Versuri corectate și adnotate
De mii de ani aceleași,Înfipte-n locul lor,Stau stelele pe boltăPrivindu-ne cu dor.Vorbesc o limbă rară,Frumoasă și bogată,Ce nu pot filologiiS-o-nvețe niciodată.Dar eu am învățat-oȘi n-o mai pot uita,Gramatica, iubito,Mi-a fost faptura ta.
Domnul zise către diavol:Da, mă cam repet. Și ce-i?După soare, făcui stele.După boi, făcui viței.După lei cu gheare crunte,Făcui mâțele mărunte.După om maimuța. Drace,Tu nimica nu poți face.
Prin pădure-n raza lunii,Ielele călare toateLe-am zărit: sunau din coarneȘi din clopote-argintate.Caii albi purtau pe frunteAurii găteli de cerbi.Ca sălbatice, rotiteLebede treceau prin ierbi.Mi-a zâmbit regina mie.Mi-a zâmbit din fuga mare.Dragostea să-nsemne asta,Sau să-nsemne moarte oare?
Bard german! Să faci să suneLibertatea noastră-n cânt!Sufletul să ni-l cuprindă,Înspre fapte mari să tindă,Precum Marsilieza spune.Nu cu scâncetele fade,Ca și Werher cel plăpând,Ci o vorbă îndrăzneațăNeamului s-o zvârli în față,Zi pumnale, suliți, spade!.Nu cu flaute-ntr-o doarăBâiguind un simțământ!Trâmbiță să fii, petardă,Să fii tun, să fii bombardă,Cântă, sună, tună-omoară!.Cântă, sună, fii teribil,Toți dușmanii alungând!Astfel să-ți … Citește mai mult
Pe când eu prin lume pribeag mă purtam,pe când doar la dânsa cu gândul eram,Ea n-a mai putut să m-aștepte atâtși-a pus cununia în cap cu-n urât.Și iată trăiește iubita mea vechecu-n prost ce nu-și află pe lume pereche.Curată mi-i mândra ca fulgul de nea,de-a pururi o port eu în inima mea;obraji ca bujorii și … Citește mai mult
I.M-au chinuit, adesea,Amar, necruțător,Cu dragostea lor, unii,Ceilalți cu ura lor.Mi-au pus venin pe pâine,Venin și-n urcior,Cu dragostea lor unii,Ceilalți cu ura lor.Dar dintre toți, iubitaM-a frânt cel mai cumplit:Nu m-a urât vreodată,Dar nici nu m-a iubit. II.Băiatul iubește o fată,Ea pe-altu-l alege din toți.Acela iubește o altaȘi iată-i soție și soț.De multă mâhnire, ea, fataCu-ntâiul … Citește mai mult
Văd în codru cum sub lunăZânele gonesc călare.Zurgălăi aud cum sună,Sună corn de vânătoare.Caii albi, cu dauriteCoarne mari de cerbi, în goană,Parcă-s lebede stârniteCare zboară prin poiană.Semn regina-mi face mieSurâzând-mi de-a călare.Nouă dragoste să fie?Moarte să însemne oare?
Teamă n-ai, căci loc mai sigurCa la mine altul nu-i –Ca să nu ne fure nimeni,Ușa camerei o-ncui.Vântul casa n-o dărâmăOricât ar sufla de tare;De ți-e teamă de incendiu,iată, suflu-n lumânare.Iar acuma să-mi îngăduiSă te strâng în brațe bine –Că răcești ușor, iubito,Dacă n-ai un șal pe tine.
Obrazul tău frumos și blândVeni în somnu-mi de curând –Un chip de înger și de floarePurtând a chinului paloare.E roșie doar gura taCe moartea o va sărutaȘi stinge-va cerescul jocCe arde-n luminoșii ochi.
Bălăioară pescăriță,Luntrea ta la mal ți-o mână;Vino-ncoa, șezi lângă mine,Să vorbim, stând mână-n mână.Și pe inima-mi căpșorulTu ți-l culcă fără teamă –Te încrezi doar zilnic măriiFurioasă ce te cheamă.Inima-mi e ca și marea –Uragane și turbare,Iar în fundu-i, liniștită,Odihnesc mărgăritare.