
Obosește și-i un frig de moarte
de la gură mai departe
și rare sunt secundele ce trec
spre odihnă și contemplare.
Se deslușește miros de lună,
se deslușește început de faptă
și iarăși
sunt lent și iarăși
nu pot deveni.
Și iarăși e altcineva care trece,
subțire ca o frunză rară.
Iarăși e drept și ploios
și înfrigurată, iarăși,
seara este urmată de seară.

]]> https://versuri.pro/ioan-flora-rimbaud-sau-altcineva-intaia-situatie/feed 0 https://versuri.pro/ioan-flora-incheind-acest-cant https://versuri.pro/ioan-flora-incheind-acest-cant#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=29234 →]]> Pe cale de a se împlini sunt trecătorul
şi carnea,
când spusele mele încep să curgă şi noaptea
se lasă ca o cărare desprinsă de văz.
Clătinându-se, deasupra, goana ei nu seamănă
cu nimeni.
Legile jocului le încercăm după un timp lung,
îngrozitor de obosiţi.
Eu îţi pun o pagină proaspătă în mâini
şi-i aerul curat
cum nu s-a mai întâmplat vreodată.
În sălile mari, bărbaţii se plictisesc citind –
se înfig în scorburi,
în ciuda rănii de veacuri.
Statuile cailor se dezlegară
şi acoperiră rândurile pentru tine.
Nişte ploi ajunseră muncile de primăvară
din urmă şi-o obişnuinţă binecrescută sunt.
Nu mă mai încape aerul.
Se împrăştie prin mine ceea ce alţii hotărât-au.
Alţii vor începe contemplarea,
încheind acest cânt.

]]> https://versuri.pro/ioan-flora-incheind-acest-cant/feed 0 https://versuri.pro/ioan-flora-intaia-situatie https://versuri.pro/ioan-flora-intaia-situatie#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=29235 →]]> Aici omul care nu poate deveni,
purtându-și iernile
și tăcerile
și tot ce nu poate fi imaginat.
Înconjurat de peisaje domestice,
umbros
precum tot ce e permis și indicat.
Merge,
se rupe melodios,
se presupune a fi,
are parte de singurătate.
Singurătatea îl atinge ca o literă suavă.
E luminos,
e rotund,
e jumătate os.
Dacă respiră,
frunzele există.
Dacă plouă,
frumusețea se adună și se taie în două.
Dacă visează o silabă,
vorbirea se schimbă.
Revine ca lacrima în casă și-n limbă.
Obosește și-i un frig de moarte
de la gură mai departe
și rare sunt secundele ce trec
spre odihnă și contemplare.
Se deslușește miros de lună,
se deslușește început de faptă
și iarăși
sunt lent și iarăși
nu pot deveni.
Și iarăși e altcineva care trece,
subțire ca o frunză rară.
Iarăși e drept și ploios
și înfrigurată, iarăși,
seara este urmată de seară.

]]> https://versuri.pro/ioan-flora-intaia-situatie/feed 0 https://versuri.pro/ioan-flora-v https://versuri.pro/ioan-flora-v#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=29236 →]]> Te uită la cei sfâșiați de neodihnă. Ascultă urechea copiii cum între două corturi se cufundă. Apropie-te de stearpă
fântâna ce alături, precum cea mai tânără dintre femei bocește și obosit, n-ai să poți să adormi.
Ochii vor rupe tari rotocoale de fum, înecații vor fi alături de tine, chemările vor împietri și vei căuta să afli cum, ciuntă, luna se topește în pieptul micilor creaturi. Și turme aprinse vor trece prin fața ta precum umbra tăiată fără zgomot.
Nețărmurit te întinzi peste rănile din lucruri. Vecin al sângelui, plânsul pe arșiță ascultă-l și coboară printre aceste mâini – crengi învinețite de vânt.
Tu hainele le-ai scuturat moi și le-ai acoperit cu cenușă și a țâșnit sângele ca un blestem. Coboară și malurile se vor preface în guri cărnoase și vor striga în mijlocul trestiilor. Cărările albicioase se vor uni într-una singură. În rădăcini glasul se va face cenușiu și nu ne vor învălui apele, disprețuindu-ne, aspre. O femeie de lemn ai întâlnit la amiază, cu mâinile făcute cruce. Ți-ai acoperit fața cu palma și ai simțit aprinsă povara creșterii. Crește pădurea în ochii tăi și pietrele își fac largi nările, urmele pașilor să miroasă.

]]> https://versuri.pro/ioan-flora-v/feed 0 https://versuri.pro/ioan-flora-trei https://versuri.pro/ioan-flora-trei#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=29237 →]]> Să fii aici e plăcut; sunetul ploii într-o primăvară mult așteptată și cel ce strigă spre a fi auzit îți pare atât de pustiu și nu-i poți simți începutul. Fetele tale se plimbă în dreapta și în stânga ta, femeia stă deoparte și parcă ar vrea să plângă, ploile de parcă s-ar trezi, din ochiul tău să soarbă.
Pe față porți umbra păsărilor ce naște-se-vor în ziua binecuvântată – alunecare înaintea înțelegerii;
penele ce vor încolți și mari sub ochii tăi se vor face, înainte ca zborul să ne cuprindă, într-un pumn de aripi să ne adune;
imaginea femeii ce face-se-va ocrotitoare și înaltă;
apele ce, toate, templu se vor înălța și dărui cu totul.
Să fii aici e plăcut; sunetul ploii într-o primăvară mult așteptată și ziduri uriașe aplecându-se asupra ta. Când nu poți chema nici măcar pe cei ce-și pasc turmele pe spinarea ta. Când precum lăcustele ești gata să te întinzi pretutindeni, umbra acoperind-o. Precum strigătul de sus al frunzelor.

]]> https://versuri.pro/ioan-flora-trei/feed 0 https://versuri.pro/ioan-flora-a-patra-situatie https://versuri.pro/ioan-flora-a-patra-situatie#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=29238 →]]> Mă limpezesc și simt că ating pământul și liniștea.
Liniștea îmi umple spațiile goale și le coboară
la starea de ființă.
Liniștea din plantă, de pe fațadele caselor.
Liniștea relevantă în sensul de prelungire a osului, a clipei.
Astfel e cu putință aplecarea mea în afara sferei
și punctului,
ieșirea dintre teancuri de hârtie,
părăsirea hotarelor limbii.
E foarte important să-mi manifest bucuria.
Sus,
va trebui să aflu când reapar viețuitoarele.
Mansarda-i în afara mea.
Totu-i în afara mea.
Eu sunt în afara mea.
Încercare de cântec:
singurătatea-i limitată și foarte aproape.
Limitele sunt și ordine și ape.
Oculte sunt mâna care scrie și lumina,
dragostea de oameni, ploaia și retina.
Mă depărtez de aer și de mare.
Vreau un oarecare.
Sunt pânză răpusă de soare.
Sunt soare brun.
Metalul din mine rareori îl sun.
Altă încercare de cântec:
mă voi întoarce într-o zi ce nu poate fi nici una
din zile.
Cu ochiul înapoia acestor seri utile.
Clipa-i în afara mea.
Clipa-i și în afara mea.
Atât de goală încât aerul este o posibilă
conștiință a singurătății.
Încât văzul
nu cade și nici nu devine.

]]> https://versuri.pro/ioan-flora-a-patra-situatie/feed 0